AcasăExternEuropaBRITANICII NU SE JOACĂ | Cleric musulman radical condamnat la 10 ani...

BRITANICII NU SE JOACĂ | Cleric musulman radical condamnat la 10 ani de puşcărie pentru promovarea Statului Islamic

Anjem Choudary

Anjem Choudary, unul dintre cei mai controversaţi clerici musulmani fundamentalişti din Marea Britanie, a fost condamnat pentru instigare la susţinerea reţelei teroriste Stat Islamic. Predicatorul va sta până la 10 ani după gratii pentru că a promovat organizaţia teroristă, conform b1.ro

Anjem Choudary a fost condamnat de un tribunal din Marea Britanie după ce juraţii l-au găsit vinovat de promovarea şi încurajarea terorismului islamist în contextul în care mulţi dintre adepţii imamului au fost implicaţi în comploturi ale Statului Islamic.

În vârstă de 49 de ani, el a fost condamnat pentru utilizarea discursurilor online şi a mesajelor pentru susţinerea organizaţiei teroriste sunnite. Verdictul a fost pronunţat în data de 28 iulie, dar, din motive legale, a putut fi comunicat abia acum.

Împreună cu Choudary a fost condamnat şi apropiatul său, Mohammed Mizanur Rahman. Sentinţele, de până la zece ani de închisoare, vor fi anunţate în luna septembrie.

În anul 2014, autorităţile britanice l-au arestat pe clericul musulman fundamentalist, alături de alte opt persoane suspectate de promovarea terorismului, în urma unei ample investigaţii.

Clericul şi susţinătorii săi au fost acuzaţi că aparţin unei organizaţii interzise in Marea Britanie – grupul fundamentalist Al-Muhajiroun – precum şi pentru încurajarea terorismului.

Choudary a condus această grupare în Marea Britanie până când a fost interzisă, în anul 2010.

El este considerat cel mai vocal cleric extremist islamist şi unul dintre cei mai notorii predicatori musulmani care trăieşte în Marea Britanie.

După atacul de la Charlie Hebdo, din ianuarie 2015, clericul musulman radical a semnat un material de opinie în publicaţia americană USA Today în care argumenta că autorităţile franceze nu ar fi trebuit să permită revistei Charlie Hebdo să-i provoace pe musulmani şi că astfel Guvernul de la Paris se face vinovat de faptul că a pus în pericol siguranţa propriilor cetăţeni.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.