Cel mai mare inamic al lui Ponta, in afara de el insusi. Pornind de la cazul Hayssam…

Premierul Victor Ponta a cazut in sfarsit de pe calul in saua caruia visa ca va ajunge campion pentru simplul motiv ca animalului, desi avea o coama deasa, o coada lunga si muschi de otel, ii lipseau, totusi, picioarele.

Slabiciunea a putut fi mascata cu succes cat timp calul si calaretul aveau nevoie doar de un repaus elegant pentru a fi trasi perfect in poza de aparatul foto cu care cel din urma isi construieste cultul personalitatii.

Cand, insa, a fost rost de galop, totul s-a naruit, iar de aici incolo, omul despre care vorbim fie isi va schimba calul, fie va continua sa cada in mod repetat, cu costurile binecunoscute de specialistii in domeniul calariei si de expertii in propaganda executata prost.

Cam asa s-ar traduce prestatia premierului in scurtul timp care a urmat aducerii lui Omar Hayssam in Romania, dar si efectele pe care le-ar putea avea consecventa lui Ponta pe viitor, in perspectiva unor noi cazuri de o complexitate apropiata.

Eratele date ulterior de premier, si ele camuflate prost prin punerea presei in culpa pentru alterarea sensului avut de afirmatiile initiale, nu pot tine loc nici de responsabilitate, nici de luciditate si cu atat mai putin de cunoasterea arhitecturii raporturilor institutionale.

Devenise deja evident ca Ponta este genul politicianului care se vede pe sine in tot si in toate si tocmai din convingerea intima ca ne poate vinde orice vorba drept adevarul absolut a ajuns ca, intr-un caz precum aducerea lui Hayssam, sa aiba spectaculoase surprize. (Dorinta mai mare ca precautia si mai mica decat prostia? Probabil).

De ce? Pentru ca in speta la care ne referim, domnul Ponta nu avea cum sa fie singurul actor principal. Ba mai mult, nu prea avea cum sa fie actor principal.

Operatiunea prin care sirianul a ajuns la Bucuresti nu se compara nici pe sutime cu alte situatii in care stilul deja consacrat l-a ajutat pe premier sa evite catastrofa sau chiar sa puncteze electoral.

Nu seamana nici cu balbele guvernamentale de la inceputul anului pe seama taxelor si impozitelor locale, nici cu diversele episoade in care vedeam cu totii cum acte normative iesite din Guvern ajungeau modificate la Monitorul Oficial, nici cu introducerea cu jumatate de masura a managementului profesionist in companiile de stat, nici cu fabuloasa poveste a cresterii economice si a crearii de locuri de munca si, mai recent, nici cu parodia populista de la Bacalaureat.

Asta, ca sa ma rezum la numai cateva exemple in care seful Guvernului s-a autodistribuit in roluri pozitive si in care a calcat pe bombeu realitatea pentru a furniza publicului linistitoare happy-end-uri.

Nu, nu seamana, pentru ca in toate spetele amintite mai sus, premierul Ponta era secondat de oameni pe care-i tine sub control, de sefi de ministere si agentii guvernamentale carora le poate invarti cheita.

Si, in particular, de un CSM (apropo de atacurile la adresa procurorilor in scandalul de la Liceuul “Dimitrie Bolintineanu”) care nu mai deranjeaza cum o facea odata.

Ei bine, in fiecare dintre filmele proaste cu care am exemplificat mai sus, Victor Viorel Ponta era, uneori pe rand, alteori simultan, scenarist, regizor, actor principal, vanzator de bilete. De ce? Simplu, pentru ca putea controla, politic, jocul.

Prin comparatie, insa, cazul Hayssam a venit la pachet cu un context special si cu totul atipic, in care premierul, desi si-o doreste, nu se poate simti ca pestele in apa.

A incercat, e drept, sa dea impresia asta, doar ca, de peste tot, au aparut rechini (sa-i denumim cadrul legislativ si cateva institutii din afara sferei pe care Ponta o controleaza –Presedintie si servicii de informatii).

De pilda si dupa stiinta mea, seful statului este singurul care poate autoriza operatiuni ale fortelor de securitate si militare in afara granitelor tarii. Deci nu premierul.

Era aducerea lui Omar Hayssam o speta ce ar necesita operatiuni la un asemenea nivel?

Cam da.

La fel s-a procedat si in cazul salvarii jurnalistilor din Irak.

S-a spus si atunci, la fel ca acum, ca a fost vorba de o operatiune neautorizata de catre statul irakian.

Singura diferenta intre recuperarea din 2005 a ziaristilor si recuperarea din 2013 a teroristului este aceea ca inca nu ni s-a explicat, in mod oficial, din ce tara a fost extras Omar Hayssam.

Asta, apropo de rechinii numiti cadrul legal si servicii, care vineri si sambata i-au jucat lui Victor Ponta o interesanta festa.

Asta nu inseamna automat ca premierul a fost ocolit total. Nu, Doamne fereste!

A spus chiar dumnealui ca a semnat niste hartii, la fel cum a recunoscut si ministrul Apararii, Mircea Dusa, ca si-a pus aprobarea pe niste documente.

Pe de alta parte, nici asta nu inseamna ca Ponta si Dusa au avut un rol major si nici ca au stiut in detaliu si cu mult timp inainte ce se pregateste, cum si cand se executa.

Insa inainte de a incheia, as mai insista putin pe un amanunt important de retinut, iar aici am in vedere un context chiar mai larg decat operatiunea „Hayssam”: relatia Guvern (Victor Ponta)-servicii de informatii.

Dat fiind gradul specific de implicare al serviciilor in astfel de operatiuni, aducerea in Romania a sirianului condamnat pentru terorism, in ciuda opozitiei mai mult decat notorii a aripii dure din PSD (aveti in vedere trecutul incarcat al relatiilor lui Omar Hayssam cu greii partidului), are darul de a sublinia faptul ca o parte consistenta a serviciilor de informatii continua sa tina piept eforturilor USL de vedea institutiile-cheie din sfera sigurantei nationale asezate la picioarele puterii.

 E vorba, in principal, de SRI si SIE.

Ca orice forta politica dispusa sa calce in picioare Constitutia si Curtea Constitutionala pentru a-si vedea scopurile atinse mai repede, in chestiunea subordonarii totale a serviciilor USL a incercat, dar inca nu a reusit.

Iar acest esec se aude si acum, prin forta ecolului care umbla liber prin spatiu, desi a fost enuntat de Dan Voiculescu anul trecut, cand mogulul se lamenta ca, in mod paradoxal, USL a ajuns la putere, dar nu a preluat puterea, pentru ca nu a acaparat justitia.

Se subintelegea, evident, ca in chestiune nu era doar justitia, ci si structurile de informatii.

De ce SRI? In primul rand pe motiv ca lucreaza strans cu DNA in dosarele de mare coruptie.

De ce SIE? In principal pentru ca ar fi creat USL-ului o imagine demonica pe plan extern.

In vara lui 2012, reprezentantii PSD, PNL si PC bateau saua asta aproape zilnic.

Iar lupta surda se duce si in zilele noastre. As aminti aici doar doua episoade mai mult decat relevante.

Cel mai recent are legatura cu Bacalaureatul 2013.Pe langa dezvaluirile privind ingeniozitatea elevului si a profesorului roman in construirea schemelor de fraudare, dar si a numarului de dosare penale deschise, retine atentia o interventie publica a sefului SRI, George Maior, care practic l-a infruntat direct pe premier printr-un balet oratoric cu multiple intelesuri.

Reiau aici cateva din declaratiile directorului SRI, facute la postul RTV: „Nu pot sa stau pasiv la elemente de fraudare legate de principala resursa a tarii, anume resursa umana, fapt ce afecteaza fibra nationala (…) Serviciul a actionat pe baza unei decizii luate de mine si voi face si anul viitor la fel, daca va fi nevoie”.

„Am avut discutii si cu ministrul Remus Pricopie, ce era extrem de ingrijorat de acest aspect (…) S-a comunicat permanent cu ministrul. L-am simtit si pe el sub un soi de presiune in anumite interventii publice. Poate ar fi trebuit sa fie mai radical fata de anumite afirmatii publice nemeritate”.

„Avem ce cauta in domeniul educatiei si vom avea ce cauta si pe viitor, daca va fi nevoie (…)”.

De luat aminte ca afirmatiile lui George Maior au fost facute dupa ce insusi premierul s-a pronuntat pe cazul de la Bolintineanu, infierand procurorii care lucrau la acest caz si anuntand in prim-time interventii pe firul scurt pana la procurorul general pentru a bloca ancheta.

Al doilea episod, pe terenul confruntarii putere-servicii se numeste, generic, “Amendamentul Iordache”. E vorba de o modificare pe care USL, prin senatorul PSD Florin Florin Iordache, tine mortis sa o aduca Legii 51/1991.

In esenta, el spune asa: “(…) Convorbirile sau comunicarile interceptate se ataseaza procesului-verbal prevazut in art.61 din Codul de procedura penala numai in masura in care acestea au vizat infractiuni contra securitatii nationale prevazute de Codul penal si de legi speciale”.

Va sa zica, de ce sa mai foloseasca justitia munca ofiterilor de informatii in dosarele mari de coruptie, de ce sa mai vedem trimiteri in judecata si, eventual, condamnari de politicieni corupti pe baza unor interceptari realizate in baza mandatelor pe siguranta nationala?

De ce sa nu-i ierte poporul a priori, refuzand procurorului si judecatorului probe beton, iar bugetului sute de milioane si miliarde de euro sifonati fara grija ascultarii?

Or, SRI a reactionat dand publicitatii o analiza din care reiese ca ofiterii serviciului ar fi astfel nevoiti sa incalce legea, asadar subminand o vointa politica de larga respiratie. „Art. 291 din noul Cod de procedura penala stipuleaza ca exista obligativitatea persoanelor cu functii de conducere intr-o unitate publica sau cu atributii de control de a conserva orice mijloace de proba si de a le pune la dispozitia organelor de urmarire penala, cu ocazia sesizarii acestora”, se arata recent in punctul de vedere exprimat de SRI.

Desi, la scurt timp, proiectul de modificare a cazut in comisia din Senat, Iordache l-a readus in atentia celei a Camerei Deputatilor, iar semnalele care au fost date pana acum indica faptul ca o anumita parte a spectrului politic va merge inainte pana la epuizare pentru a face imposibila lupta procurorilor si a serviciilor de informatii cu marea coruptie.

Pai sa nu-l traga Varanul de urechi pe tanarul premier, sa nu se imbolnaveasca de oftica Crin Antonescu, direct in biroul lui Ponta, si sa nu-i faca acestuia scandal linia dura a PSD pentru incapacitatea de a-si subordona serviciile?

Dar vointa politica, in sensul, de care vorbeam, exista in continuare.

De altfel, este cat se poate de semnificativ faptul ca pe fir a intrat si Sorin Rosca Stanscu, un personaj ale carui gesturi de pana acum tradeaza un interes major in blocarea anchetelor penale privind marea coruptie.

In esenta, SRS a venit cu ideea ca stenogramele din dosarele de aces tip, odata ajunse in presa, sa fie anulate si, evident, sa-si piarda calitatea de probe in instanta.

Mintea diabolica a liberalului nici ca putea nascoci ceva mai pervers si mai simplu pentru legarea mainilor anchetatorilor.

La cati politicieni controleaza, direct sau indirect, trusturi media sau simple fituici, metoda lui Rosca Stanescu se poate dovedi extrem de eficienta, doar ca lezeaza pana si inteligenta unei moluste.

La cum arata peisajul, Victor Ponta risca in continuare sa mai cada de pe cal.

Intrebarea cu un raspuns cam cat ghicirea numerelor castigatoare la Loto este de cate ori o poate face fara sa se mai si ridice?