Situația populației rome de pe teritoriul Franței trebuie mutată „de pe agenda bilaterală pe agenda europeană”, soluția acordării ajutoarelor pentru repatriere având mai curând un efect final invers, consideră ambasadorul Franței în România, Philippe Gustin.
„Cred că înainte de orice trebuie să mutăm acest subiect de pe agenda bilaterală pe agenda europeană. Repet ce a spus premierul francez: România nu trebuie să se eschiveze, să evite acest subiect. Subiectul e complex, trebuie tratat cu multă atenție și va lua mult timp (…) Toate persoanele cu care s-a întâlnit aici ministrul francez de interne i-au spus că acest ajutor de 300 de euro pentru repatrierea romilor are efecte extrem de perverse. E mai curând o incitare la a pleca din nou în Franța, ceea ce nu ajută la rezolvarea problemei romilor între Franța și Romania”, a spus Gustin, pentru RFI.
Referindu-se la un cadru mai larg, cel al relațiilor bilaterale, ambasadorul Gustin a susținut că parteneriatul strategic româno-francez este un document „foarte dens”, care trebuie „curățat puțin”, procedura care se va face cu acordul României și care va trebui să cuprindă și „clauze de revizuire”.
„E un document care are mai mult de patru ani, care e foarte dens. Am propus partenerilor români – și ei au acceptat – să îl curățăm puțin. Trebuie păstrată filozofia parteneriatului, dar el trebuie periat și trebuie să ne fixăm obiective foarte clare ca mijloace și ca timp. E ceea ce facem acum cu partenerii români. În final, documentul nu trebuie să depășească două pagini, față de cele 18 sau 20 care există în prezent”, a comentat ambasadorul.
În opinia sa, trebuie revizuită dezvoltarea economică, unde există „sectoare privilegiate ca energia, agricultura, sănătatea, industria apărării”, a detaliat Gustin.
În ce privește aderarea României la spațiul Schengen, ambasadorul a precizat că poziția Franței nu s-a schimbat.
„Dar Franța nu e singura în Europa, calendarul aderării e stabilit de toate țările europene. Vorbim des între ambasadorii europeni despre asta și încercăm să găsim un echilibru. Dorința mea este să existe o decizie cât mai rapid posibil. Dar trebuie să fie o decizie care să nu excludă. Spun asta pentru că am auzit recent niște declarații ale unor politicieni germani. Trebuie să fim foarte atenți la acest subiect, care e foarte sensibil în România. Trebuie deci să dăm un răspuns cât mai rapid posibil”, a declarat Gustin.