AcasăHomepageAdrian Năstase, iartă-ne! | N-am știut că mătuș-ta Tamara a fost atât...

Adrian Năstase, iartă-ne! | N-am știut că mătuș-ta Tamara a fost atât de săracă

nastase-porumbel2-610x300Dosarul Zambacian, Trofeul Calității ori moștenirile de la mătușa Tamara sunt pur și simplu găinării ridicole, prin comparație cu șpăgile care ies la iveală în dosarele anti-corupție din ultima jumătate de an. Din acest punct de vedere, Adrian Năstase chiar se poate considera a fi o victimă. Păi se compară mătușa Tamara cu soacra lui Vlad Moisescu, fostul trezorier al PNL, care i-a ”împrumutat” fiicei sale (soția lui Moisescu… 670 de milioane de euro?!!! Și asta dintr-o amărâtă de pensie de 1.000 de lei? Și, după cum spune Moisescu, o fi pe undeva o eroare materială, un zero sau poate doi de zero în plus. Dar și așa, suma e uriașă. Dar nu și neplauzibilă. Valoarea contractele dubioase analizate de România Curată încredințate în ultimii ani de Primăria Sectorului 1, în administrația Chiliman, se apropie de un miliard de euro. Cu siguranță, însă, nu am nimerit toate contractele cu probleme. 10% – șpaga standard într-un contract – reprezintă zeci de milioane de euro, tinzând către sută. Și vorbim de o singură primărie. Capitala mai are cinci sectoare, iar în România mai sunt vreo 4-5 orașe cu bugete apropiate celui de la Sectorul 1. Și zeci și sute de alte orașe, mai mari și mai mici. Slatina un oraș cât un cartier din București, a fost suficient de mare pentru a asigura șpăgi de milioane de euro pentru fostul primar Vâlcov. Lupeniul încă e mare pe lângă Cavnic (mai degrabă o comună ai cărei locuitori ar încăpea în câteva blocuri turn). Dar sute de mii de euro erau extorcați și de aici din contractele direcționate prin fimele prietene. Și un singur astfel de contract bate o moștenire Tamara. Ce să mai vorbim atunci de scandalurile Microsoft, EADS și cele care vor mai urma?

Îi spuneam unui coleg la telefon că nu am curajul să adun sumele din dosarele aflate în lucru la DNA ori pentru care există deja condamnări (în condițiile în care e evident, că astea reprezintă doar șpaga descoperită). Că nu aș garanta că înainte de a afla suma totală n-aș verifica și câte sticle goale mai am pe balcon, câtă benzină în rezervor și ce tricou îmi sacrific. Există o limită peste care orice om cu bun simț e greu să treacă și să o accepte. Chiar și atunci când folosim expresii de genul ”ăștia au furat o țară întreagă” ne e greu să ne închipuim, să conceptualizăm, cât de mare e hoția. Câte zerouri sunt în spatele cifrelor de șpagă. Că bugetele anuale de la Cultură sau Cercetare (cenușăresele bugetului) sunt, pur și simplu, mai mici decât șpaga dintr-un singur tun, dintr-un singur contract (și nu din cele mai mari!)! Și dacă sunt lucruri pe care le poți cuantifica și compara, cum să cuantifici și să compari suferința unei mame care și-a pierdut copilul pentru că nu mai știu în ce spital ”n-au fost bani” pentru aparatură sau medicamente? Cum să cunatifici și să compari suferința bătrânilor pentru care ”n-au fost bani” să li se mărească cu o sută de lei pensia? Cum să estimezi pierderile pe termen mediu și lung a copiilor rămași fără educație pentru că ”n-au fost bani” pentru școli și profesori la țară? Dar pierderile cauzate de faptul că alți copii, elevi și studenți care au avut parte de educație și-au făcut bagajele pentru alte țări că nu aveau ce să facă într-o Românie în care ”nu sunt bani”?

Nu, nu-l compătimesc pe Adrian Năstase. Până la urmă, el n-a fost decât unul dintre maeștrii depășiți de discipolii lor. În mizerie, hoție, tupeu, îngâmfare, lipsă de responsabilitate, incoștiență, minciună… Dar oricât de pregătit crezi că ești, oricât de antrenat și obișnuit cu tâlhăriile astea, tot prin surprindere ești luat când auzi câte una ca asta: soacra care își împrumută fiica cu milioane de euro (zeci și sute de milioane de euro!) dintr-o pensie de 1.000 de lei…

sursa: romaniacurata.ro

RELATED ARTICLES

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.