
Fostul judecător a lui Voiculescu, judecat în prezent în stare de arest la domiciliu pentru fapte de corupţie, continuă să facă acuzaţii dure şi să susţină că totul i se trage de la procesul mogulului.
Judecătorul Stan Mustaţă susţine că nu a vrut să urgenteze ilegal condamnarea lui Dan Voiculescu, motiv pentru care în doar o lună i s-a fabricat un dosar la DNA.
„Am respectat legea penală română şi procesual penală, lege care garantează dreptul la apărare şi la un proces echitabil, indiferent unde este inculpatul şi unde se află pe scara socială, legea română fiind în concordanţă cu reglementările Uniunii Europene. Pentru acest motiv, încercând să fiu şantajat, în sensul de a-l judeca pe Voiculescu şi ceilalţi, într-o lună de zile mi s-a fabricat artificial un dosar de corupţie. În baza acestui dosar fabricat, am fost îndepărtat din Completul de Judecată în care trebuia să judec dosarul ICA şi înlocuit cu judecători care urmau să execute ordinele. Pentru că nu m-am lăsat controlat, mi s-a fabricat acest dosar. Nu m-am opus regimului totalitar, doar am respectat legea”, a declarat Stan Mustaţă, într-un mesaj pentru organizatorii concursului „Libertatea presei pentru curaj”.
Cazul Stan Mustaţă
Stan Mustață, judecător la Curtea de Apel București, a fost arestat pe 30 aprilie și trimis în judecată pentru trafic de influență, după ce a cerut bani, în mai multe rânduri, de la persoane condamnate sau inculpate pentru a da soluții favorabile acestora.
Potrivit DNA, Stan Mustață este acuzat pentru mai multe infracțiuni: constituire a unui grup infracțional organizat; folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații care nu sunt destinate publicității și permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații; șase infracțiuni de luare de mită și o infracțiune de trafic de influență.
În același dosar au fost trimise în judecată alte trei persoane, care, potrivit procurorilor, intermediau mita: Mariana Curea, grefier la Curtea de Apel București, Ion Boraciu și Florian Alexandru.
„În cauză, există date și probe din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora, în cursul anului 2013, Mustață Stan, Boraciu Ion și Alexandru Florian au constituit un grup infracțional organizat, gruparea fiind sprijinită de Curea Mariana, în scopul săvârșirii unor infracțiuni de corupție judiciară, urmărind obținerea de beneficii materiale. În acest context, în perioada octombrie 2013 — aprilie 2014, membrii grupului au accesat informații cu caracter confidențial din dosarele penale aflate pe rolul Curții de Apel București, în vederea identificării și contactării mituitorilor și cumpărătorilor de influență, în scopul pretinderii de la aceștia a unor foloase materiale, în schimbul obținerii unor hotărâri judecătorești favorabile”, susține DNA, potrivit Agerpres.
Stan Mustață, judecător la Secția a II-a penală, a pretins, în mai multe rânduri, de la diferite persoane condamnate sau inculpate în respectivele dosare, sume de bani.
Astfel, la data de 7 aprilie 2014, prin intermediul lui Ion Boraciu, magistratul a pretins bani în vederea pronunțării unei soluții favorabile unei persoane condamnate, în sensul admiterii contestației în anulare împotriva deciziei penale nr. 222/A/2014, pronunțată la 4 martie 2014 de Curtea de Apel București.
Decizia penală nr. 222/A/2014 a fost dată în dosarul transferurilor din fotbal iar persoana condamnată este Mihai Stoica.
De asemenea, judecătorul Stan Mustață a cerut bani și în alte dosare.
sursa stiripesurse.ro
Comentariile sunt închise.