Fostul campion mondial la șah, rusul Garry Kasparov consideră că pentru ”funcționarea capitalismului trebuie să existe consecințe pentru deciziile proaste”, făcând referire la situația economică generată de criza din Grecia. Kasparov a publicat un amplu comentariu pe contul personal de Facebook ca urmare a unei deplasări recente în Grecia, unde a fost să promoveze „sportul minții” prin intermediul fundației sale.
Ajuns acolo, după cum el însuși declară, presa era interesată „de Grecia, UE și Rusia lui Putin”. Astfel, Gary Kasparov a ținut să specifice că funcționarea capitalismului depinde de existența unor consecințe pentru deciziile proaste care s-au luat de-a lungul timpului. ”Nicio companie sau națiune nu este prea mare pentru a eșua și nu este o regulă în a lua decizii înțelepte”, a comentat fostul campion mondial.
Acesta este de părere că mențiunile unor analiști economici precum Paul Krugman și Jeffrey Sachs care salută rezultatele votului ca o victorie a democrației sunt eronate. ”Democrația este mai mult decât un vot; ea este un proces care depinde de aplicarea legii pentru toți. Dacă regulile pot fi schimbate printr-un capriciu, atunci votul nu diferă cu mult de anarhie, precum în Rusia lui Putin”, a specificat Kasparov.
”Grecia a ajuns la restaurantul european și și-a umplut farfuria cu fiecare tacâm existent și apoi a venit pentru desert. De două ori! Apoi au aflat că masa nu era gratis”, mai apreciază șahistul. ”Nimeni nu vrea să sufere, dar deciziile proaste și minciunile sunt cauza reală a suferinței, nu austeritatea. Peste 100% din PIB au datorie și Italia, Portugalia sau Irlanda. Și SUA are o datorie de 100% din PIB. Dacă lăsăm impresia că de fiecare dată va exista o prelungire, o restructurare sau o salvare, atunci avem rețetele unor catastrofe”, mai spune acesta.
”Sunt convins că această criză nu reprezintă eșecul capitalismului sau al democrației. Politicienii noștri sunt cei care au greșit prin răsucirea principiilor și transformarea capitalismului într-o mașină de bani. Vor urma mai multe catastrofe dacă vom continua să urmăm aceste valori valse care ne spun că sacrificiul, auto-controlul și asumarea riscului sunt învechite”, a conchis Garry Kasparov.
sursa: caleaeuropeana.ro
Rusule, nu ne-ntereseaza parerea ta! ESTI RUS!