Cade cortina! Întuneric în sală. E o liniște apăsătoare. Publicul nu aplaudă. Mă aflu în public, tăcut, și sunt descumpănit privind la spectacolul pe care îl oferă Traian Băsescu…
Am urmărit aseară cu atenție ultima emisiune în care președintele a ieșit înainte de turul întâi al prezidențialelor (update:ulterior am aflat că merge și diseară la Realitatea TV). Așteptam un șoc, dezvăluiri – mă rog, obiceiul casei. Când colo, nimic din toate astea. Doar o ieșire disperată pentru a încerca să mai îndulcească ceva din cele mai crâncene ultime 48 de ore de campanie pentru Elena Udrea. O ultimă lopată de pământ peste mormântul adânc în care președintele își îngroapă cei 10 ani de mandat.
Am înțeles de la președinte că nimeni în țara asta nu-i demn de încrederea noastră. Toți sunt corupți. Toți sunt hoți. Toți sunt niște nenorociți. Toți, în afară de ea, Elena Udrea. Care e curată… Deși principalele personaje care au roit în jurul ei sunt un pic „plecate”, deocamdată pentru 30 de zile. Ok, e opinia domnului președinte și e liber s-o susțină până în pânzele albe. Dar de ce ține președintele să-și saboteze cei 10 ani de mandat, nu înțeleg?!
Pentru că domnul președinte ne-a vorbit aseară despre o clasă politică putredă, despre un Parlament dubios care-și apără corupții, despre servicii secrete puternice care au scăpat de sub control, despre o Justiție reversibilă – „în două zile se poate schimba tot prin câteva fraze în lege”… Și? Atunci? Atunci ce rămâne după 10 ani de mandat? Nu-i normal să fiu descumpănit?!
Pe scurt despre „Afacerea Paris”
N-o să insist prea mult în ceea ce o privește pe Elena Udrea. Nu le pot da credit celor care suspectează în„Afacerea Paris” altceva. Și anume o punere la cale chiar în folosul ei. Un fel de „selfie”. Cu triplu rol: acela de a o scoate de sub tirurile poveștii cu milioanele ex-soțului Cocoș, acela de a o transforma într-o victimă și acela de a-i supralicita candidatura (adică, dacă ditamai serviciile o urmăresc, atunci e clar că se face totul pentru a o împiedica să ajungă la Cotroceni!). N-o să le dau credit nici celor care spun că urmărirea electronică a urmelor (sursei) de unde provine misteriosul blog șters ar putea duce spre o tânără activistă a PMP din Germania. Nu. Nu e treaba mea asta. Se pot ocupa cei pricepuți în IT și sunt convins că o vor face.
N-o să vorbesc nici despre performanța lui Traian Băsescu de a reuși într-o oră și jumătate să ocolească un amănunt esențial și anume numele uneia dintre „prietenele” de shopping ale Elenei Udrea,Elena Bică – procurorul-șef al DIICOT. Bun, a fost vorba doar despre un week-end între „prietene”, de Valentine’s Day, ne-a spus președintele.
Momentul-cheie al emisiunii
O să-l cred pe Traian Băsescu atunci când îndreaptă degetul acuzator spre „servicii”. Poate știe ce spune. Deși două ipoteze nu s-au discutat în emisiunea de aseară:
1. Dar dacă „serviciile” n-o filau pe Elena Udrea, ci pe Alina Bică? Atunci ar putea fi vorba despre altceva (uitați-vă la datele la care au fost eliberate din sistem cele două facturi – pentru Alina Bică, în februarie, pentru Elena Udrea, în septembrie)
2. Dacă „serviciile” o filau chiar pe Elena Udrea în februarie 2014, când NU era nici candidat la Președinție și nici măcar președinte al PMP, atunci de ce o făceau? Ce motiv aveau?
Dar momentul-cheie al emisiunii mi s-a părut altul:
Aceasta este o operaţiune pe care un serviciu românesc şi unul francez şi le-au făcut între ele”
Stupoare! Luați prin surprindere, colegii mei prezenți în platou, Mădălina Pușcalău (B1 TV) șiLaurențiu Ciocăzanu (de la ReporterVirtual.ro și pe care îl felicit pentru participarea la emisiune) nu reacționează. Nu-l opresc. Poftim?! N-am auzit bine?! Derulez înapoi. Ba da! Așa a spus! „Operațiune a unui serviciu secret francez”!…
Ok, îți ataci propriile servicii secrete pe care le-ai crescut, le-ai cocoloșit și le-ai ridicat în slăvi timp de 10 ani. Pot să înțeleg. Face parte din jocul politic. Dar să implici un serviciu secret al unei țări aliate în UE și NATO, asta cum se numește? Oameni buni, vă dați seama despre ce vorbim?! Vă dați seama cât de gravă este ieșirea președintelui de aseară?! Mă voi opri aici, n-au decât să continue alții…
P.S: Acesta este un articol de opinie, care reprezintă doar gândurile autorului, nu și pe cele ale colegilor mei de la ReporterVirtual.ro
P.P.S: Pentru cei care obișnuiți să înjurați aici sub anonimat. Înjurați, dar faceți-o cu argumente!
Sursa: reportervirtual.ro