Cristian Sima realizează, pe blog, o radiografie politică cu accente sociale a celor doi candidaţi la prezidenţiale, Victor Ponta şi Klaus Iohannis, relatările denumindu-le generic „spovedanie electorală I” şi „spovedanie electorală II”.
Despre Victor Ponta, Sima afirmă că este omul politic care fuge de Putere, în sensul asumării responsabilităţilor care decurg din sceptrul său. În opinia lui Cristian Sima, Ponta se foloseşte de oamenii de lângă el, cum ar fi Şova, Corlăţean sau Bănicioiu pentru a „scoate castanele din foc cu mâinile altora”. Totodată, neavând capacităţi de sforar precum Hrebenciuc, îşi dă seama că singura soluţie pentru a fi susţinut de partid este să se dea cu binişorul pe lângă greii PSD-ului.
Iată ce spune Sima despre Victor Ponta:
”Într-o Românie care se pregăteşte să-si scrie epitaful, să ne comportăm ca nişte cadavre cumsecade” (parafrază după Cioran)
Aş fi vrut să termin de povestit epopeea mea cu Serviciile, dar timpurile presează şi cred că, înainte de orice, ar fi bine să-i descriu pe actualii actori politici, aşa cum îi văd eu. Promit, însă, să vă satisfac curiozitatea. Până la turul doi, veţi avea şi finalul poveştilor “acoperite”.
Este pentru prima dată în viaţa mea când sunt pus în situaţia de a alege între doi oameni pe care i-am cunoscut personal, între doi oameni despre care ştiu o droaie de lucruri, mai ales din poveştile unor prieteni apropiaţi. Nu voi încerca să influenţez pe nimeni în alegerea sa, voi încerca doar judecăţi brute, bazate pe fapte, pe mici amănunte şi pe o observaţie îndelungată.
Pe Victor Ponta l-am cunoscut prima dată în studiourile Realităţii TV, mai exact la emisiunea Andreei Cretzulescu. Ponta era un puşti băgăreţ, care spunea lucruri fără mare importanţă, dar care le spunea mult mai frumos decât ceilalţi politicieni, dominaţi încă de limba de lemn a comunismului. Era lipsit de emfază, nu se voia moralizator, dar încă de atunci avea o atracţie deosebită pentru atacul la persoană. Era tânăr, oportunist şi fără nicio jenă în a-şi arăta dorinţa de a parveni. Îşi dorea şi atunci, ca şi acum, un trai bun, îmbelşugat, dar nu Puterea. Pe Victor Ponta, Puterea l-a speriat întotdeauna. Puterea care asigură faimă şi o relativă recunoaştere îl atrăgea, dar gestionarea Puterii şi împărţirea ei cu ceilalţi tartori bătrâni îl speriau de moarte. Ponta va scoate totdeauna castanele din foc cu mâna altuia. Se va spăla pe mâini de orice prietenie, de orice tovărăşie, atâta vreme cât îi va dăuna imaginii. El nu îşi va asuma nicio decizie decât a posteriori, după ce va fi sigur că totul a ieşit relativ bine şi există foloase de tras. Ponta are un singur mentor: Sebastian Ghiţă. Mentorul îşi doreşte Puterea prin amicul Victoraş, iar Victoraş o va exercita folosind orgoliile şi visele de mărire ale tinerilor lupi de tipul Şova, Bănicioiu sau Corlăţean. Aceştia vor scoate castanele şi tot ei îşi vor arde degetele.
Victor Ponta a descoperit repede că în PSD esenţiale în a escalada ierarhia politică sunt doar două lucruri: relaţiile cu mai marii partidului şi vizibilitatea la televiziuni. Neavând calităţile lui Hrebenciuc de sforar, nici ale lui Mitrea de strateg şi fiind departe de atributele dictatoriale ale lui Năstase, a ales să îşi pună în valoare superficialitatea gândirii şi a limbajului printr-o avalanşă de apariţii televizate. De aceea, s-a şi ales cu porecla “Mickey Mouse”, adică un erou comic, neserios, dar foarte popular. Victor Ponta e cel mai adaptabil politician la situaţia actuală din societatea românească. Marea majoritate a românilor doresc bancuri răsuflate, lovituri sub centură, orice seamănă cu răfuielile de la crâşma satului. România nu e pregătită azi pentru discursuri măreţe, idei liberale, patriotism decent sau soluţii coapte la foc mic. JFK, dacă ar candida, nu ar culege nici jumătate din voturile lui Ponta. Există o tânără generaţie educată la marile universităţi vestice, dar această generaţie activează în afara ţării şi nu are influenţă asupra societăţii civile româneşti neaoşe. Prostul gust, răspândit de Media, domină. De aceea, orice candidat ar trebui să plece de la premisa că arta discursului politic e să reuşeşti, cu pilde şi cuvinte simple, să convingi, în acelaşi timp, şi cititorii lui Cioran, şi spectatorii lui Capatos. Cum Capatos are infinit mai mulţi spectatori decât Cioran cititori, un politician de succes ar trebui să ţină seama de asta într-o primă fază. Odată captată atenţia vulgului şi cu încrederea primită, un politician deştept poate, în timp, să-i facă pe spectatorii lui Capatos dacă nu să citească direct Cioran, măcar să citească articolele lui Andrei Pleşu. Ponta, nefiind capabil de aşa ceva, a apelat la o strategie diferită. El vrea să crească subcultura şi lipsa educaţiei pentru a reuşi să se impună unei majorităţi ignorante, cel puţin mai ignorantă decât el.
Aşa cum am menţionat, marea calitate a lui Ponta e că nu îşi doreşte Puterea. El vrea doar un trai îndestulat. El vrea să se răzbune pe propria soartă, să ajungă din băiatul de pe stradă care bătea mingea în Piaţa Chibrit, direct la Elysee, fără să deschidă cărţi de bune maniere. Cum eticheta a dispărut şi la marile case occidentale, astăzi, orice şef de stat şi de guvern va fi primit, de multe ori strângând din dinţi, la marea masă europeană. Dacă familia Krupp a refuzat să-l invite pe Hitler la masă, astăzi, un preşedinte de tipul Hollande e dispus să-l primească la Elysee şi pe Bulibaşa, mai ales că manierele lui nu se deosebesc prea mult de ale invitaţilor săi. Lumea a involuat şi globalizarea economică a dus la nivelarea etichetei. Pe vremuri, se spunea că domnii nu se fac, ci se nasc. Astăzi, se spune că domnii nu se nasc, ci se votează.
Pentru a va exemplifica parvenitismul de salon, obţinut pe ton de glumă şi cu stângăcie de, poate, viitorul nostru preşedinte, vă voi povesti o întâmplare banală. Ponta şi amicul său justiţiar Robert au organizat un grătar cu familiile. Orice român, dacă tot doreşte să facă un grătar în 4-6, îl face singur, pentru plăcerea focului, mai ales că un astfel de grătar se organizează acasă la unul dintre cupluri. Cei doi miniştri, însă, au ales să cheme trei bucătari şi doi chelneri de la Palatul Victoria într-o zi de duminică, pentru a avea senzaţia oamenilor puternici şi ocupaţi, care trebuie serviţi. Prezenţa servitorilor a împiedicat, însă, posibilitatea unei discuţii duminicale libere de orice constrângere. JFK conducea lumea, dar nu îşi chema servitorii de la Casa Albă la barbecue-urile de la Hyannisport. Grătarul cu servitori este un obicei moştenit de la comunişti, care dă perfect măsura parvenitismului clasei de jos, ajunsă mult mai sus decât în cele mai frumoase vise de mărire. Eroul nostru nu va dori, însă, consacrarea şi recunoaşterea naţională, nu va colecţiona tablouri ca Năstase, nici maşini vechi, ca Tăriceanu, în cel mai bun caz ar putea colecţiona pulovere şi tricouri “Paul&Shark”. Adrian Năstase dorea să apară, mai degrabă, ca un urmaş al Brătienilor, decât ca ginerele lui Angelo Miculescu, fostul ministru al agriculturii ceauşiste. Pe Viorel nu-l deranjează că e ginerele lui tata-socru atâta vreme cât grătarul îl prepară servitorii şi vacanţele le organizează Sebi. Victor e pragmatic, important e să trăiască bine azi, mâine nu se ştie ce va fi, nu merită să pierzi timp pentru a escalada elitele, oricum sfârşitul tuturor e acelaşi. Filosofia lui V.V.P. e filosofia bulgărească: “Dacă e, e; dacă nu e, nu e!”, morala fiind “Asta e!”
Ca orice băiat care a plecat de jos, de pe stradă, V.V.P. e şi foarte răzbunător. Îmi aduc aminte că, după emisiunea în care i-am dat bila neagră lui Turcescu, mulţi m-au felicitat pentru că îi răzbunasem, inclusiv Vanghelie şi Dorin Cocoş (pentru Elena Udrea). La câţiva ani după, când l-am cunoscut pe Ponta în emisiunea evocată, m-a plăcut din prima, doar pentru că îi răzbunasem consoarta. Răzbunarea lui continuă faţă de Turcescu se bazează mult mai mult pe resentimente de alcov, decât pe resentimentele derivate din atacurile lui Turcescu la proasta sa guvernare. Lui Ponta, poţi să-i critici orice decizie, orice gafă, ba chiar şi orice doctorat, dar să nu te atingi în veci de imaginea sa de şmecher de cartier, pe care şi-a creat-o cu greu şi care îi place.
Ponta nu are orgolii, are doar ţinte şi scopuri. După o emisiune ţinută în ajunul Crăciunului la Realitatea TV, tot la Andreea Cretzulescu, cum Vîntu nu mai avea bani de brăduţi şi cadouri, ţin minte că m-am oferit să le aduc celor din platou un pom de iarnă împodobit şi câteva sticle de şampanie franţuzească. După emisiune, am băut un pahar de şampanie cu Ponta şi Andreea. Aceasta, într-un exces de euforie a spus: “Aş vrea să-i am pe d-l Ponta şi pe d-l Sima invitaţi permanenţi”. Eu am răspuns că vin la emisiuni când am chef şi doar gratis şi că, oricum, aş fi prea scump pentru situaţia de la acea vreme a lui S.O.V. Andreea a insistat că se poate negocia orice cu Vîntu şi l-a întrebat pe Ponta cam ce ar dori în schimb. Totul era pe ton de glumă, era clar că nimic nu va continua, dar Victoraş a răspuns foarte serios: “Eu îl las pe domnu’ Sima să negocieze în locul meu, cred că se pricepe mai bine”. A fost un răspuns de oportunist cu “mare experienţă”. Discuţia s-a încheiat brusc după aceea.
Să încercăm, însă, un exerciţiu de imaginaţie şi să vedem ce s-ar întâmpla dacă Ponta ar urma să conducă România în următorii 5 ani. Din start, România va fi condusă de Sebastian Ghiţă. Tânărul Ghiţă pare ieşit din “Soho”-ul bucureştean, are experienţa străzii şi e steaua urcătoare a Noii Mafii. Nu mai are nicio jenă. Spre deosebire de PSD-iştii vechi, Sebi nu se dă în lături de la nimic pentru a acumula Putere politică, financiară şi chiar armată. Sebi crede că e tânărul Sam Giancana, cel care a contribuit la alegerea lui Kennedy şi urmează să conducă lumea. La cum a reuşit să neutralizeze vechile reţele mafioto-securiste din IT şi să-şi infiltreze oamenii, pare un Vîntu mult mai inteligent şi cu siguranţă mult mai educat. Dar Sebi nu poate convinge masele şi V.V.P. e braţul său politic, îl controlează total, îl cunoaşte foarte bine şi ştie cum să-l facă să execute “Culcat!” chiar şi la tribuna ONU. Ideea lui e foarte simplă: Ponta va fi ultimul preşedinte ales democratic, iar Sebi va fi primul preşedinte impus prin forţă.
După ce veţi citi şi analiza celuilalt candidat, mulţi veţi fi înclinaţi să credeţi că Ponta e mult mai inofensiv pentru viitorul nostru decât ar putea să fie neamţu’. Aşa este, Ponta e un preşedinte inofensiv, care nu va mişca un deget să-i scoată din puşcărie pe marii duşmani ai lui Sebi şi care nu va trece prea des peste anumite cutume europene. Dar Sebastian Ghiţă e mult mai periculos decât oricine altcineva. Şi vă garantez că nu Ponta va conduce România în următorii 5 ani. Într-o Europă care se pregăteşte pentru o nouă criză de proporţii, o Românie în haos ar fi binevenită şi pentru vecinii noştri de la Răsărit. Iar afacerile… Ele merg mult mai bine în haos decât în ordine şi disciplină.
sursa: mareaspovedanie