AcasăHomepageSă donăm pentru Max. Și să-l casăm pe Dușa, ministrul OZN

Să donăm pentru Max. Și să-l casăm pe Dușa, ministrul OZN

Cea mai mare rușine care i se putea întîmpla Armatei Române după 1989 se numește Mircea Dușa (aici, o parte din actele de glorie ale ipochimenului), ministru al Apărării. Un mediocru bolovănos, fost membru PCR cu școala la FF la “Ștefan Gheorghiu”, pus în capul unei armate dintr-o țară NATO de către unul din impostorii cei mai jalnici ai politicii actuale, Victor Ponta.

N-aș fi maculat iar nemărginirea internetului cu numele acestui pecerist agramat dacă povestea lui Max, ciobănescul german veteran al Armatei române, nu ar fi apărut în presă. O știți deja: grav bolnav, Max, cîinele care a salvat vieți în Afganistan, a fost abandonat de capii armatei, care l-au considerat un obiect care trebuie să dispară de pe inventar. A fost abandonat mișelește, pe furiș, ca și cum nu ar fi existat vreodată. Iar cînd istoria a devenit publică și am aflat cu toții că Max este îngrijit de un om, de o persoană privată, nu de statul care îi e dator lui Max cu tratamentul, bolovanul de Dușa nici măcar nu a catadicsit să transmită o scrisoare de mulțumiri. Și scuze. Iar Ponta se mai miră că este considerat comunist și pierde alegerile.

P.S. Ca să contribuiți la tratamentul lui Max, puteți dona în contul al cărui număr se găsește aici.

Sursa: prisacariu.ro

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.