Redactorul-sef al Gazetei, Catalin Tolontan, cel care a scris despre Dosarul Transferurilor acum 8 ani in ziarul Gazeta Sporturilor a tinut sa multumeasca colegilor din presa dar si magistratilor care au dus la bun sfarsit acest caz.
„Este finalul unui caz in care foarte putini oameni au crezut. Eu ma simt obligat sa multumesc colegilor care au lucrat in acest caz si celor care au crezut ca va fi dus la bun sfirsit”, a declarat acesta la un post de televiziune.
“Verdictul de azi stabileste ca a fost ilegal sistemul prin care jucatorii au fost transferati. La cluburi au ajuns foarte putini bani, iar la intermediari, impresari, patroni de club foarte multi. Dezvaluirea acestui sistem este marea victorie a presei. Justitia a spus ca a fost ilegal, din pacate. Au fost implicate nume foarte mari, cum este Gica Popescu, fost capitan al nationalei! Justitia a spus ca a fost ilegal, din pacate”, a concluzionat jurnalistul Catalin Tolontan.
De condamnarile de azi nu sunt vinovati cei care au relevat neregulile, nici cei care le-au cercetat si nici cei care au stabilit ilegalitatea lor, ci intermediarii. Acum cluburile pagubite vor fi fericite ca isi vor recupera niste bani, pierduti cam prea usor. Dupa socul condamnarilor, care nu va dura prea mult pentru ca cei vizati se asteptau la un asemenea, fotbalul isi va urma cursul normal. Locurile celor indisponibilizati de justitie vor fi repede ocupate de alti pofticiosi.