Câinii de companie ai democraţiei

Presa (pe vremuri câine de pază, acum doar un câine de „companie”) nu reuşeşte, nu poate sau nu vrea să fie un mediator eficient în controversatul proiect de la Roşia Montană. Evenimentele din seara de 1 septembrie 2013, care au dus la mobilizarea a mii de oameni din ţară împotriva proiectului minier, au pus din nou la încercare independenţa mass media. După foarte multă vreme, televiziunile trebuia să renunţe la statutul de difuzori de reclame şi să facă ştiri care contraveneau intereselor clientului.

Subiectul mediatic Roşia Montană este foarte complicat în virtutea câtorva caracteristici: 1. este istoric (14 ani); 2. co-interesează foarte mulţi actori din diferite domenii ale vieţii (are compoziţie de saga, cu acţiuni şi scenarii greu de anticipat) şi 3. este controlat unilateral, dar impecabil, prin campanii abile de comunicare şi de cumpărare de tăcere. La nici 72 de ore de când mămăliga a reexplodat, pentru a desluşi cât de cât iţele (ne)mediatizării protestelor care au reînceput duminică, ar trebui să facem un pas mai în spate şi să ne oprim în ziua de 27 august 2013.

Proiectul de lege, care acum dinamitează dezbaterea publică, nu a lăsat prea multe urme în agenda mass media, fiind depăşit sau îngropat de subiecte conexe precum plafonarea cheltuielilor din sectorul bugetar sau zvonul că ANAF-ul va cere socoteală de la toţi românii cu televizor color. Doar postul public de televiziune a acordat atenţie  „proiectelor importante de pe agenda Executivului”, deschizând principalul jurnal de ştiri al zilei cu ştirea „Proiectul Roşia Montană, aprobat”. Preţ de aproape două minute, corespondentul TVR 1 a descris cuminte ce „ar urma” să se întâmple, aşa cum îi şade bine unui cititor de comunicate de presă. Acelaşi TVR 1 a alocat 42 de secunde pentru a prezenta protestele de duminică, pe la jumătatea jurnalului de ştiri, după ce ne-a delectat cu subiecte de politică externă, culturale, dar şi cu o doză consistentă de optimism (vezi campania România optismistă.  Trebuie să fi fost tare frustrant să împingi o ştire negativă despre „ecologiştii” care erau „în război cu guvernul”, după virtuozitatea maeştrilor de la Festivalul Enescu şi după poveştile de succes şi optimism ale unor femei din leadership-ul mioritic. Spre final, ştirea a fost salvată din punct de vedere karmic, cu un citat din deputatul Ponta, care vorbea despre opunere din principiu şi despre transparenţa Parlamentului. Şi-acum să dăm o ştire cu sarmale!– (conform desfăşurătorului de duminică, după sumara prezentare a ecologiştilor beligeranţi a urmat o ştire despre festivalul culinar de la Salonta. Plin de bunătăţi şi reţete secrete).

Contra-performanţa TVR 1 de a-şi bate joc de prioritizarea ştirilor a fost egalată de alte câteva posturi private, care fie au ales să tacă, fie au dat semi-ştiri cu şopârliţe. România TV nu a fost preocupată de subiect, dedicându-şi resursele pentru a studia cultura romă. Dacă n-ar fi făcut-o într-o notă tabloidă, poate chiar ar fi ieşit o emisiune educativă. Antena 1 n-a ieşit din cuvântul Antena 3 şi n-a zis nimic în Observatorul de seară. Abia la orele 23, domnul Gâdea a dedicat un monolog protestatarilor de la Universitate. Evident, a invocat principiile democraţiei, ca să-şi coloreze puţin emisiunea despre Băsescu şi fetişurile lui cu dictatori. Celor care mărşăluiau şi scandau le-a vorbit cu respect şi admiraţie şi le-a promis că-i bagă în jurnalele ce vor urma. Adică după miezul nopţii. După nici 24 de ore, Antena 3 avea să semneze o nouă pagină în istoria contractului publicitar cu RMGC, simulând „prima dezbatere televizată” dedicată proiectului minier. E greu de stabilit dacă „prima dezbatere” făcea parte doar dintr-un mesaj de PR arogant (notă: în ultimii ani au mai fost dezbateri televizate pe acest subiect, organizate de TVR 1 sau Realitatea TV) sau doar o formă subtilă de recunoaştere a obedienţei faţă de clauzele din contractul publicitar cu RMGC. Judecând după prestaţia celor prezenţi în platou, putem suspecta televiziunea de dezbatere cu premeditare.

Pro TV-ul a mimat că gândeşte liber şi le-a taxat din script pe „cele câteva sute de persoane”, care au fost „aduse de asociaţii”, „deşi, iniţial se anunţaseră în jur de 4000 de oameni”. Din păcate, s-au pripit cu număratul şi cu transmisiunea live, căci reporterul a preluat legătura taman când protestatarii preluau bulevardul Magheru. De teamă să nu mai fie penibili, în data de 2 septembrie nu au mai dat nicio ştire despre ce se întâmplă pe lângă kilometrul 0. Iar B1 TV merită o distincţie pentru încăpăţânarea cu care au punctat la aproape fiecare intervenţie că protestele nu sunt autorizate şi, deci, periculoase pentru cei care se exprimă liber, dar numai cu dezlegare de la stat.

Exemplele de mai sus ilustrează efectele unor relaţii oculte cu forţe din afara redacţiilor de televiziune. Mai mult, aceste evenimente reprezintă un nou test pentru integritatea presei şi reamintesc publicului că unele televiziuni nu au doar agende economice, ci şi politice. Ideal ar fi ca protestatarii să nu dilueze obiectivul ieşirii în stradă şi să arate că dincolo de muştruluirea pre$$ei rămâne mesajul: un proiect care divide este un proiect care ucide. Până la această oră proiectul de lege care ne-a scos din case şi din sărite nu a fost înregistrat la Senat. Aviz câinilor de pază ai democraţiei!

Notă de încheiere: sperăm ca, odată deschis, subiectul Roşia Montană să nu fie catapultat din jurnalele de ştiri şi din dezbaterile televizate şi că posturile de televiziune criticate mai sus se vor inspira din normalitatea şi decenţa unor posturi concurente (vezi Digi 24 şi Realitatea TV). Cele 97% dintre românii care se informează cu prioritate din programele de televiziune au nevoie de informaţie multă, onestă şi diversificată.