Europa trebuie să fie pregătită de război cu Rusia, care continuă o politică externă „agresivă” având ca ţinte viitoare „ţările baltice şi Transnistria”, au afirmat membri ai Parlamentului European în cursul unei dezbateri organizate de Partidul Popular European (PPE).
„Rusia a devenit un adversar al Uniunii Europene, iar următoarele ţinte vor fi ţările baltice”, a declarat eurodeputatul eston Tunne Kelam.
„Trebuie să arătăm clar că suntem pregătiţi de război”, este singura metodă de disuasiune, a afirmat, potrivit agenţiei Sputnik, Roland Freudenstein, directorul Centrului pentru Studii Europene Martens, acuzând Rusia că pune sub semnul întrebării valorile europene.
„Occidentul trebuie să revină la politica de disuasiune”, a subliniat Freudenstein, adăugând că acest concept trebuie să includă disuasiunea nucleară.
„Preşedintele Vladimir Putin vrea să distrugă, cel puţin moral şi politic, cele două mari organizaţii euroatlantice: Uniunea Europeană şi NATO”, a apreciat Freudenstein.
„Vladimir Putin are o politică externă agresivă. Majoritatea românilor cred că Putin va continua în acest mod până când va anexa Transnistria, după ocuparea teritoriilor din sudul Ucrainei”, a afirmat eurodeputatul român Cristian Dan Preda.
sursa: mediafax.ro
Nu este de aşteptat ca Rusia să schimbe politica ei actuală.
Redactia… acuma pe bune, e vreun studiu facut de un serviciu de inteligenta ? Seful serviciului de inteligenta francez a spus ca ei nu au detectat nicio miscare care ar sugera acest lucru… iar voi veniti cu PPE O.o Eu inteleg ca Friedman e la Stratfor, dar asta nu inseamna ca el conduce lucrurile acolo…
serviciul francez i-o lasat si pe-aia cu charlie nesupravegheati, desi americanii le-au spus ca-s teroristi 🙂
Nu-i adevarat, stiau si americanii si francezii de ei, doar ca undeva s-au blocat informatiile si nu au actionat. Punctul tau de vedere e valid, intrebarea ramane cine nu a actionat…
Are rost sa va mai spun eu cine a inventat comunismul rosu si cine a inventat primele doua razboaie mondiale ca sa intelegeti cine e inventatorul comunismului albastru si inventatorul celui de-al treilea razboi mondial? Iara se joaca cu chibriturile „ingerii intunericului”!
Inchipuiti-va ca fara acesti HABAUCI primitivi NU ar fi fost nici-un razboi mondial si nicio forma de comunism; rosu or albastru!
Daca faceti un calcul sumar veti observa ca ei sunt UNUL la PATRU SUTE de paminteni!
Ginditi-va ca daca vor injumatati populatia globului – asa cum intentioneaza „Noua Ordine Mondiala” ce conteaza ca in loc de 400 de sclavi vor fi doar 200!!! N-o fi oare suficient?
Ce sa faca si cozile de topor ale MAFIEI jhidano-sionista-masonica-satanista care vrea sa puna laba pe bogatiile Rusiei? Instiga la razboi.
da’ ce zici de cozile de topor sovietice care vor sa puna mana pe bogatiile Romaniei?
Eu zic ca acestea sunt doar inchipuiri si fantezii bezmetice din capul tau care este bine clabucit de propaganda MAFIEI jhidano-sionista-masonica-satanistacare se face pe toate canalele mass-media controlate in totalitate de MAFIE. Poate nu ai aflat inca dar sovietele nu mai exista demult.