La un an de la torpilare, ICR ramane o institutie in deriva, iar crizele succesive prin care a trecut intr-un timp atat de scurt fac din esuarea definitiva pe bancul prostiei si a imposturii unica sa perspectiva pe termen mediu si scurt.
Dupa instalarea lui Andrei Marga in fruntea ICR, activitatea prin care s-a remarcat noua echipa a fost vanatoarea de vrajitoare si improscarea cu noroi a tot ceea ce a functionat, operatiune care a slabit atat de mult prestigiul ICR incat, in doar cateva luni, abia de mai faceai diferenta intre aceasta institutie si o neinsemnata directie judeteana de cultura.
Apoi, fugarirea lui Marga cu ogarii USL de tipul lui Georgica Severin a pus magistral in lumina nu doar frustrarile profesorului de la Cluj, ci si cinismul iresponsabil cu care USL trateaza imaginea Romaniei in lume.
In fine, a urmat cireasa de pe tort – numirea lui Lilian Zamfiroiu.
O manevra care garanteaza, din punct de vedere cultural si al reprezentarii peste hotare, baltirea pe veci a ICR-ului, iar din punct de vedere politic, mentinerea sub controlul strict al puterii a unei institutii care, atunci cand momentul o va cere, va putea fi transformata lejer in instrument de propaganda.
Nu mi-as permite aici un proces de intentie si nici o condamnare a domnului Zamfiroiu inaintea comiterii faptei, dar ce asteptari iti poate crea amestecul de infantilism, servilism, oportunism si mediocritate, tare de caracter pe care Lilian Zamfirescu le-a adaugat singur-singurel portretului sau, intr-un interviu acordat recent ziarului Adevarul?
Iar la cat de magistral a fost dus de nas de catre reporterii care l-au intervievat, devine de la bun inceput clar ca personajul care ii succede acum lui Marga e o bomboana pentru rechinii politici care dau tarcoale ICR-ului.
Ba mai mult, omul da singur indicii pretioase despre aluatul din care-i facut: “Nu am o structura de revolutionar, de om care pleaca sa distruga un sistem”.
In continuare, cat respect impune, cata incredere prezinta si ce anvergura morala are un personaj care se raporteaza la regimul comunist in felul acesta? “Oricum, nu le propuneau lichelelor sa fie membri de partid…In destinul meu de pana atunci nu am avut de suferit din pricina regimului, ca sa ma revolt”.
Cat de sus sa sari de bucurie ca la sefia ICR a aterizat cineva care s-a bucurat sa serveasca Partidul, din pozitia de ziarist comunist, doar pentru a fi el insusi servit pe sub tejghea cu un suc american?
Si care, mai presus de toate, spune, fara urma de jena si bruma de luciditate, ca rupandu-si pixul in limbile date lui Ceauseascu a invatat, de fapt, sa faca presa?
Mostra: “La varsta aia mi se parea o chestie sa ai legitimatie de presa. O aratam ca sa pot cumpara Pepsi-Cola… Nu reneg episodul asta din viata mea, pentru ca acolo am invatat o meserie: sa fac presa”.
Dar oportunistul domn Lilian Zamfirescu nu s-a cumintit nici dupa 1989, cand s-a jucat de-a presa profesionista, la ziar si la radio, in timp ce era angajat in doua ministere. Asta, da verticalitate! Asta, da impartialitate!
In cele din urma, doua momente fierbinti din ascensiunea lui Zamfiroiu atrag in mod special atentia: intrarea in diplomatie si numirea ca sef al ICR. Citez din interviu.
LA MAE: “Da, cum a fost…Ca multi s-au intrebat: „Dom’le, ce pile a avut asta? Lilian de la Cainenii de Valcea vine mare diplomat la Ministerul Afacerilor Externe…”. A fost o conjunctura. Eu, continuand sa fac la radio aceea emisiune, la un moment dat l-am invitat pe Mircea Geoana, care era ministru de externe. Geoana n-a putut veni si a desemnat un secretar de stat, pe Cristian Niculescu. S-a intamplat sa avem un feeling foarte bun. Pur si simplu a iesit si o emisiune foarte buna, i-am mai zis despre mine, ca locul meu de baza e la Ministerul Apararii, ca la radio e doar o colaborare. „Si nu te-ar tenta o cariera diplomatica?”, m-a intrebat (rade). Imi amintesc ca i-am spus: „Ba m-ar tenta, dar stiu ca platiti foarte putin”. Eu, la Aparare, vorba aia, mai aveam inca un salariu din sporuri. Ca sa nu mai vorbesc de nu stiu cate facilitati. Apararea are: casa de odihna nu stiu unde, hotelul nu stiu care, deci era OK. Eram si forte bine vazut acolo, deci as fi putut iesi la pensie bine mersi din postul respectiv, post caldut, vorba aia. (…) Da, la sfarsitul emisiunii am plecat impreuna de acolo. I-am spus ca m-ar tenta ca provocare, dar stiu ca salariile sunt mici. Cu ce credeti ca m-a castigat? M-a intrebat: „Cat ai la Ministerul Apararii salariu?”. „Atat”. „Dacaiti dau atat plus un leu, vii?”. Aceasta intrebare mi-a schimbat viata. Sub cuvant de onoare! Am stat sama gandesc: „dom’le, da, e interesant”. (…) Leul ala… Leul ala, ideea ca te duci la mai bine. Dar argumentul de baza era ca mi se deschidea o noua cariera.”
LA ICR: “Daca toata discutia s-a purtat in spiritul sinceritatii, de ce as coti-o acuma de la sinceritate? Si pe mine m-a surprins. De unde pana unde? M-a sunat si pe mine cineva intr-o dimineata, sa-mi spuna: „Ba, auzi, am auzit ca vor astia sa te puna presedinte la ICR. Ha, ha, ha, ce gluma!”. Eu: „Hai, ba, ma iei cu glume din astea?”. Zice: „Da, mi-a zis si mie cineva, dar iti dai seama ca iti trebuie sustinere puternica,si tu de unde?”. Abia pe la zece si ceva am primit un telefon prin care am fost invitat sa vin la Bucuresti, sa ma intalnesc cu liderii coalitiei. Nu mi s-a spus la telefon de ce”.
Ei, ce ziceti?
Daca te cheama Lilian Zamfiroiu, pare ca viata-i simpla, lipsita de stress, intrebari existentiale si dileme.
Simpla, deci, si cu debile provocari!
Iar pe acest fond, cumva, candva, cineva iti va citi CV-ul si sigur te va promova.
De soldati credinciosi si catelusi de plus va fi tot timpul nevoie.
P.S.: Ce coincidenta interesanta, ca dupa un turnator, ICR sa fie condus de un alt personaj din zona asta, care se scuza doar ca nu a avut ce le spune securistilor, fapt pentru care s-a simtit jenat, si nici nu a semnat angajament.
– Articol publicat de Romania Libera –
