AcasăDezvăluiriExplozivAmbasada SUA se implică în situația PROTESTELOR VIOLENTE de la Chișinău |...

Ambasada SUA se implică în situația PROTESTELOR VIOLENTE de la Chișinău | Ce mesaj transmit americanii românilor de peste Prut

ambasada sua

Uniunea Europeană și SUA au făcut apel la calm și dialog în depășirea situației tensionate de la Chișinău, unde mai multe mii de oameni s-au adunat miercuri seara în jurul clădirii parlamentului pentru a protesta împotriva guvernului condus de Pavel Filip, care a primit în aceeași zi vot de încredere din partea legislativului, informează presa de la Chișinău, citată de Agerpres.

Ambasada SUA la Chișinău a emis un comunicat prin care îndeamnă la calm și cheamă toate părțile să se abțină de la acțiuni violente. Totodată, misiunea diplomatică îndeamnă autoritățile să se întâlnească în cel mai scurt timp cu protestatarii pentru a discuta îngrijorările acestora în mod deschis și transparent.

„Statele Unite îi îndeamnă pe protestatari și forțele de menținere a ordinii din Chișinău să păstreze calmul și să fie rezervați. Chemăm toate părțile să se abțină de la acțiuni care ar încuraja sau provoca violență. De asemenea, îndemnăm autoritățile sa se întâlnească imediat cu protestatarii și să abordeze îngrijorările lor într-un mod deschis și transparent’, se spune în comunicatul citat de Agora.md.

Și delegația Uniunii Europene în Republica Moldova a îndemnat părțile la calm și dialog. „Încurajăm părțile să înceapă un dialog și să găsească împreună o cale pentru a face ca Republica Moldova să progreseze. Federica Mogherini este în contact cu delegația UE și urmărește cu atenție situația de la Chișinău’, informează comunicatul delegației.

Câteva mii de oameni au înconjurat miercuri după-amiaza clădirea parlamentului pentru a-și manifesta nemulțumirea față de votul acordat de parlament cabinetului de miniștri condus de Pavel Filip. Ciocnirile între protestatari și poliție au escaladat la scurt timp după votul de încredere acordat de parlament noului guvern. Protestatarii au spart ușa din spate a clădirii parlamentului, au intrat în clădire unde au început să distrugă mobilierul și să-i scoată pe polițiștii baricadați acolo. Aceștia au fost luați practic pe sus unul câte unul, cu tot cu scuturi, duși în mulțime și bătuți de manifestanți. Potrivit TV7, în momentul când a încercat să iasă din clădire, liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a fost îmbrâncit și huiduit de protestatari

Deputații și miniștrii noului cabinet au fost evacuați din clădire, însă, potrivit presei de la Chișinău, aici s-ar afla în continuare jurnaliști.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.