Binomul franco-german a decis: cotele sunt obligatorii. Cine contestă verdictul duetului François Hollande-Angela Merkel este etichetat drept „anti-european”. Solidaritatea nu mai este virtutea oamenilor liberi – un reflex firesc al inimii, izvorât dintr-o trăire spontană, nemijlocită.
Definiţia s-a schimbat: solidaritatea tovărăşească presupune topirea intereselor naţionale într-o mare cooperativă a binelui cosmic.Consimţământul nu-i obligatoriu. Căsnicia internaţionalistă legalizată la Bruxelles funcţionează, astăzi, după vechiul principiu: porunca se execută, nu se discută.
Să facem câteva observaţii. Mai întâi, cotele au fost stabilite de nişte comisari pe care nu i-am ales niciodată. Nici eu, nici dumneavoastră. Ne-am obişnuit cu deficitul democratic al stăpânirii? Bun, atunci, dar de ce-ar plăti nepoţii noştri factura neroziilor săvârşite astăzi?
În viaţa personală şi-n viaţa oricărei naţiuni, oamenii obişnuiţi şi liderii cu responsabilităţi grave se confruntă cu alegerea dificilă între problemele urgente şi lucrurile importante. Comisarii UE au reacţionat la urgenţe, ca într-un dispecerat 112. Au rămas uitate lucrurile importante — deciziile care slăbesc identitatea, sărăcesc cultura şi ruinează civilizaţia.
Înţeleg, evident, criza umanitară a oamenilor fugiţi din calea bombelor şi a gloanţelor. În toată coregrafia ospitalităţii, refugiaţii persecutaţi religios trebuiau să primească întâietate. Suntem datori să-i ajutăm pe cei obidiţi. Însă cum vom alege între nefericiţii noştri şi năpăstuiţii altora?
Cum să procedezi atunci când într-o maternitate din Turnu-Severin o mamă îşi abandonează tripleţii, fiind copleşită de sărăcie şi disperare? Dacă şomajul real pentru tinerii ţărilor mediteraneene depăşeşte 50%, pe ce criterii vom aloca resursele inevitabil finite ale Uniunii?
Aş mai vrea să mi se explice, ca unui cetăţean european insuficient emancipat şi retrardat de experienţa comunistă, modul pragmatic de operare a mecanismele de integrare. Cât costă nu doar cazarea şi hrana pentru milioanele de imigranţi aşteptaţi în perioada 2015-2016, ci şi educaţia presupusă de heirupista autohtonizare? Cât va dura criza? Cine o va opri? Ce rol mai au frontierele? Dar armatele? Dar Ministerele Apărării?
Cum se va răsfrânge apariţia a zeci de mii de sirieni sau africani la firul ierbii, într-o mahala bucureşteană, într-o margine de Târgovişte sau într-un cartier poliglot din Cluj? Va fi bucurie pe străzi? Ia cineva în calcul existenţa unor praguri maxime de absorbţie? Dacă multiculturalismul apusean a eşuat, aşa cum recunoaştea deunăzi atât David Cameron cât şi Angela Merkel, atunci ce reţetă vom încerca noi, inexperimentaţii est-europeni? Cine garantează compatibilitatea între valorile societăţilor noastre şi aspiraţiile heterogene ale noilor-veniţi?
Sociologul Dragoş Paul Aligică observa că apologeţii fanatici ai cotelor obligatorii se comportă „ca şi cum n-ar exista praguri maximale de absorbţie, dincolo de care sistemele de guvernanţă europene ar colapsa”. Undeva, spunea Aristotel, trebuie să te opreşti. Unde? Cum definim faimosul nec plus ultra? În ce punct Europa va înceta să mai fie Europa?
Comparaţi continentul nostru cu o barcă de mare tonaj. În mod evident, capacitatea de transport a oricărei ambarcaţiuni e limitată. Dacă un pasager cere lărgirea punţii pentru adăpostirea rubedeniilor sale, el s-ar cuveni să vâslească primul. O face? Vrea locuri de muncă sau ajutoare sociale? Va accepta un locuitor al Damascului etica muncii impusă unui salariat din Utrecht? Despre aceste lucruri, troica Merkel-Hollande-Juncker preferă să nu vorbească.
Nu vreau să mă lansez într-o retorică abstractă şi insidioasă. M-aş opri, tocmai de aceea, asupra unui singur punct de fricţiune dintr-o viitoare ciocnire a civilizaţiilor. De sute de ani, sistemul european de justiţie a hotărât ca omul care împarte dreptatea (magistratul) să n-aibă acces privilegiat la bugetul comunităţii (ministrul) şi nici la forul legislativ (parlamentarul). Ce spune Sharia despre această separaţie fundamentală pentru sistemul nostru de guvernanţă?
Noi toţi cei trecuţi prin coşmarul comunist ţinem la supremaţia legii şi a Statului de drept — o invenţie politico-juridică a baronului de Montesquieu (1689–1755), anticipată deja în Tratatul despre guvernământ al lui John Locke (1632-1704). Europenii au dat naştere separaţiei puterilor pentru a preveni abuzul de putere, despotismul monarhic sau tirania majorităţii. Cum se potriveşte acest crez politic al civilizaţiei euro-atlantice cu valorile minorităţii musulmane din Europa? Este oare Rechtsstaat o noţiune dragă societăţilor islamice? Cum funcţionează instituţia parlamentară în Arabia Saudită, Siria sau Iordania? Ce anume din experienţa democratică a Orientului Mijlociu ne spune că milioanele de nou-veniţi nu vor intensifica valurile de antisemitism existente deja pe teritoriul Europei?
Cum va evolua receptarea unei alterităţi culturale radicale într-un ecosistem social fragil? Vom asista oare la escaladarea extremismelor de dreapta ori de stânga? Nu ştim şi nu ne interesează, spune conclavul vestic. Poate cita cineva un experiment fericit al integrării milioanelor de musulmani într-o ţară prosperă din Europa? Deocamdată, Londra şi Parisul au plătit preţul deschiderii largi a frontierelor prin două atacuri teroriste sângeroase: explozia metroului din 7 iulie 2005 şi, respectiv, lichidarea redacţiei Charlie Hebdo.
Comisarii bruxellezi care dictează politicile demografice ale ţărilor membre n-au asemenea angoase ori frământări. Dispreţuind constituţiile Statelor-naţionale, birocraţii se concentrează doar pe măsurile imediate (cazare, hrană, asistenţă medicală). Replierea tactică îngroapă gândirea strategică.
Ideologii corectitudinii politice prezintă radicalismul islamist ca pe un fenomen marginal, izolat şi nerereprezentativ. Zile întregi, însă, acţiunile jihadiştilor au putut paraliza capitalele unor ţări prospere. Concentraţi pe efectul crizei din Orientul Mijlociu, Occidentul neglijează cauzele colapsului social şi politic din vecinătatea Europei.
În aceste zile, Occidentul exportă nu doar imigranţi, ci şi sentimentul vinovăţiei. Pentru presa arondată, reacţia liderilor est-europenilor trădează o uriaşă micime sufletească. Suntem meschini. Suntem ingraţi. N-avem bani dar, mai grav, n-avem inimă. Poate nu degeaba românii au fost lăsaşi în afara spaţiului (citeşte mirajului) Schengen!
Cei ieşiţi din captivitatea sovietică au astăzi primitivismul de-a crede în utilitatea separaţiei fizice între hol, bucătărie şi sufragerie. Cum să trăieşti cu ziduri ridicate între baia proprie şi apartamentul vecin? Taman urmaşii lui Ioan Paul al II-lea şi Lech Walesa să nu priceapă sloganul solidarităţii?
Articolul integral îl puteți citi pe adevarul.ro
oribil; stopati dezastrul, opriti invazia musulmana, suntem crestini si nu trebuie sa permitem nici o islamizare; daca pana si copiii lor au inceput deja sa-i atace pe albi, au supt lapte de ura si Europa vrea sa-i accepte iresponsabil; spuneti NU de 100 de ori; vrem sa traim in tarisoara noastra , cu defectele noastre, cu guvernantii nostri aereo”, dar fara EI!
Pana la urma asta este adevaratul inceput al globalizarii,judec eu,ca un om simplu.S-au deschis granitele uniunii si vor fi adusi aici cat mai multi,anul acesta,anul viitor,vor fi bagati pe gatul nostru vrem sau nu.Apoi,dupa ce acesti oameni se vor fi culcusit bine,adica sa spunem doi-trei-cinci anisori, se va eezolva problema ISIS si a celoirlalte grupari teroriste de acolo,iar americanii,nemtii,olandezii primesc ce si-au dorit,adica exploatarea resurselor fara pidici si oprelisti.Poate gresesc in judecata mea.Nu contest dramele acestor oameni.Contest tot ceea ce se va face pentru ei,iar cetetenilor tarii mele lw-a fost si inca le este refuzat.Contest faptul ca un roman trecut de 40 de ani nu mai gaseste loc de munca,dar pentru ei se va gasi.Contest faptul ca pentru copiii romani nu exista sistem sanitar corespunzator,medicamente,dar pentru ei se va gasi.Contwst toate avantajele pe care le vor avea intr-o tara unde cetatenii ei nu au nimic.
„Cine contestă verdictul duetului François Hollande-Angela Merkel este etichetat drept „anti-european”. GRESIT! Mai mult: „este anti-semit”! Ha, ha, ha!
Asistam la „palestinizarea Europei” la comanda sionistilor primitivi sustinuti de finanta „evreiasca” din USA si „palestenizatorii” din Israel! DIVIDE ET IMPERA!
Cautam colaboratori seriosi! Oferta speciala pentru cei care vor sa faca bani in timpul liber sau full-time.Vei lucra intr-o echipa cu experienta iar rezultatele sunt deja dovedite.Te vei convinge imediat ca ai facut cea mai buna alegere. Pentru mai multe detalii trimite-ti un email cu titlul ”INFO” la adresa de mail: [email protected]
Devine cat se poate de limpede ca UE s-a transformat intr-un fel de URSS. Foarte trist. Romania NU trebuie sa accepte nici un „refugiat”. Iohannis este o rusine, un tradator de tara, o sluga a politrucilor care dau ordine in Europa.
Asa este cu Klaus Michey Mouse! UE a fost proiectat ca un nou URSS; nu s-a transformat!
Fripturistul Neamtu, care a umplut de scarba membrii partidului lui cand s-a lipit de scaunul de presedinte al partidului mai ceva ca Ponta de scaunul de prim sinistru, acum a devenit trompeta obosita a lui Basescu si pompeaza nationalism comunism xenofob la ordin. Pai daca nu mai e Vadim, trebuie sa-l inlocuiasca cineva.
Idiotule, ti-o spun direct, fara ocolisuri: puti a gunoi.
Hai sictir.
Hai sictir tie,imbecilule.Ce nu este adevarat din tot ce a scris in articol Mihail Neamtu ? sau esti cumva un adept al islamului,daca nu chiar unul dintre ei? Chiar ai vrea sa vezi Romania invadata de salbaticii astia, cu pusca si pietroiul in mina,urlind pe strazi Allah ?copiilor sa li se impuna la scoala cititul coranului?fetele sa nu mai mearga pe strada imbracate asa cum le place si sa fie imbrobodite din cap pina-n picioare?Sa transformam bisericile in moschei? iar acesti salbatici sa fie intretinuti pe casa si masa de poporul roman?Asta vrei,mai dobitocule?Mai Gico Contra,asa cum ai postat mai sus,mai bine taceai,dadeai dovada de un elementar bun simt,dar se pare ca nu-l ai.
….prietene! au si sionistii baietii lor platiti!; ce ne-am face fara cozi de topor…
omule tu te auzi ce gandesti ,când vei ajunge ca Neamtu atunci sa scrii,pana atunci ciocul mic …sitir
Bun nume ti-ai ales.