Traian Băsescu critică dur intenţia parlamentarilor de a schimba un paragraf din Codul Penal şi Codul de Procedură Penală prin care vor să înlocuiască sintagma “suspiciuni rezonabile” cu “indicii temeinice” şi îi face imbecili pe aleşii care susţin această chestiune.
Reacţia lui Traian Băsescu la adresa parlamentarilor vine chiar la câteva minute după ce Elena Udrea a ieşit din penitenciar.
Iată ce scrie Băsescu pe Facebook!
Opriți-vă, imbecililor!
Un grup de parlamentari a început o bătălie nemiloasă cu codul penal și cu justiția pentru a înlocui sintagma “suspiciuni rezonabile” cu sintagma “indicii temeinice”. Eu, ca om politic, susțin că formularea actuală trebuie să rămînă pentru că dă un spectru foarte larg de apreciere judecătorului. Încercarea de a-l încorseta pe judecător în criterii înguste, la aprecierea arestării preventive, ar fi o greșeală și, în mod categoric, problema sistemului nostru judiciar nu este aici.
Personal, cred că problema sistemului judiciar este chiar la parte din judecători, la mentalitatea lor legată de propria independență sau de propria lor putere.
La bordul navelor de mare tonaj, există o vorbă, care, cred eu, este aplicabilă și judecătorilor și ea sună așa: “La bordul navei, între pavilion și Dumnezeu este doar comandantul “. În toată istoria Marinei, nimeni n-a îndrăznit vreodată să-l pună și pe secund între pavilion și Dumnezeu.
Parafrazînd, “În justiție, între lege și soarta unui om, pe de o parte, și Dumnezeu, pe de altă parte, este doar judecătorul”. La fel ca și la comandantul de navă, alături de judecător, nu încape secundul, adică nici procurorul, nici ofițerul SRI, nici avocatul , nici atmosfera creată de televiziuni, uneori chiar cu sprijinul generos al procurorilor, nici opinia publică, nici foștii ofițeri acoperiți dintre judecători și procurori, nici politicienii.
Mai mult ca oricînd justiția are nevoie de judecătorul care este singur pe baricada legii și a conștiinței lui, precum comandantul pe puntea de comandă.
Tara asta mai are presedinte.? Parlamentarii isi fac de cap asa cum considera ei sa le fie lor bine .Ma bucur ca fostul presedinte este activ si puncteaza aceste lucruri.
Atat timp cat vei continua sa sustii in mintea ta imaginea schimbarilor pozitive pe care ti le doresti, acestea vor continua sa se petreaca in mintea ta. Asta scrie celebrul BOB PROCTOR in cartea „TE-AI NASCUT BOGAT”.Cautam colaboratori part-time care vor sa castige bani in timpul liber,intr-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii trimiteti mesajul”PROIECT”la adresa de email: [email protected]
„Opriti-va imbecililor”. Apelul este fara rezultat pentru ca Basescu nu mai este Presedinte. Marele Pampalau de la Cotroceni nu zice nimic pentru vrea sa fie „un altfel de Presedinte”! Parlamentarii fac ce trebuie numai daca simt PRESIUNEA STRAZII! Asadar, TREZITI-VA PROSTILOR CARE ATI VOTAT ACTUALII PARLAMENTARI!
Actualii parlamentari nu au fost votati de nimeni ,au ajuns aleatoric in parlament ,prin plagiatul Plagiatorului!Nu mai dati vina pe poporul roman si-l faceti in fel si chip!Nu cine voteaza este important, cei care numara voturile!(te miri ca Dragnea a pus mortii sa voteze si pe cei plecati !Basescu are totusi notorietate ca fost presedinte si sa fim serios,el nu a dormit!
Asta e popor ??? O tara de sclavi natangi, carora nici daca le da Ponta foc nu ies in strada, pentru ca sunt prea prosti pentru a lua atitudine. Niste incuiati (cu cateva exceptii). Vrei sa spui ca nu e vina poporului roman ca s-a ajuns aici ? Pe ce lume traiesti? Poporul roman stie doar sa dea din clanta pe net, sa se mandreasca cu realizarile altora (Nadia, Hagi, Brancusi, Halep, etc.) si sa se vaite ca niste femei prefacute. Pai sa asteptam sa vina altii la noi in casa sa ne faca curatenie, mancare, daca se poate si sa ne f… nevestele. Saracul popor roman – majoritatea niste oameni de nimic. Chiar imi e rusine ca sunt roman.
Cate sacrificii a facut acest popor,s-a sacrificat pentru toti!Cati migratori au oprit sa nu treaca ;au murit in razboaie ,rascoale ,revolutii…Siberia e podita cu oase romanesti!A venit ,,ciuma rosie” care a omorat pe stiuti si nestiuti!Ce mai vrei ,STRAINULE,a obosit poporul roman,abia isi mai trage sufletul!Toti pe care tu ii enumeri iau bani !Ne bucura pentru ei ,nu cu…
Ni se tot cere!Ati vrea sa murim !DU-TE STRAINULE, IN TARA TA SI CERE NEAMULUI TAU SA FACA ATATEA SACRIFICII!
TU ce faci ?Nu ti-e rusine sa mananci de pe pamantul care-l hulesti-esti un mojic fara neam si tara,neam de amarati care ati venit cersetori si acum ati ajuns vatafi!Da esti ,,unul”
Sunt revoltata ,mi-e sila de voi care va permiteti sa radeti si sa huliti-tara care va hraneste !
Avem noroc ca Basescu inca se lupta cu derbedeii politici.Chiar daca nu-i presedinte eu aflu din strigatul lui ca excrocii fac legi pentru ei,pentru e se apara ei impotriva legii.Va multumim Dle presedinte Basescu Meritati sa va spun mai departe d-le presedinte pentru sunteti un om puternic,un mare politician,ca a-ti stat bine pe picioare ca si presedinte, fata de actualul presedinte care saracul este la ,,,Primul pas”””” ,,Vai de noi””””
Avem noroc ca Basescu inca se lupta cu derbedeii politici.Chiar daca nu-i presedinte eu aflu din strigatul lui ca excrocii fac legi pentru ei,pentru e se apara ei impotriva legii.Va multumim Dle presedinte Basescu Meritati sa va spun mai departe d-le presedinte pentru sunteti un om puternic,un mare politician,ca a-ti stat bine pe picioare ca si presedinte, fata de actualul presedinte care saracul este la ,,,Primul pas”””” ,,Vai de noi””””