”Corupția este autostrada pe care Putin mărșăluiește spre Europa”, declara recent unul dintre participanții la întâlnirea cu Hoyt Yee, asistentul adjunct al secretarului de stat american pentru Europa si Eurasia, organizată de ambasada SUA la București.
Această remarcă inspirată lipește o imagine foarte sugestivă pe numeroasele avertismente venite recent de peste ocean, dar și din Europa. Toate țin să ne atragă atenția că nu doar Ucraina ar putea plăti cu suveranitatea și integritatea teritorială pentru incapacitatea sa de a stopa marile afaceri de corupție și de a băga la închisoare mogulii și politicienii care se cred deasupra legii.
Chiar dacă ritmul arestărilor și al verdictelor de incompatibilitate este mai intens decât oricând, România nu este în afara pericolului. Mulți politicieni, demnitari și înalți funcționari au ajuns după gratii, dar mulți continuă să zburde în libertate și să-și facă de cap în fruntea unor ministere și companii de stat.
Operațiunea de excavare a banilor publici pe care o coordonează aceștia vulnerabilizează România în patru puncte esențiale: În primul rând, lipsește statul de resursele necesare investițiilor în apărare. Fie că vorbim de tancuri și avioane, fie de oameni, echipamente și programe pentru a contracara atacurile cibernetice din ce în ce mai dese.
În al doilea rând, slăbește încrederea românilor în stat. Cât timp jaful insituționalizat rămâne norma, statul va fi considerat inamicul, indiferent cât de bine își fac treaba magistrații și ofițerii de informații. Când statul își agresează cetățenii, adversarii externi își freacă mâinile. Capacitatea unei țări de a rezista unei agresiuni este invers proporțională cu prăpastia dintre cetățeni și cei ce îi conduc. În România, prăpastie este maximă.
În al treilea rând, rețeaua de mafioți din stat, politică și afaceri formează în mod natural cel mai puternic front intern împotriva modernizării statului și a strângerii legăturilor cu Vestul. Ambele procese înseamnă pentru ei șanse din ce în ce mai reduse de a-și perpetua pozițiile privilegiate și de a nu fi condamnați la un moment dat la închisoare.
Chiar și fără să aibe legături directe și să se sincronizeze cu liderii de la Kremlin, dușmanii SUA și UE din interiorul României se vor simți încurajați de neo-imperialismul Rusiei pentru a sabota și mai ferm mecanismele și instituțiile cuplate la Occident care le amenință privilegiile. Nu au depus armele nici când erau singuri, fără nici un aliat extern și părea că nu au nici o șansă să reziste pe termen mediu sau lung. Acum, când vântul de la Răsărit le suflă în pânze și speranța se arată la orizont, vor deveni din ce în ce mai agresivi în a scoate țara din parteneriatele strategice pro-occidentale.
În al patrulea rând, este o chestiune de timp până ce goana după bani murdari și ura față de inamicul comun, ce îi unește, vor pune bazele unei alianțe în toată regula (dacă nu cumva s-a și întâmplat deja). În acel moment, nu vom mai vorbi doar de sabotaj al parcursului pro-occidental, ci și de politici concrete în folosul Rusiei și în detrimentul nostru.
După cum se întâmplă deja în Bulgaria, care a intrat în conflict cu Comisia Europeana pentru facilitățile acordate proiectului rusesc de trasport de gaz “South Stream”. În urmă cu o săptămână, presa de la Sofia a publicat corespondența confidențială a concernului Gazprom cu guvernul bulgar, din care rezultă că legislația privind construcția South Stream a fost, practic, dictată de gigantul energetic rus.
Toți demnitarii care, din incompetență sau deliberat, permit, favorizează sau inițiază acțiuni pe planurile de mai sus, pe unul sau pe toate, nu fac altceva decât să slăbească România, alianțele din care facem parte, spre bucuria tuturor puterilor străine care au interesul să fim cât mai vulnerabili. Trei miniștri se evidențiază în acest context: Constantin Niță, Economie, Dan Șova, Transporturi și Robert Cazanciuc, Justiție.
Dincolo de faptul că performanța sa ca ministru al Economiei este aproape egală cu zero – Oltchim, de exemplu, se află și acum în aceeași fundătura în care a intrat după cacealmaua lui Dan Diaconescu, dincolo de faptul că Ioan Mihăilă, consilierul său, a fost prins oferind o mită de 1,4 milioane de euro pentru un contract de energie, Constantin Niță reprezintâ un risc din cauza ambiției sale de a controla în continuare companiile din domeniul energetic.
Până acum, Niță a eșuat în încercările de a prelua, din nou, frâiele companiilor pe care le-a avut în subordine pe vremea când conducea Ministerul Energiei. Și-a pus speranțele în ordonanța de urgență privind înființarea Departamentului pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, dar în ciuda planurilor inițiale, ministrul Economiei nu a câștigat dreptul de a admnistra companiile energetice. Ceea ce nu înseamnă, însă, că nu încearcă în continuare să își ia revanșa cu ajutorul unor hotărâri de guvern, cu toate că știe că își riscă libertatea.
Pe lângă că a lăsat în urma sa un dezastru, numind oameni care au căpușat cu ferocitate bugetele companiilor – cazul proiectului fantomă Tarnița-Lăpușești, în care specialiștii Hidroelectrica nu cred și care a fost gândit să cheltuiască zeci de milioane de euro doar pe studii de fezabilitate, Niță nu a făcut mai nimic în două proiecte care ar fi trebuit să fie prioritare: interconectarea rețelelor de gaze și energie electrică între România și Moldova și negocierea prețului pentru gazele cumpărate din Rusia de mai multe companii, printre care și Electrocentrale Bucureşti.
Articol publicat de Romania Libera. Cititi continuarea AICI