AcasăAlegeriAlegeri 2014PSD, scut în jurul anchetaţilor! | SURSE: NU lăsăm pe nimeni în...

PSD, scut în jurul anchetaţilor! | SURSE: NU lăsăm pe nimeni în urmă

Surse la vârf din cadrul PSD susțin pentru stiripesurse.ro că partidul va bloca orice solicitare a DNA către Senat sau Camera Deputaților privind încuviințări de arestări sau începeri de urmăriri penale.

Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Nu vom accepta nici o solicitare„, a declarat unul din cei mai înalți responsabili parlamentari ai PSD. Un alt social-democrat din conducerea centrală a fost și mai explicit: „E vorba de un război politic. Vom rezista că nu mai e mult. Până atunci luptăm la baionetă și sperăm să nu existe ruperi de front„.

În acest moment solicitarea de încuviințare a urmăririi penale în Dosarul Microsoft privindu-i pe senatoriiEcaterina Andronescu (PSD) și Șerban Mihăilescu (UNPR) zace la Comisia Juridică a Senatului și nu se va întâmpla nimic până pe 28 noiembrie când foarte posibil să avem arte de o nouă amânare – ultima oare nu erau numerotate filele.

Deputatul Ion Diniță de la PC tocmai a fost făcut scăpat în Dosarul de corupție de la CJ Brașov o perioadă pe motiv că plenul Camerei Deputaților nu a avut cvorum și deci o decizie de încuviințare a arestării a fost amânată pe termen nedeterminat (la Comisia Juridică a Camerei Deputaților avizul a fost unul în favoarea deputatului).

Deputații Viorel Hrebenciuc și Ioan Adam au toate șansele să scape cu imunitatea intactă deoarece sunt deja zvonuri că nu se va lua o decizte rapidă în Comisia Juridică și apoi plenul va fi pe modelul de la Diniță.

Deocamdată singurul sacrificat pe altarul luptei anticorupție a fost un deputat al Opoziției – Valerian Vreme (PMP) în Dosarul Microsoft.

RELATED ARTICLES

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.