Stimate domnule premier, știu că nu e nici treaba dumneavoastră, și nici legal, dar vă rog să vă exercitați puterea și să faceți un mic trafic de influență. Sunați-l pe Interesul Național, vorbiți cu cei de la Primăria Capitalei și schimbați-l pe șeful RATB. Dacă nu știți cine este, vă spun eu: este ăla care a schimbat, săptămâna trecută, numele statiei de tramvai „Mărășești” în „Colectiv”.
Din cauză de motive și pentru că empatie sau pentru că are un consilier de imagine tâmpit, probabil. Motive fundamentate corect n-are.
La Mărășești a avut loc cea mai importantă operațiune militară a Armatei Române din WW1. Rușii se retrăgeau, în degringoladă, iar nemții îi vânau ca pe iepuri, prin Moldova. Până la Mărășești, unde românii le-au pus frână și au început să le dea la operație. Nemții, tipicari cum îi știm, au notat că românii le-au tras 61 de contraatacuri, „mai ales la baionetă”, în doar 14 zile. Imaginați-vă, domnule premier, cum e să ai un sejur de două săptămâni cu patru momente în fiecare zi zi în care vin unii să-ți ia gâtul. Așa că nemții s-au cam c…t pe ei. În total, peste cinci mii de români și-au lăsat oasele la Mărășești, bașca niște mii de ruși (ne erau aliați) și niște zeci de mii de nemți (ne erau inamici). Cotidianul „Times” scria atunci că „apărarea frontului la Mărășești a fost cea mai strălucită faptă de arme săvârșită vreodată de români”. Ziarele noastre au scris că la Mărășești a apărut expresia „Pe aici nu se trece”….
Ați prins ideea, da? Cinci mii, nu șaizeci…
Sigur, bunicii băiatului de la RATB nu citeau „Times”, iar omul nu citește, probabil, decât Libertatea….
Nu neg tragedia #colectiv. Ba dimpotrivă. Dar băiatul ăsta de la RATB trebuie trimis acasă urgent, pentru că dacă voia să facă ceva bun, putea să dea numele „Colectiv” uneia dintre stațiile numite, în mod aaaabsolut cretin, „Energeticienilor”, „Soseaua Fabrica de Glucoză” sau „CFR Constanța.” Singura explicație pe care o găsesc eu la acest demers este că tipul crede că stația „Mărășești” se numea așa după țigările cu același nume. Și s-o fi lăsat recent de fumat….
În caz că nu reușiți să vă dați seama despre cine vorbim, notați: Radu Paul Orzață se numește acest fabulos personaj. A fost membru PPDD. Vine din Slatina. E ăla pe care l-a fraierit Gândul.info, momindu-l cu 50.000 de euro cash, pentru un loc de parlamentar pe listele partidului. Acum e la UNPR. Competent la maximum, așa cum se vede….
Închei, urându-vă un Orzață plăcut și dumneavoastră și multe succese tehnocrate în muncă!
sursa: psnews.ro