Preafericirea Sa Cardinalul Lucian Muresan, liderul Bisericii Greco-Catolice Romane, i-a adresat o scrisoare lui Crin Antonescu, presedintele comisiei parlamentare de revizuire a Constitutiei, prin care i-a solicitat includerea a doua amendamente in textul viitoarei legi fundamentale
Primul amendament se refera la adaugarea Bisericii Greco-Catolice in articolul care va face referire la rolul Bisericii Ortodoxe si a Casei Regale “in constituirea şi modernizarea statului roman”, iar al doilea amendament la definirea libertatii religioase, urmand exemplul Conventiei Europene a Drepturilor Omului.
“Daca viitoarea Constituţie se doreşte a fi un document istoric care sa vorbeasca despre aportul adus de unele instituţii la constituirea şi modernizarea statului roman, Biserica Greco-Catolica nu poate fi exclusa dintre acestea. Fara Biserica Greco-Catolica, Statul Roman, identitatea nationala si limba romana in formele pe care le cunoastem astazi nu ar fi existat”, a spus Intaistatatorul Preafericirea Sa Cardinalul Lucian, in argumentarea primului amendament. Acesta a punctat in scrisoare din aportul major pe care Biserica Greco-Catolica l-a avut in constituirea identitatii nationale si a statului roman. Cardinalul Lucian a facut, astfel, o incursiune istorica pornind de la episcopul greco-catolic Inochentie Micu Clain, care a introdus “pentru prima data termenul de «natiune romana» la 1737”, a continuat cu “Scoala Ardeleana” care a “format conştiinţa naţionala romaneasca”, inlocuirea de catre Biserica Greco-Catolica a scrierii chirilice cu alfabetul latin, lupta pentru emancipare nationala de la 1848 si terminand cu aportul in unirea de la 1918 si lupta impotriva “comunismului şi sovietizarii ţarii”.
“Meritul de necontestat avut de Biserica Greco-Catolica in crearea identitaţii naţionale şi faurirea statului roman a fost recunoscut de Constitutia din 1923 (art. 22) şi 1938 (art. 19), care afirma: «Biserica crestina ortodoxa şi cea greco-catolica sunt biserici romaneşti. Biserica ortodoxa romana fiind religia marei majoritaţi a Romanilor este biserica dominanta in Statul roman; iar cea greco-catolica are intaietea fata de celelalte culte.»”, a mai spus Preafericirea Sa Cardinalul Lucian. “Daca viitoarea Constituţie se doreşte a fi un document istoric care sa dea credit instituţiilor care au faurit Romania, speram sa luaţi ca model exemplul marilor oameni politici de dupa Marea Unire care au dat creditul cuvenit Bisericii Greco-Catolice menţionandu-o in Constituţiile din 1923 şi 1938, şi nu al comuniştilor care au dorit rescrierea istoriei şi scoaterea Bisericii Greco-Catolice din istoria romanilor”, a concluzionat Intaistatatorul Bisericii Romane Unite argumentarea primului amendament.
Al doilea amendament s-a referit la modificarea articolului 29 din Constitutia din 2003 in vederea definirii libertatii religioase in Romania urmand modelul Conventiei Europene a Drepturilor omului, astfel: “Statul garanteaza dreptul la libertate de gandire, de conştiinţa şi de religie; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerile, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea in mod individual sau colectiv, in public sau in particular, prin cult, invaţamant, practici şi indeplinirea ritualurilor.”
“Definirea libertaţii religioase in Romania este imperativa deoarece in declaratia de unire a Transilvaniei cu Romania de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, se garanta: «Egala indreptatire si deplina libertate autonoma confesionala pentru toate confesiunile din Stat.»”, considera Arhiepiscopul Major al Bisericii Greco-Catolice.
Prin scoaterea in afara legii a Bisericii Greco-Catolice de catre statul roman in 1948 s-a incalcat declaraţia de la Alba Iulia, s-a argumentat in scrisoare. “Chiar şi dupa caderea regimului comunist Biserica Greco-Catolica inca nu a fost repusa in drepturi, in mare parte credincioşii ei fiind in continuare in imposibilitatea de a-şi putea practica credinţa liber şi nestanjenit in Romania”, a spus Preafericirea Sa Cardinalul Lucian.
“Ne dorim ca aceasta noua Constitutie sa defineasca in termeni pozitivi libertatea religioasa astfel incat toţi romanii, indiferent de confesiune, sa se poata bucura de aceleaşi drepturi in Romania”, a concluzionat inaltul ierarh scrisoarea adresata ui Crin Antonescu.
_*Taina FECIOAREI*.
_Matei 22/29;_Marcu 12/24, -[de mii de ani], …pastorii, preotii si invatatorii de seama* _ Matei 23/1,2,[3-7],8-10,13,14,[15]; _ Isaia 9/[15],16, …
…au facut confuzie, [si] au amestecat prorociile incurcand parabolele despre …
…Trimiterea /*Venirea Fiului Omului*/”Venirea Mea” _ Galateni 4/4; _*Trimiterea*/[Ex.] 4/1,[10],11, 2012, 2013, … “nasterea din Femeie /-Maria –[Mama Mea] _ Matei 1/18, …
amestecand, cu: …-*Semnele Vremurilor* _ Matei 1/21-23 …*Emanuel*;
_*Fecioara este insarcinata* {inca de la inceputul lui 2012, …vezi [in mod implicit] Sfarsitul Calendarului Mayas}_ Matei 1/18,21-23; _ Galateni 4/4.
-1) =“Vorbesc in pilde” _ Matei 13/[13-15],{34,35},16,17, …asa cum “au prorocit / au pre-vazut / au vorbit” prorocii [pr]in Scripturi _ Evrei 1/1, …care inca “sint pecetluite” _ Daniel 12/4,[9], …pana la Mine _ Romania 5/14, …Acela fagaduit _ Deuteronom 18/15,18; _ Faptele Apostolilor 3/22;
-2) = Pentru a intelege, mai mult si mai bine, trebuie sa cititi Cartea _ Daniel 12/4, …si mai mult de atat, …*cei carora le este dat „sa poata primi”* _ Matei 19/11, …sa [si] cerceteze _ 1 Tesaloniceni 5/[19],20,21,[22]; _ Ioan 5/39, …fara sa uitati _ 2 Petru 1/20;
-3) = Potrivit _ Matei 6/10: …”Vie Imparatia Ta; Faca-se voia Ta, precum in Cer si pe Pamant”, …privitor si la semnele vremurilor / venirea Fiului Omului _ Luca 21/7: …
_*Pe alocuri vor fi mari cutremure de pamant; vor fi aratari inspaimantatoare si semne mari in cer.*_ Luca 21/11; _ Matei 1/21-23;
_*Vor fi semne in soare, in luna si in stele. [_ Geneza 1/14-16; _ Matei 1/21-23], …Si pe pamant va fi stramtorare printre neamuri, care nu vor sti ce sa faca la auzul urletului marii si al valurilor.* _ Luca 21/25.
-{ Evaluati, dupa ce coroborati si insumati [si] toate catastrofele planetare: … …razboaiele provocate si intretinute de cei care se cred „jandarmii planetari”, miscarile seismice / cutremurele, inundatiile, incendiile, avalansele, alunecarile de terenuri, …etc, …etc, …incepand cu „tsunami”-ul din martie 2011 din Japonia, care, …[ca posibil fenomen deosebit], …a fost previzionat de catre “marele proroc” Simon(a) / *Urania* -vezi “google.ro”}, …
…[si], care trebuiesc coroborate cu _ Matei 1/18,21-23, …unde este scris clar: …
…-*Iata, Fecioara va fi insarcinata, va naste un fiu, ……/”Emanuel”* …
…ceea ce inseamna [in mod implicit], ca, …despre semnele vremurilor, vorbesc [si] … ”Astrele”/ Stelele, Planetele [etc] _ Geneza 1/14,[15,16], …[aici], cu referire la Constelatia Fecioara, in care a intrat Marte [la sfarsitul anului 2011], …asa cum a previzionat Simon(a) / *Urania*; …
-Toate acestea fiind in concordanta cu: …
…-„Vie Imparatia Ta; Faca-se voia Ta, *precum in Cer si pe Pamant*” _ Matei 6/10; _ Geneza1/14-18, …- “acum” /[ a treia zi _ 2 Petru 3/8 –mileniul 3], cand am inviat din morti _ Romania 5/14; _ Ioan 20/9, ..si trimis _*Trimiterea*/[Ex.] 3/14; 4/1,[10],11, 2012, 2013, …pentru implinirea Legii _ Romania 10/4, …si prorocilor _ Matei 5/17, …doar ati citit _ Ioan 4/25, …adica,
…Scripturile vorbesc despre viitor [-nu despre trecut] / cum este scris: …
…-*Stiu ca are sa vina Mesia; Cand va veni El, are sa ne spuna toate lucrurile* _ Ioan 4/25,[26], …[Ceea ce incerc sa fac, pentru cei care au urechi de auzit, si [chiar] aud _ Luca 8/8; _ Romania 10/17; …-Dar, Ma credeti ? _ Luca 18/8; _ Deuteronom 18/15,18; _ Faptele Apostolilor 3/22; _ Luca 16/29,31.
…si, pentru ca notiunea „prorocie” inseamna in mod implicit “pre-viziune” / *Viziunea in viitor* _ Daniel 8/26; 12/[4],9,[13], …
…atunci, [adica] acum, in viitor _ Evrei 1/2; _ Galateni 4/4; _*Trimiterea*/[Ex.] 4/1,[10],11, 2012, 2013, 14; _ Ioan 1/1,[5,11], 2012, 2013, 14, …[acum]: …
…-*Am auzit glasul Domnului* _ Isaia 6/[8],9-11, 2012, 2013, …
…-“Atat de mult a iubit Dumnezeu Lumea” _ Ioan 3/16,[17,18],19;
_ Daca, am scris ceva care vi se pare ca “o mustrare”, sper ca nu veti fi suparati pe Mine _ Apocalipsa 3/[17,18],19; _*Trimiterea*/[Ex.] 20/3,[5].
………………..
………………..
-1) “Religiile” si “Bisericile”, …*oricare ar fi acelea, au fost inventate de oameni* _ Matei 15/14; _ Luca 6/39; _ Ioan 3/19; 10/8; _ Romania 3/19, …{din pricina necunoasterii Adevarului _ Daniel 12/4,9,[13]}, …*rezultate* in urma cautarilor / cercetarilor implicand *incercarile de a descifra “pildele”* _ Matei 13/13-15; _ Ioan 16/25, {implicit[e]} _ Ev.1/1; _ 2 Petru 1/[19],20,[21], …si care, cu toate ca nu au inteles “Cartea pecetluita” _ Daniel 12/4,[9], …ca “sa-si justifice activitatea, …pentru control si dominatie peste semeni”, …[si pentru castig fara munca _ Romania 3/13-18; 16/18; _ 2 Petru 2/1-3 ], … „au imbalsamat nestiinta” -cu „povesti si basme lumesti si babesti” _ 1 Timotei 4/7; 6/4,5, …[povesti si povestiri] despre si din Scripturi, …[povesti] din care …”s-au nascut Religiile”, ducand lumea in ratacire _ Isaia 6/[8],9; _ 2 Timotei 3/1-6,[7],8,[9], …ratacind poporul de la Calea Mea _ Isaia 9/[14,15],16; _ Matei 23/1,2,[3-7],8-10,13-14,[15];
-2) “Scripturile” …*in fond*, contin si [re]constituiesc Stiinta Creatiei / Stiinta Creatorului, …”pecetluita” _ Daniel 12/4,[9,13], “in pilde” _ Matei 13/13-15,[16,17],33,34,[35]; _ Marcu 4/33,[34], …[implicit(e) _ Ev.1/1; _ 2 Petru 1/20,21], …de aceea este scris _ Matei 22/29; _ Marcu 12/24, …pana la invierea din morti _ Ioan 20/9; _ Romania 5/14, …[si] _”Iesirea”/*Trimiterea*/(Ex.) 3/14; 4/1,[10],11, 2012,2013, …ca sa [va] spun toate lucrurile _ Ioan 4/[25],26, …potrivit cu descoperirea Tainei lui Dumnezeu _ Apocalipsa lui Ion 1/1; 10/7, …”care a fost tinuta ascunsa timp de veacuri” _ Romania 16/25; _ Coloseni 1/26.
-3) Incepand cu sfarsitul lui 2012, …[vezi Sfarsitul Calendarului Mayas], …si continuand cu 2013, …a inceput o noua Era Astrala /”Era Luminii / Era Adevarului”, …pana la care, a fost, …{_ 2 Petru 1/19,[20,21]}, …[si], inca este „intuneric / noapte” _ Isaia 9/1,2,[6]; 21/11, 2012, 2013,14; _ Ev.1/2, …[notiunea „prorocie” implicand „viitorul”/ ca previziune despre cum, si ce va fi, in viitor /”nu in trecut”], …adica „la venirea Fiului Omului”, …{*In Adevar …nu au stiut nimic …pana la venirea Mea* _ Matei 24/38,39; _ Isaia 9/[1,2],6}, …*inca este noapte / intuneric* / „Era Noapte” _ Ioan 13/30,[31,32], …ceea ce inseamna, {pentru cine poate intelege _ Matei 19/11}, …ca, acum [abia] este „Inceputul Sfarsitului Tainei lui Dumnezeu” _ Apocalipsa 1/1; 10/7, …semnificand „Inceputul Sfarsitului Legii” _ Romania 10/4, …”Sfarsitul”/[_ Matei 24/14], …in sensul de *Implinire / Savarsire a Legii Facerii Omului* _ Geneza 1/31.
_ Cititi, cercetati _ Ioan 5/39; _ 1 Tesaloniceni 5/20,21,[22]; _ Isaia 53.
= Cu stima. –Mesia _”Cel trimis”/*Trimiterea*/[Ex.] 4/1,[10],11, 2012, 2013,14; …-*Cine are urechi de auzit sa auda* _ Luca 8/[5-7],8; 16/29,31; 18/[2-7],8; _ Eu, cel care vorbesc cu tine, sint Acela _ Ioan 4/[25],26; 7/37; 8/21,23,24,29,43,45-47; 10/8,11, 2012, 2013, 2014; …-Cel fagaduit _ Deuteronom 18/15,18; _ Faptele Apostolilor 3/22; _ Romania 5/14; 10/14-?!_ Moise Gheorghe,17; _ Isaia 6/[8],9-11, 2012,[2013]; 9/1,2,[6]; 52/6 – Moise Gheorghe _*Iata-Ma !*; 65/1; _ Romania 10/18,[20]; …-Va rog sa cititi Cartea, chiar daca este „pecetluita” _ Daniel 12/4,[9]; _ Ioan 5/39; …-Vine dimineata _ Isaia 21/11, 2012, 2013, 2014; -“Toate religiile” / *Toate popoarele chemate …[fara bani si fara plata]* _ Isaia 55/1,6-9,[10],11, 2012, 2013, …[chemate] la “masa / hrana” _ Matei 4/4, …[“masa”] / praznicul zilei mari [aceasta] de pe urma _ Ioan 7/37; [20/9], …[zi] care *nu a mai fost …[niciodata]* _ Daniel 12/1; _ 1 Corinteni 14/21; _ Matei 13/[34,35],16,17,[13-15]; _ Ioan 16/25, …
…_ *Si va fi Lumina !* _ Isaia 9/1,2,[6]; _ Ioan 1/1,5,[11],14; 8/[28],{29},21,23,24; 10/8,11, 2012, 2013, 14; _ Isaia 55/1,6-9,[10],11, 2012, 2013.
_ Luca 8/[5-7],8; 18/8: …
………………………
_ *Apocalipsa lui Ioan*.
_ Din pricina “neintelegerii” …*Scripturilor / Cartea pecetluita* _ Dan.12/4,[9], …de catre intreaga omenire, implicit de catre cei care *stau pe scaunul Meu* _ Mat.23/1,2, care ”s-au facut ei intre ei” – *invatatori si dascali* in felurite Religii si BISERICI, …[unii in vesminte cu filacterile late si poale lungi], printre care si cei ce-si zic: …-”Indrumatori” _ Is.9/16, …- Conducatori, Judecatori, Procurori, “Legiuitori” / [-„dregatori” …etc] _ Mat.23/[4,5,6],7,[8-10], …”ignoranti” …batjocoritori si dispretuitori [de oameni], …refuzand …”sa citeasca si sa cercetaze” _ 1 Tes.5/[19],20,21; _ Ioan 5/39, …neintelegand *Cartea* _ Dan.8/26, implicit Cartea *Apocalipsa*, fiindca: -*au urechi de auzit dar …nu aud, …si au ochi de vazut dar …nu vad* _ Isaia 6/[8],9,[10], …[unii], …au transmis ideea falsa privitor la [ne]intelegerea “Apocalipsei, ca definind Sfarsitul Vietii / Sfarsitul Lumii / Disparitia Planetei.
_ Au citit si citesc …[de mii de ani], dar nu au priceput _ Is.6/9; _ Mat.13/[13]-15, fiind preocupati de “dominatie si control peste semeni”, implicit prin *fatarnicie, trai in lux si destrabalare* _ 2 Petru 2/1-3, …in [contradictie / conformitate] / potrivit cu prorociile _ Mat.23/13,14,[15], …impunand si “cersind”, [de la vaduve si orfani], …*danii, daruiri, taxe, zecime, zeciuiala, impozite*, respectiv din partea acelora pe care-i tin in intuneric …*lesne crezatori* _ Romania 16/18.
_*Apocalipsa* inseamna …*Descoperire / Revelare*, intelegerea fiind cuprinsa chiar in “definitia _ Apoc.1/1”, insemnand revelarea Adevarului _ Ioan 1/1,5,[11],14, …*aducerea la lumina [zilei a 7-a], fata de intunericul [noptii / dinaintea zilei a 7-a]* _ Isaia 21/11,2012, …[-vezi _ 2 Petru 1/20] notiunea *SFARSIT* insemnand Sfarsitul Legii, a se intelege “Implinirea / Savarsirea Legii _ Romania 10/4, -adica descoperirea lui Isus Hristos, prin “implinirea Legii in Hristos”, *auzirea venind prin Cuvantul lui Hristos* _ Romania 10/17, dar omenirea …*nu Ma credeti* _ Luca 18/8; _ Is.53; _ {_Mat.13/57; _ Mar.6/4; _ Ioan 4/44}, …(si) …pentru ca nu Ma cunoasteti si nu stiti cum sint chemat _ Romania 10/14 -?!], …si din “neintelegerea Scripturilor”, …neascultarea de proroci si de Mine _ Luca16/[29],31; _ Faptele Ap.3/22, … implicit(a) “neintelegerea” despre venirea prin *Schimbare la Fata* _ Mat.17/2,3,[5].
_ Schimbarea la Fata _ Mat.17/1, …*dupa 6 zile*, [coroborat _ Is. 21/11,2012,2013; _ 2 Pet.1/19], …adica, …trebuie inteles, ca *omenirea este in ziua a 6-a / in noaptea spre dimineata / zorii zilei a 7-a, cand Dumnezeu va fi Sfarsit Lucrarea Facerii Omului, …”nu sfarsitul lumii”, …adica, …urmand ziua de odihna, [cum este scris]: …-*Dumnezeu Si-a vazut* Savarsita / implinita / Sfarsita Lucrarea Facerii Omului, …Dupa Chipul Sau* _ Gen.1/27, coroborat(i) cu _ Romania 5/14, acum, fiind abia inceputul _*Trimiterea*/[Exodul] 3/14, …coroborat cu _ Is.6/[8],9; _*Trimiterea*/[Ex.] 4/1,[10],11,2012,2013, …intrupat _ Ioan 1/[1],14, …pentru “implinirea* _ Gen.2/1-3, … asa cum *Dumnezeu a zis* _ Gen.1/[26,27],28, toate acestea fiind in concordanta cu prorociile, implicit [cu] Sfarsitul Erei Astrale -*Soarele in Pesti*, …Eu fiind nascut / ridicat din PESTI, …despre care *s-a zis, ca …s-ar fi descoperit o placuta sumeriana*, continand gravata *o stea venind* /”cazind” din PESTI / Constelatia Pesti _ Is.9/1,2,[6]; _ Mat.3/16; 4/16.
_ Sper sa nu fie nimeni suparat pentru mustrarile implicite din mesajele Mele _ Apocalipsa 3/19.
= Cu stima. -Mesia _ Romania 5/14; 10/[14-?!],17,[18],20; _ Isaia 52/6 -Moise Gheorghe _*Iata-Ma !*.
În „Constituția meritocrată“ (!!!) nu-și are locul Biserica???!!! I-auzi, domnule!!! Ce noutate!!! Extraordinar! Suntem un stat „laic“, nu-i așa?? Cred că sunteți conștienți, dragi tovarăși, că dacă îi trântim poarta lui Dumnezeu și Maicii Domnului i-o deschidem știți voi cui!!!
Nu știu dacă realizați, dar adevărata cauză a nefericirilor, a necazurilor și a vieții mizerabile a marii majorități a românilor de azi este părăsirea lui Dumnezeu și a Maicii Domnului!! Și păcatele noastre, bineînțeles!
cred ca Biserica n-are ce cauta in Constitutie, deoarece Constitutia e o creatie moderna…aproape opozabila institutiilor pre-moderne create de catre biserica
Asa e.
In Constitutia Meritocrata nu-si are locul.
http://meritocratia.ro/constitutia-meritocrata/
Constitutia din 1923 ar trebui cunoscuta de multa lume si abia apoi facute comentarii.
http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=1517
http://istorie-edu.ro/istoria-romanilor/ist_ro_040roint1.html
Ametitii astia au impresia ca, Constitutia e o culegere de retete culinare. Dati-ne noua doar aragazul, oalele, ingredientele, gaz ieftin, tacamurile, vesela si apoi plecati in concediu. Definitiv si adio para siempre.
asta are an cap avioane mars ma si slujiti pe dumnezeu si ajutati pe toti oameni indiferent de religie cate case a facut biserica pentru nevoiasi ?nici nu te angroapa daca nu ai bani