AcasăJustițieAnticorupțieCe se coace la Palatul Victoria | Amnistia pensionarilor, semnul salvării lui...

Ce se coace la Palatul Victoria | Amnistia pensionarilor, semnul salvării lui Voiculescu de către Ponta?!

dan voiculescu

Pe piața media începe să circule tot mai insistent un zvon: proiectul de lege pregătit de Victor Ponta pentru aministierea celor care au primit pensii majorate, ilegal și imoral, sau au ieșit la pensie pe caz de boală prin șpagă este, de fapt, mișcarea pregătitoare pentru amnistierea lui Dan Voiculescu, dacă va fi condamnat și dacă actualul premier va ajunge președinte, anunță reportervirtual.ro

De ce? Pentru că trustul familiei Voiculescu a manipulat mediatic subiectul sinuciderii unor pensionari (obligați să restituie sumele de bani primite incorect) în direcția compromiterii imaginii DNA. Astfel, procurorii deveneau ”oamenii negri, cei care vor răul oamenilor săraci”, iar premierul primea pe tavă subiectul ”salvării” celor necăjiți și oprimați. Odată aplicat ”procedeul” el poate fi repetat de cîte ori va fi cazul, dacă este susținut de o manipulare mediatică corespunzătoare, inclusiv în situația în care va fi condamnat Dan Voiculescu.

În plus, scrie jurnalistul Mircea Marian pe contul său de Facebook, legea poate ”scăpa” mici detalii cu bătaie lungă:

”Povestea asta umflată de Antena 3, cu pensionarii care se sinucid de teama DNA-ului, și pe care Ponta a preluat-o din mers, nu m-ar mira să fie de fapt planul de scăpare pentru Dan Voiculescu. Adica, scrie acolo – lege, OUG, ce o fi: se amnistiază următoarele infracțiuni pentru persoanele care au depășit vârsta de…și, când te uiți atent, vezi ca și Felix se încadrează…”, scrie Mircea Marian.

RELATED ARTICLES

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.