AcasăHomepageAndrei Hrebenciuc, arestat preventiv | Tătăl o ţine pe-a lui: "Este o...

Andrei Hrebenciuc, arestat preventiv | Tătăl o ţine pe-a lui: „Este o porcărie”

Andrei Hrebenciuc a fost arestat preventiv, vineri, în Dosarul RETROCEDĂRILOR. Tatăl său, Viorel Hrebenciuc a sărit să-i ia apărarea. „Este o porcărie”, a afirmat el. ”Nu se pune problema de despăgubiri sau retrocedări ilegale, pentru că nu există nicio retrocedare” şi ”niciun fel de prejudiciu”, a ţinut să sublinieze Viorel Hrebenciuc.

Viorel Hrebenciuc a venit, vineri, în jurul orei 8.00, cu o maşină, la sediul Poliţiei Judeţene Braşov, acolo unde se află fiul său, el spunând că i-a adus acestuia ”nişte lucruri”.

Întrebat cum comentează decizia magistraţilor de arestare preventivă a fiului său, Andrei, Viorel Hrebenciuc a spus că o consideră nedreaptă şi că va face contestaţie, adăugând: ”Ne luptăm în continuare”.

”Tot dosarul acesta este o porcărie. În primul rând, aşa-zişi specialişti de aici, de la DNA Braşov, vorbesc despre un prejudiciu de 450 de milioane într-o parte, 302 în altă parte, când, vreau să spun acum şi toată ţara să afle, că nu există niciun fel de prejudiciu. În al doilea rând, reţineţi următorul lucrul şi fiţi deontologi: cei care au lucrat, au lucrat pentru o hotărâre judecătorească definitivă, irevocabilă şi executorie, sunt foarte mulţi oameni în această ţară care au intrat în puşcărie pentru că nu au aplicat asemenea hotărâri, aceasta este o hotărâre care a fost dată acum doi ani, contestată prin circa patru contestaţii care se judecă şi în momentul de faţă pe la diverse judecătorii şi tribunale din România, astfel încât nu înţeleg cum pe parcursul judecăţii acestor dosare iau asemenea măsuri aberante. Nu se pune problema să fie aici despăgubiri ilegale sau retrocedări ilegale, pentru că nu există nicio retrocedare, ce daţi dumneavoastră pe posturi sunt prostii cap-coadă. Discutaţi de despăgubiri sau retrocedări ilegale care nu s-au făcut, este dosarul neretrocedărilor”, a declarat Hrebenciuc, potrivit Mediafax.

Ulterior, jurnaliştii i-au spus lui Viorel Hrebenciuc că fiul său este acuzat şi de spălare de bani, el răspunzând: ”Aţi văzut vreodate spălare de bani fără bani? O să văd despre ce e vorba în fapt, dar este o spălare de bani fără bani. O promisiune dacă exista, exista pe baza unei hotărâri definitive, irevocabiile, executorie. Ţin să vă reamintesc că Cipru este în Uniunea Europeană, offshore-urile sunt legale, deci nu văd unde este problema. A, că în mintea unora…. este un contract comercial nu are nimic de alt iz în el”.

Viorel Hrebenciuc nu a fost lăsat să intre în sediul Poliţiei Braşov, el plecând după declaraţii.

Ulterior, soţia lui Andrei Hrebenciuc a venit la Poliţia Judeţeană Braşov cu aceeaşi maşină cu care ajunsese vineri dimineaţă Viorel Hrebenciuc. Ea a coborât din autoturism şi a intrat în sediul Poliţiei, ţinând în mână o geantă de voiaj.

Andrei Hrebenciuc şi Paltin Sturdza au fost arestaţi preventiv, vineri dimineaţă, în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, în urma unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Cei doi, care au fost reţinuţi joi de procurorii DNA Braşov, au fost prezentanţi instanţei supreme joi seară, iar după şedinţa de judecare a propunerii de arestare, aceştia au fost duşi înapoi în arestul Poliţiei Judeţene Braşov.

 

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.