AcasăHomepageBN24.RO Misterul întoarcerii lui Ponta | Cazanciuc, certat pentru că a anunţat...

BN24.RO Misterul întoarcerii lui Ponta | Cazanciuc, certat pentru că a anunţat revenirea premierului?

pontaDupă ce s-a anunţat în presă că se va întoarce duminică de la Istanbul, unde se află din 14 iunie, Victor Ponta a făcut toate demersurile pentru a deturna atenţia publicului de la data revenirii sale în ţară. Prin mesaje transmise jurnaliştilor, Ponta a anunţat că de-abia marţi sau miercuri medicii îi vor spune dacă poate reveni, şi că el îşi doreşte foarte mult să participe la inaugurarea tronsonului de autostradă de la Nădlac.

Cel care a anunţat întoarcerea în ţară a şefului său a fost ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, care a declarat presei că a discutat miercuri dimineaţă cu premierul Victor Ponta, care i-a spus că se simte din ce în ce mai bine şi că va reveni în curând în ţară. Întrebat dacă are informaţii că Victor Ponta va reveni în ţară până la sfârşitul săptămânii, Robert Cazanciuc a spus că nu ştie precis acest lucru şi că, din ce a discutat cu premierul, ar urma să revină în România în câteva zile.

După această declaraţie, jurnaliştii care îl aşteptau pe Cazanciuc să facă declaraţii după evenimentul la care a participat, l-au surprins vorbind la telefon şi dând explicaţii în legătură cu anunţarea întoarcerii lui Ponta: „nu, nu am spus aşa ceva. Am spus doar că am vorbit dimineaţă cu dumneavoastră şi nu am spus când anume o să reveniţi în România”.

Întrebat fiind de reporterul Realitatea TV cu cine a vorbit la telefon, ministrul Justiţiei a răspuns: „Nu am vorbit cu premierul la telefon. Am încercat să aduc clarificare unor colegi jurnalişti. Cu cine am vorbit la telefon e o chestiune personală. Dar nu cu premierul”.

Surse politice au declarat pentru BreakingNews24 că premierul Victor Ponta se va întoarce în ţară cel mai probabil duminică. Sursele citate susţin că Ilie Sârbu, socrul premierului, s-a dus la Istanbul cu maşina, pentru a-l aduce pe ginerele său, care nu poate fi transportat cu avionul.

 

sursa: bn24.ro

RELATED ARTICLES

2 COMENTARII

  1. ….nu poate veni cu avionul, dar poate veni cu masina….astea sunt prostii pentru ametit copii…

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.