AcasăHomepageCe va bloca planurile lui Dan Voiculescu

Ce va bloca planurile lui Dan Voiculescu

Laurentiu MihuNimic n-a fost intamplator nici in trecutul recent, cand justitia s-a apropiat periculos de mult de libertatea lui Dan Voiculescu, asadar, de ce ar sta lucrurile altfel acum, dupa ce procurorii DNA i-au convins pe judecatori sa-l incarcereze preventiv pe „locotenentul” Varanului, Sorin Alexandrescu, si dupa ce luni de zile au interceptat dialoguri delicate pentru familia Voiculescu?

Prin urmare, cum cele doua demisii din Parlament ale fondatorului PC nu au avut nici o secunda legatura cu povestile vanatoresti cu care Voiculescu si-a ametit alegatorii si telespectatorii Antenelor, ci cu goana disperata din calea justitiei, de ce am crede astazi ca parasirea tarii de catre turistul Dan Voiculescu, in contextul arestarii directorului Antena Group, imbraca aura unei calatorii banale de afaceri?

Exista deja precedentul lui Becali, care si-a luat bilet, dus, de doua ori inaintea unor posibile condamnari. Prima oara a ajuns in Dubai, dar pentru ca osanda l-a ocolit a revenit in tara. A doua oara a vrut sa aterizeze in Israel, dar a decolat spre Rahova.

Oricat de destept va incerca sa o dea la intors pe blogul personal (si a avut o asemenea tentativa) sau prin intemediul propriului trust media (care s-a inhamat deja la munca de jos ceruta de patron), Dan Voiculescu stie foarte bine ca la capatul vaii pe care a inceput sa alunece il asteapta prapastia.

Ca asta inseamna scoaterea sa definitiva din joc, din punct de vedere politic, din punct de vedere penal sau amandoua, ramane sa ne lamurim in perioada imediat urmatoare.

In mod normal, insa, avand in vedere comportamentul PSD si al lui Victor Ponta din ultima perioada, dar si problemele reale cu justitia ale fondatorului PC (cel putin dosarul ICA si, mai nou, santajul la RCS&RDS), sansele ca exilul lui Voiculescu sa fie si politic, si carceral sunt, teoretic, ridicate.

Pe partea politica, imi permit sa anticipez ca la anul pe vremea asta, in preajma celor doua runde de alegeri – europarlamentare si prezidentiale – configuratia va fi mult diferita de cea din prezent si deloc favorita turnatorului Felix.

Pana atunci, insa, recenta arestare a lui Sorin Alexandrescu va putea face lumina asupra catorva aspecte: sansele pe care le poate avea astazi pregatirea unei campanii de mobilizare populara, dupa modelul ianuarie 2012; in acest context, puterea reala a Antenelor; apoi, divizarea trustului Intact, in ceea ce priveste limitele pana la care poate functiona atasamentul fata de patronul de presa ajuns intr-o situatie extrema; in fine, testul politic.

Sa o luam cu inceputul. Emisiunea-amiral a televiziunii-amiral a trustului Intact, in materie de propaganda, si ma refer aici la Sinteza zilei, a inceput deja fezandarea publicului.

Dupa luni de zile in care coabitarea Ponta-Basescu si tensiunile Ponta-Antonescu au creat deruta in politica editoriala a postului si l-au obligat sa se concentreze mai mult pe subiecte benigne – cu actori, cantareti de opera si slagare, dezgroparea unor nostalgii si altele asemenea – Mihai Gadea si-a transformat, „intamplator”, emisiunea de duminica seara intr-un „Daca doriti sa revedeti…” de la Piata Universitatii 2012: aici o fata insangerata, acolo niste jandarmi in actiune, mai un fum de lacrimogena, mai un drapel fluturat de insul barbos devenit vedeta Antenelor in perioada respectiva si, peste toate, banda galbena care titreaza, ca in vremurile bune, Regimul Basescu, impotriva romanilor.

Iar o nesperata orientare in politica externa i-a permis lui Gadea sa fie pe faza cu ceea ce se intampla de cateva zile in Turcia, asa ca a transformat protestele de la Istambul si restul tarii in povestea posibila a unor noi violente si in Romania.

Daca pentru lupta politica trustul lui Dan Voiculescu a scos anul trecut toate armele din rastel pentru a declansa si intretine o isterie mica pe care sa o prezinte ca pe o revolta la care ar participa milioane de oameni, de ce ar fi slugile Varanului mai sfioase tocmai cand seful care le-a cumparat costume de firma isi risca libertatea si, evident, tot ceea ce credea ca a castigat in materie de influenta politica, economica si asupra justitiei?

Tonul de pe parcurs si colajul cu care s-a incheiat emisiunea lui Gadea sunt doar inceputul unei perioade in care Antenele vor incerca sa amorseze din nou bomba sociala.

Dar nu lipsa de jena a vedetelor Antenei 3 in a se face pres in fata celor mai perverse pofte ale boss-ului ce le plateste va fi cel mai interesant de urmarit, ci care sunt sansele de reusita ale unui asemenea demers.

Conditiile din vara lui 2013 difera, totusi, de cele valabile in iarna si apoi vara lui 2012. Traian Basescu, USL, PSD, PNL, PDL – toti si toate s-au schimbat intre timp.

Si nici trustul Intact nu este, cel putin nu in prezent, atat de intact.

Poate ca a trecut neobservat – dar asta nu-l face si lipsit de insemnatate – episodul de zilele trecute, cand Mircea Badea a sarit la gatul colegilor din Antena 1, pe motiv ca nu s-au sufocat suficient de grija directorului saltat, apoi arestat de procurorii DNA.

E drept, ca raspuns la urletele specifice ale acestui personaj iesit din pestera televiziunii, vedetele Antenei 1 s-au strans ad-hoc intr-un platou si, sub bagheta/betisorul de urechi al Simonei Gherghe s-au straduit, dar neconvingator, sa mimeze solidaritatea cu seful prins cu santajul de catre procurori.

In felul sau, insa, Mircea Badea are dreptate. Lucrurile se vad diferit in Antena 1 fata de Antena 3 si invers. Dar si rolurile, ca si atentia patronului sunt diferite.

Dan Capatos si Simona Gherghe, de pilda, sunt importanti in ecuatia indobitocirii programatice a romanilor, din care Dan Voiculescu scoate si bani, si influenta.

Pentru asta, „distinsii” realizatori de care pomeneam mai sus au contracte si sunt platiti regeste, caci mizeria umana pe care trebuie sa o promoveze, deversand-o in spatiul public, necesita un spor gras de rusine. Dar cam atat.

Statut privilegiat au, in schimb, Mircea Badea, Mihai Gadea, Dana Grecu sau Radu Tudor. Pe langa banii incasati sub toate formele, ei se bucura, spre deosebire de personaje precum Capatos sau Gherghe, si de atentia personala a jupanului.

De ce? Pentru ca ei si Antena 3 fac toata munca pe care partidul de buzunar, PC, n-a fost niciodata in stare sa o realizeze.

Din cand in cand, stapanul ii mai ia cu el prin strainatate; deseori, mimeaza atata amabilitate incat isi face poze cu ei si le da voie sa si le posteze pe bloguri sau paginile personale de Facebook; pe altii ii mai imprumuta si cu banii de vila sau masina scumpa.

Dar tratamentele diferite de tratamente diferite au parte.

Cam asa se traduce azi atitudinea diferita a celebritatilor din cele doua mari televiziuni ale mogului plecat urgent din tara dupa arestarea „locotenentului” sau.

Pot parea chestiuni derizorii, dar nu sunt.

In caz ca Dan Voiculescu va considera ca trebuie sa profite mai mult ca oricand de pe urma imperiului sau media, in sensul exercitarii presiunilor publice necesare, fiecare kilogram de vedeta pe care o tine sub contract si fiecare televiziune, ziar sau revista pe care le detine vor fi esentiale in economia strategiei de victimizare.

Or, in cazul Intact, „unitatea” de tip USL este ultimul lucru de care va avea Voiculescu nevoie. Este vorba de acea unitate exagerat de prezenta – in vorbe, dar cu desavarsire lipsa – in fapte.

Daca televiziunile lui Voiculescu vor demara o campanie de „desteptare” a romanului, sperand sa obtina cel putin ceea ce s-a intamplat in ianuarie-februarie 2012, vom avea in sfarsit ocazia sa vedem cat sunt de puternice, in realitate, Antenele Varanului.

Pot ele „trezi” publicul, sunt ele capabile sa influenteze acea masa critica de la care poate fi rascolita o intreaga societate? In fine, sunt Antenele voiculesciene mai mult decat instrumente de santaj politic?

Evident, pe toate astea le vom afla in caz ca domnul Gadea&Co. vor continua cum au inceput duminica seara si, extrem de important, in caz ca PSD va juca la off-side.

Pentru ca, jucand astfel, social-democratii vor priva Antena 3 de un nucleu larg si dur de romani care voteaza PSD si nu PC, care pun urechea la ce zice Ponta, iar nu Voiculescu si care constituie astazi grosul celor pe care sondajele ii prezinta ca fiind multumiti de „linistea” rezultata din coabitarea premier-presedinte.

Daca in campaniile sale Antena 3 ar putea avea succes fara se bazeze pe electoratul PSD, grijile lui Voiculescu ar fi ceva mai putine.

Cum, insa, aceasta televiziune, plus sora ei, Antena 1, plus fratele ajuns piele si os, Jurnalul National, nu au fost in stare sa duca Partidul Conservator dincolo de procentul umilitor si nefolositor de 2%, personal cred de pe acum ca puterea imperiului media al lui Dan Voiculescu sta exclusiv in santaj si deloc in capacitatea de a influenta, cu adevarat, opinia pubblica, evident, in proportie relevanta.

In concluzie, pana vom vedea cum vor evolua lucrurile pentru Dan Voiculescu si orientarea pe care incearca sa o dea acesta Romaniei, cert ramane un lucru.

Acela ca, pentru el, momentul in care incepe sa simta adierea rece a justitiei este cel mai prost de cand exista USL. Din cel putin trei motive: 1. Dosarul de santaj in care este implicat directorul Antena Group va afecta serios afacerile din media ale lui Voiculescu;

2. Sprijinul politic este cel putin incert. Pe de o parte, nu se poate baza pe un PNL al carui lider este in cadere libera in sondaje si ai carui ministri sunt marginalizati in Guvern. Pe de alta, nu se poate bizui pe un PSD si un Victor Ponta ale caror prioritati sunt sa castige de unii singuri alegerile europarlamentare si prezidentiale si care au nevoie, pana vor trecele campaniile electorale, de liniste sociala si o economie cat de cat pe picioare. Doua obiective care, insa, nu pot fi atinse in lipsa unei colaborari reale cu partenerii strategici ai Romaniei si, implicit, in lipsa respectarii pactului semnat cu Traian Basescu;

3. RTV, concurentul Antenei 3 in materie de propaganda, manipulare si dezinformare, devine un competitor care va conta tot mai mult si in ceea ce priveste raitingul. Controlat de un apropiat al premierului, RTV are potentialul de a disloca, pe baza de afinitati politice, o parte a telespectatorilor pana acum fideli Antenei 3.

In sanul familiei Voiculescu, vizionarea nu va fi deloc placuta.

RELATED ARTICLES

3 COMENTARII

  1. VOICULESCU DAT PE MANA INTERPOLULUI ! DAN VOICULESCU : ROBERT HORVATH M-A DENUNTAT LA INTERPOL ! SUNT ACUZAT DE CRIMA SI DE FURTUL BANILOR CEAUSESCU !

    Cititi pe blogul personal al acestuia :
    „Când devii persoană publică iti asumi – si nu trebuie să te plângi de asta, a fost optiunea ta – tot soiul de intâlniri, acuzatii si lupte ”exotice”. Zilele trecute, de pildă, am descoperit cum un simpatic critic al acestui blog, domnul Robert Horvath, luptă zelos împotriva mea cu… Interpolul pentru că nu i-au apărut niste comentarii…. Cam in aceeasi maniera, Traian Băsescu vorbea, in campania din 2009, despre cum vreau eu să mă înfrupt din sarea României, împilând pe cale de consecintă poporul. ”
    ROBERT HORVATH IN DREPT DE REPLICA :
    Aveti dreptate. Banii furati de Ceausescu vor fi redati poporului roman. Va invanuesc de crima si de furtul secolulului. Va acuz oficial de uciderea lui Marin Ceausescu
    Inspectorii Interpol studiaza „sinuciderea ” lui Marin Ceausescu la Viena.Voi reveni pe aceasta tema in curand.

  2. SERVICIU SPECIAL GREC ;
    Nota
    ADJUNCTUL LUI ARAFAT Mikhael Fouad Sanbar)A FOST UCIS LA ANTENA.
    NOTA.
    privind firma CRESCENT COMMERCIAL & MARITIME LTD……
    a fost infiintata in Noiembrie 1980 in orasul Pireu (Grecia). La infiintare, ca proprietar figura NADIA FOUAD SANBAR, cu cetatenie greaca. Pe tot parcursul functionarii firmei proprietara a fost reprezentata prin procura de sotul ei MICHAEL FOUAD SANBAR, cetatean grec de origine libaneza, agent al Organizatiei Pentru Eliberarea Palestinei (OEP) condusa de Yaser Arafat.
    In 1984 serviciile noastre (secrete grecesti) il pun sub urmarire pe FOUAD M. SANBAR avind informatii privind legaturile acestuia cu OEP.
    Am transmis catre FBI si Interpol o nota care atentioneaza…
    ….. DAN VOICULESCU A FOST LA ATENA IN ZIUA UCIDERII LUI FOUAD SANBAR

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.