AcasăHomepageCaţavencii | Cutremurul de care avem nevoie

Caţavencii | Cutremurul de care avem nevoie

cutremur nepalCutremurul din Nepal a trecut destul de neobservat la știri. Cînd eram mic, oamenii maturi încă-l țineau minte pe ăla mare, din ’77. Dacă se mișca puțin pămîntul, tot blocul ieșea afară, cu cățel, cu purcel, să gîfîie speriați. Acum, cei mai mulți dintre ăia care l-au trăit se apropie deja de vîrste grele. Nu mai iese nimeni în stradă la cutremur. Că dacă ieși, nu apuci să scrii pe Facebook că a fost cutremur. Poporul are memorie scurtă și frica de cutremur ne-a ieșit din sînge.

Mi-a povestit alaltăieri o amică de la Medicină de cazul unui domn, care e atît de scârbos încît o să folosesc eufemisme pentru copii. Domnul avea o gaură în vezica urinară și îi intra caca în ea. Și făcea pipi cu caca. Era un inconvenient destul de mare, dar, cu toate astea, omului i-a luat şase ani să ajungă la doctor. Şase ani a făcut pipi cu caca pînă s-a decis că e destul de grav încît să facă ceva în legătură cu asta. A ajuns la doctor și a crăpat.

Mi se pare că domnul caca-pipi este un reprezentant-model al poporului român. Românul, dacă are o problemă, nu se gîndește cum să o rezolve, ci se chinuie să o tolereze. Atîta timp cît îi dai o boală lentă și lungă, românul va muri liniștit de ea, fără să-și pună probleme, lucru care se vede cel mai bine în politică. Pentru că, de 25 de ani, cu toții facem caca-pipi. Pentru că dacă i-ai da românului în cap și i-ai fura tot de pe el, ar începe să țipe. Însă dacă îi sustragi ușor, procentual, din ce are, ca să îl lași să moară încet, e împăcat. Tot ce era în țară s-a vîndut pe bucăți de către băieții șmecheri, toate salariile noastre sînt taxate bine și toate taxele se duc prin contracte dubioase în buzunarul băieților șmecheri. Poate vedea orice prost, dacă deschide televizorul.

De-aia avem nevoie de un cutremur. Unul ca-n’77. Unul care să niveleze toate clădirile pline de oameni, care stau să cadă și de care nu i-a păsat nici unui guvernant din ultimul sfert de secol. Un cutremur care să omoare cîteva zeci de mii de oameni. Pentru că românul nu înțelege boala lungă. Românul suportă sărăcia, foamea, bătaia de joc din învățămînt și din sănătate, găurile din asfalt, munții despăduriți și rîurile pline de pet-uri. Românul înțelege doar de durere mare și bruscă. Niciodată nu o să facă ceva împotriva ăstora care-l obligă să facă caca-pipi, decît așa, de formă.

Avem nevoie de o tragedie de moment, de zeci de mii de morți din vina politicienilor. Toți deodată, brutal și sîngeros. Să fie evident și strigător la cer chiar și pentru genul de om care face șase ani caca-pipi pînă să se decidă să facă ceva pe bune în legătură cu asta. Fără o calamitate naturală care să scoată în evidență neglijența criminală a clasei conducătoare, nu o să se întîmple nimic. Iar oameni inocenți nu or să moară. Pînă la urmă, cu toții sîntem vinovați că îi tolerăm.

 

sursa: catavencii,ro

RELATED ARTICLES

2 COMENTARII

  1. asta in mintea si priceperea unor doctori zapaciti care au uitat sa fie indemanatici ca strabunii lor vraci, samani specialisti in origanizari umane de la facere. uite ca nu poporul trebuie sa faca treaba specialistilor. treaba poporului e sa aiba incredere ca d’aia a devenit popor prin grija strabunilor care i-a unit. daca trebuie cu p si c sau c si p asta e! ramane un subiect ancestral

  2. COMPANIE-provine, la origini, din latinescul companionem, care însemna,
    literalmente, cel cu care împarți/cel care mănâncă pâine cu tine (com
    +panis/panem ). Intra in acest proiect, in compania ( tovarasia mea), sa
    impartim o experienta impreuna, sa crestem acest proiect unic in
    Romania! Programul vi-l faceţi în fruncție de timpul liber pe care îl
    aveţi.
    Vei fi îndrumat pas cu pas, cu atenție și răbdare.
    . Pentru informații trimiteţi textul „Info” la adresa: [email protected]

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.