Ce urmareste Basescu cand il lauda pe Ponta?

Senzatia de lehamite pe care cei mai fideli sustinatori ai lui Traian Basescu o incearca de cateva luni, convinsi ca pactul de coabitare a evoluat rapid intr-un parteneriat de placere si ca laudele desantate la adresa guvernului Victor Ponta sunt sincere, s-a transformat usor, usor in greata. Iar discursul de joi, in care presedintele i-a multumit liderului PSD pentru contributia sa la stabilizarea macroeconomica a tarii le-a pus capac. Nici cu o galeata de lamai alaturi nu l-ar fi putut digera.

Freamata forumurile si Facebook-ul de indignarea celor care nu isi explica ce se intampla cu omul pe care l-au sustinut atata vreme, inclusiv pentru ca nu scapa nici o ocazie sa-l puna la respect pe Victor Ponta: unde a disparut acel Basescu care nu-l scotea pe urmasul lui Adrian Nastase din plagiator, ”dottore, ha, ha, ha” si incompetent?

Dar Basescu care lovea cu barosul la cateva secunde dupa ce Ponta facea si cea mai mica greseala? Chiar asta a fost intotdeauna presedintele? Un las care in clipa in care a inteles ca nu mai are nici o sansa pentru a-si recupera puterea si-a pierdut si ultima ramasita de demnitate? Un sclav al SISTEMULUI, care se gudura pe langa noii papusari ai acestuia pentru a nu fi alungat de la Cotroceni inainte de finalul mandatului si pentru a nu da cu subsemnatul pentru casa din Mihaileanu?

Iar daca, de fapt, a fost intotdeauna mana in mana cu Victor Ponta si rivalitatea dintre ei a fost regizata, cel putin in ultimii doi ani, pentru a-l ajuta sa creasca politic prin demonizarea celui mai detestat dintre romani, de ce a declansat scandalul plagiatului, riscand sa-si submineze, astfel, propriul proiect secret?

La ultima intrebare, un posibil raspuns complet s-ar putea sa avem peste cateva luni. La primele, insa, explicatiile sunt deja conturate.

In momentul in care a semnat pactul de coabitare si l-a desemnat premier pe Victor Ponta, Traian Basescu a recunoscut public, de fapt, ca s-a decis sa ramana in politica si ca vrea sa mai aiba un cuvant de spus in treburile tarii inca multi ani de aici inainte. Pentru ca acest lucru sa devina posibil, prima sa prioritate a fost recastigarea capitalului politic pierdut. Adica, a unei cote de incredere care sa depaseasca semnificativ nisa din ce in ce mai ingusta a ”basistilor”, care sa-l propulseze din nou printre liderii politici care au si un viitor, nu doar un trecut.

Dupa cum a explicat colegul meu Cristian Campeanu si sociologii pe care i-a consultat in realizarea analizei ”De ce creste Traian Basescu in sondaje”, cartea pe care a mizat presedintele a fost castigarea simpatiei acelor votanti PSD care nu isi mai doresc inca o criza generata de un nou razboi presedinte – guvern si parlament si care cred ca pacea Basescu – Ponta este chiar benefica pentru tara.

Acesta este motivul pentru care intelegerile de culise privind diverse numiri, inclusiv cele de la sefia parchetelor, si care tin de aranjamentul global al coabitarii au fost dublate de numeroase iesiri publice in care presedintele s-a pozitionat ca un politician constructiv, care isi respecta angajamentele, care nu doreste sa mai genereze conflicte si care, semn clar de pocainta, este dispus la compromis. Totul, evident, in numele interesului national.

Sigur, vorbim nu doar de atat ci si de un ritual de curtare a PSD-ului, de recastigare a increderii a acestui partid pe care nu doar o data l-a invins si l-a tras pe sfoara. Asa se explica de ce, de vreo cateva luni, presedintele nu a mai pronuntat numele lui Liviu Dragnea, care, subit, a disparut din arsenalul retoric al presedintelui.

Urmarea: liberalul Relu Fenechiu a ramas singurul ”penal” din guvernul Romaniei si unic inamic al intrarii noastre in spatiul Schengen. Despre Dragnea, mult mai interesant din punct de vedere infractional decat Fenechiu (care inca se zbate la ”tinere sperante tomnatice” in liga mafiota a Romaniei), presedintele nu mai sufla un cuvant.

Tacerea presedintelui este tot strategica. Nu intamplator, Dragnea a fost martor la semnarea pactului de coabitare. Intre timp, seful baronilor PSD a fost uns in mod oficial ca prim locotenent al lui Victor Ponta, iar pretul decuplarii sale de echipa Voiculescu – Antonescu a fost mult prea mare pentru ca presedintele sa-si permita sa strice totul infierandu-l pe cel ce tine in mana curelele de transmisie ale partidului in teritoriu.

Slabiciunea lui Traian Basescu pentru titularii Ministerului Dezvoltarii Regionale nu este deloc noua, dupa cum bine stim, iar faptul ca tranzitia de la Udrea la Dragnea s-a facut fara mari cutremure de personal sau dezvaluiri incendiare, dupa cum sperau tele-justitiarii lui Felix, nu poate fi decat o confirmare ca presedintele executiv al PSD a strans cu caldura mana intinsa de presedinte.

Pana aici, lucrurile par destul de clare si de simple. Traian Basescu se poarta ca si cum a ales sa faca acum, cand simte ca pierde puterea, ceea ce a refuzat sa faca atunci cand a pus mana pe ea: sa cada la pace cu celalalt mare partid, sa inchida ochii si la hotiile si golaniile altora, astfel incat el si ai lui sa-si poata lua linistiti partea leului, fara ca nimeni sa tipe ca a fost taiat miseleste de la portie si sa-l ameninte cu demiterea.

O data cu aceasta optiune si cu multumirile lui Vantu si Voiculescu si-ar fi conservat fara probleme imaginea de carmuitor echilibrat, sfatos si impaciuitor, intocmai cum a facut-o, pentru acelasi pret, Ion Iliescu si o data cu ea si procentele electorale care i-ar fi asigurat nu doar realegerea dar si un loc de patriarh, dirijor din umbra al ”dreptei”, dupa plecarea de la Cotroceni.

Tentanta explicatia, dar cam simplista ca sa i se potriveasca pe deplin lui Traian Basescu. In ciuda faptului ca a obosit si ca refuza in continuare sa inteleaga unde a gresit, presedintele poate mai mult decat atat.

Da, vrea sa ramana in politica. Da, vrea sa recastige capital de incredere, pentru a se asigura ca va mai fi interesant, util, vital pentru orice noua constructie politica pe zona de dreapta. Da, face un joc cinic, acceptand compromis dupa compromis, trecand sub tacere aberatii ale puterii care altadata l-ar fi facut sa urle de indignare. Si da, sacrifica asteptarile ”basistilor”, care au crezut ca va lupta pana la capat.

Dar nu o face pentru ca s-a vandut PSD-ului sau lui Victor Ponta. Nici macar pentru ca a inceput deja sa predea stafeta puterii si ca vrea sa creeze premize maxime de succes pentru cei ce ii vor urma.

O face ca sa nu paraseasca palatul Cotroceni ca un infrant, ca unul care a apucat sa-si incheie mandatul doar pentru ca partenerii externi au cerut asta in mod imperativ. O face pentru a mai avea un cuvant important de spus in desemnarea succesorului si pentru a nu fi constrans sa accepte unul care ii va fi impus. O face pentru ca partidul pe care il moseste sa aiba sanse maxime de succes o data ce el isi va incheie mandatul prezidential si implicit ca el sa ramana, conducand ”onorific” acel partid, in liga mare a politicii. Si da, interesele sale in acest moment nu au foarte mult in comun cu interesul national. In cel mai bun caz, se vor intersecta consistent dupa si daca ii reusesc cateva miscari.

Jucand cu mare verva rolul de pocait, presedintele nu urmareste doar cresterea cotei de incredere. Este un scop, dar unul de etapa. Tinta presedintelui este sa iasa marele invingator din ceea ce urmeaza. Ce urmeaza?

In primul rand, ruperea Uniunii Social Liberale. Singurul mod in care presedintele poate castiga din marele cutremur politic ale carui trepidatii se simt din ce in ce mai tare este sa nu fie considerat artizanul sau. Daca electoratul USL, dar si multi dintre cei ce nu i-au votat, vor fi convinsi ca uneltirile sale au dus la divortul urat dintre PSD si PNL, care va trece inca o data tara printr-un moment de instabilitate puternica, reafirmarea reputatiei sale de om conflictual, de lider care traieste din scandaluri, care sacrifica linistea tarii pentru victorii politice, ii va ruina orice sansa de a recastiga capital de incredere.

Strategia prin care Traian Basescu incearca sa evite un asemenea risc este de-a dreptul hilara. Dupa ce, aproape zece ani, a muncit din greu la imaginea sa de presedinte jucator, presedintele a virat-o acum cu 180 de grade si incearca sa convinga ca nu mai joaca nimic. Ca si-a facut datoria cat a putut bine, ca se pregateste de retragere – ”eu am dus navala chei in siguranta…”, ca le multumeste chiar si fostilor adversari pentru eforturile lor, le multumeste si publicului – ”romani, puteti fi mandri..”. Ai spune ca urmeaza aplauzele si caderea cortinei. Plauzibil, daca nu am sti ca autorul si regizorul scenariului este Traian Basescu.

Cea mai buna dovada ca presedintele vrea mult mai mult decat prietenia cu votantii PSD si cu liderii acestui partid este ca nu ii mai critica nici pe liberali. Traian Basescu nu a suflat o vorba, de exemplu, despre numirea scandaloasa a lui Rusanu in fruntea Autoritatii de Supraveghere Financiara. Logica este cea descrisa mai sus. Un presedinte care nu mai critica nimic, care nu mai acuza pe nimeni, care vorbeste pe toata lumea numai de bine, nu va putea fi considerat raspunzator de urmatoarea criza politica. Gata, eu m-am retras, imi astept linistit incheierea mandatului, nu mai am ambitii, nu mai prezint nici un pericol, par sa tipe actiunile si declaratiile presedintelui.

Singurul care lucreaza din greu pentru a demasca smecheria presedintelui este patronul Antenelor. Chiar si cea mai inofensiva inflexiune in tonul lui Traian Basescu este bagata sub lupa si folosita ca proba demascatoare pentru a-i convinge pe talibanii USL-isti ca dusmanul ii trage pe sfoara, ca nu s-a pocait si ca de abia asteapta sa crape alianta PSD-PNL ca sa-si arate din nou adevarata fata. Efort relativ inutil. Cine are stomac pentru televiziunile lui Voiculescu nu mai trebuie convins. De nimic.

Spre disperarea lui Voiculescu si Antonescu, strategia presedintelui da roade. Pana si CCSB, institutul de casa al trustului Intact confirma o crestere spectaculoasa a increderii in Traian Basescu – 30% dintre romani sunt „destul de sau foarte” multumiti de activitatea presedintelui. Nu cu mult timp in urma, cota sa de incredere nu depasea jumatate din nivelul de azi.

Este evident, insa, ca presedintele nu urmareste doar sa-si conserve cota de incredere dupa ce scandalul ruperii USL va izbucni, ci sa si-o creasca. Cum urmareste sa reuseasca asta? Continuand ce face acum, adica aplicand modelul Iliescu de lasitate si ipocrizie.

Cand tara va fi in apogeul crizei politice, Basescu va arbitra martial, mimand cumpatarea si neutralitatea, dar luand partea PSD-ului si a lui Ponta. Astfel, are o sansa sa culeaga roadele prabusirii increderii in liderii USL. Pentru ca este absolut cert ca atat Ponta cat si Antonescu vor pierde procente in momentul rupturii, iar cel ce va fi perceput de electoratul comun ca principal vinovat va primi o lovitura devastatoare.

Acesta este, de altfel, motivul pentru care divortul se tot amana. Fiecare partener munceste din greu la un eveniment declansator care sa transfere integral raspunderea conflictului pe umerii celuilalt. Traian Basescu nu urmareste acum altceva decat sa fie cit mai departe de suflul exploziei si intr-o pozitie puternica atunci cand PSD ii va cere sprijinul pentru a-i elimina complet pe liberali de la putere.

Dar nu doar pentru dezintegrarea USL si pentru rearanjarea scenei politice se pregateste presedintele ci mai ales pentru ce va urma din punct de vedere economic. Iesirea sa de joi nu a fost menita sa-i mai ridice o oda lui Ponta, dupa cum au interpretat acru unii dintre fostii sai fani, ci pentru a reaminti ca el si-a asumat un sacrificiu politic major prin masurile de austeritatea pe care le-a impus, dar si pentru a trage o linie si a spune ca de acum incolo ce urmeaza nu mai este raspunderea lui pentru ca, spre deosebire de perioada guvernarii Boc, el nu se mai amesteca absolut deloc in treburile executivului.

De fapt, presedintele a vrut sa transmita ca vin vremuri grele – in ciuda cifrelor incurajatoare privind deficitul bugetar si perspectivele de crestere economica – si ca nu mai vrea sa fie asociat cu deciziile care vor fi luate pentru tinerea sub control a cheltuielilor si pentru redresarea economiei.

Tinta politica a unei asemenea pozitionari este complementara celei de neamestec in lupta dintre PSD si PNL. Daca va iesi intarit ca imagine in urma disparitiei USL, capitalul de incredere ii va prinde de minune atunci cand guvernarea PSD-UDMR-si-cine-o-mai-fi va ajunge in impas din pricina problemelor economice. Atunci, de abia, ar putea fi in situatia de a-si negocia dintr-o pozitie avantajoasa atat iesirea din scena si desemnarea succesorului, cat mai ales proiectul politic de viitor.

Pana atunci, insa, toti cei ce ati vazut in Traian Basescu un salvator sosit pe un cal alb pentru a ne scapa de toate cele pe care, in general, ni le cam facem cu mana noastra, intentionat sau prin neimplicare, pregatiti-va sa fiti surprinsi, socati si profund dezamagiti.

  – Articol publicat de Romania libera –