Elena Udrea /Monica Macovei, două ipostaze ale fidelității față de Traian Băsescu, sau două ipostaze ale fidelității lui Traian Băsescu față de sine?
Cei care au crezut în Traian Băsescu și au fost contrariați de opțiunea lui în această campanie prezidențială, fără însă a se despărți definitiv de el, se află acum într-o mare dilemă. De unde și tăcerea în jurul temei, ca un blid prea fierbinte ca să-l ții în mâini suficient cât să te lămurești în privința conținutului. Tăcere tocmai bună să alimenteze ricanările și jubilația adversarilor Președintelui, ca și propria dezamăgire, de altfel. Dar nici nu poți vorbi așa, ca să te afli în treabă, înainte de a fi încercat să înțelegi ceva cât de cât.
Fac acum o asemenea încercare.
Niciunul dintre gesturile și niciuna dintre declarațiile contrariante ale lui Traian Băsescu – și ele au fost destule în ultimii ani de mandat – , nu mi-au pus la încercare admirația pentru felul cum a condus ambarcațiunea politicii românești pe niște ape destul de agitate și nu m-a nedumerit cât a făcut-o susținerea până în pânzele albe și cu orice preț, a Elenei Udrea. Dar abia în momentul în care această perseverare diabolică s-a dublat cu atacurile de o calitate, care păreau să nu-i stea în fire, nici în formă nici în fond, la adresa Monicăi Macovei mi se pare că încep să înțeleg câte ceva. Pentru prima dată pierzându-și parcă încrederea în propria-i opțiune, ceva de natura conștiinței vinovate, a proiecțiilor pare să inspire insultele și nefireștile considerații la adresa omului și politicianului care i-a stat atâta vreme alături, cu siguranță cel mai apropiat în principii, proiect și viziune. Iar asta doar pentru a-și consolida argumentația în favoarea celeilalte fidele colaboratoare a lui.
Căci Monica Macovei și Elena Udrea sunt, cu certitudine, cele mai fidele exponente ale politicii lui Traian Băsescu de-a lungul întregii sale cariere, la Palatul Cotroceni. Firește, cu excepția lui Emil Boc, care a lăsat mai curând imaginea, probabil falsă, a unui executant fidel, dar pe care a confirmat-o, iar, probabil doar aparent, rezolvând repede dilema, dacă o va fi avut-o și validând alegerea Președintelui. Înclin să cred că a înțeles-o și nu că a fost, cum cred detractorii lui, încă o dată servil. Eu însă nu mă pot alătura lor, nici celor vechi, nici celor de ultimă oră.
Nu m-au convins câtuși de puțin explicațiile care se reduc la puterea de seducție a doamnei Udrea, din unele intervenții, pe forumuri, nici la calculele machiavelice ce i se atribuie în cel mai bălmăjit articol pe care l-am citit în viața mea, cel al dlui Radu F. Alexandru, publicat chiar aici pe Contributors. Pentru prima categorie de supoziții, cred că și dacă această putere de seducție ar avea vreo contribuție, ea nu poate înclina hotărâtor balanța, căci Traian Băsescu nu e nici Carol al II-lea, nici Nicolae Ceaușescu. Cu atât mai puțin cred în ipoteza tentativei de a-și aranja viitorul politic ori chiar juridic, post-Cotroceni, care e de-a dreptul insultătoare la adresa inteligenței Președintelui, care-l cunoaște atât de bine pe Victor Ponta, prezumtivul câștigător al prezidențialelor. ( Uu fel de-a spune, pe Victor Ponta nu-l cunoaște nimeni, nici chiar Victor Ponta, iar ca viitor președinte, TB știe că el nu ar putea controla chiar tot, nu în tot cazul, ura unor Voiculescu, Năstase, Dragnea și alții, care-l vor controla pe el în continuare ).
Înclin să cred că explicația este mult mai simplă și mai aproape de zonele unde o căutăm noi toți.
Elena Udrea și Monica Macovei nu sunt singurele două persoane rămase alături de Traian Băsescu, trecând peste asperitățile colaborării cu un om voluntar, inteligent, puternic, nerăbdător și din ce în ce mai puțin dispus să asculte. Sau care, din cauza asta, de la o strategică distanță, au manifestat față de el o asemenea constantă, empatică și emulativă susținere. Cele două însă au fost și aproape, cât să riște să și încaseze, iar într-o bună zi, memoriile, sau chiar declarațiile lor, ne vor spune și cât au încasat, rămânându-i totuși alături. (Monica Macovei până și recent, după gugumănia iresponsabilă cu nazismul a lui Victor Ponta, ceea ce aduce deja a mucenicie!) Atât de constant, că la această primă vedere , aproape că nu le deosebesc. Aproape că nu disting, la prima vedere, nicio deosebire, cu excepția, încă o dată, a celor vizibile imediat unui analist cu ochiul format la revista Click, sau Vogue, sau, mai rău, Antena 3: poșetele Vuitton, tocurile, bretoanele, decolteul, părul răvășit sexi, versus bluza de liceancă, pantofii de tenis și unghiile tăiate scurt. Dincolo de ele, constat însă că cele două femei reprezintă două ipostaze ale fidelității față de Traian Băsescu aflate la poli diametral opuși: avem pe de o parte fidelitatea discipolului ascultător, supus, admirativ, nerăbdător să crească și să se ridice, față de mentor, iar pe de alta fidelitatea calmă, lucidă, clarvăzătoare și independență a camaradului de arme care rezonează uimitor în același fel cu tine în chestiunile majore. Nicio idee de anvergură, de politică majoră, dincolo de pragmatismul găleților, pixurilor și brichetelor, partidelor de călărit în costum național și a neobositelor turnee de campanie, nu s-a născut vreodată sub frumosul breton al Elenei Udrea. E un fapt. Monica Macovei, om cu idei (mi-l amintește pe febrilul Camil Petrescu), cu principii, a văzut dimpotrivă , în Traian Băsescu, nu un mentor, ci fără nicio diminuare, un instrument prin care, acum, ori niciodată, pot fi puse în practică ideile pe care cred că le și vizează noaptea: stat de drept, justiție independentă, confiscarea averilor corupților nu doar condamnarea lor, cu o intransigență și o forță a convingerii, ce sperie pe mulți dintre intelectualii noștri străluciți, dar născuți pentru vremuri și locuri mai blânde ca ale noastre.
Faptul că doar și-a însușit cu admirație niciodată dezmințită, ideile lui Traian Băsescu nu e suficient ca acesta s-o susțină la rându-i. Ce a văzut acesta în Elena Udrea, sub aparența feminității, a gingășiei, este o rezistență la toxinele vieții politice de la noi, pe care nu o mai are nimeni, fără să dea totuși în nesimțire, ca la Ponta, sau Năstase, sau Voiculescu. Traian Băsescu a constatat că adversarii politici pot spăla pe jos cu ea, pot s-o insulte, s-o calomnieze, să o atace, fără măcar să-i șifoneze impecabila sau nonșalanta vestimentație sexi și fără să o facă să clacheze vreodată, ca pe Dragă Stolo. Mai mult, și asta apreciez eu cel mai mult la ea și o apropie incredibil de cealaltă ipostază a fidelității față de Traian Băsescu, fără să insulte la rându-i, fără să folosească termeni suburbani și fără să profereze atacuri la persoană. Și cu siguranță, pentru bătălia politică, pentru machiavelicuri, chiar, ideile ei pot fi prețioase și strategic, și tactic. Indiferent ce s-ar scoate, infamant și distrugător, din prezentul trecutul sau viitorul ei, , Elena Udrea ar renaște din propria-i cenușă, ca Traian Băsescu, pe care nu l-a destabilizat major nimic: nici chestiuni de sănătate, nici grosolane înscenări, nici atacuri la persoană, nici chiar șubrezeniile propriei familii, cu afacerile penale ale fratelui. Ideile majore, Traian Băsescu le-a împărtășit, sau le-a adoptat, printre alții, de la Monica Macovei. Pentru înaintarea în teren, munca de cercetaș, tăiat hățișurile în jungla noastră politică, abilitățile și relațiile Elenei Udrea trebuie să fi fost neprețuite. Ambele i-au fost utile lui Traian Băsescu și ne-au fost utile nouă românilor, în măsura în care el ne-a fost util, ca lider pragmatic, cu care s-a spălat pe jos în acești zece ani, și liderul vizionar care a condamnat comunismul, a desecretizat arhivele, a convins UE și NATO că suntem credibili, a traversat cu noi criza, a sprijinit justiția și presa.
Sursa: contributors.ro