Unde vă grăbiţi aşa, băieţi?

Nu contează, în acest moment, dacă localnicii au sau nu dreptate din punct de vedere tehnic. Corectă sau nu, percepţia lor despre risc este legitimă. Chiar şi dacă se înşeală, este de aşteptat ca potenţialele victime ale unui risc să îl supraestimeze. Tot aşa cum este de aşteptat ca beneficiarii să îl subestimeze, de altfel. Rezolvarea acestei diferenţe trebuie să vină din negociere şi în urma unei compensaţii.

Disputa în termeni de drept de proprietate nu este aşa de limpede cum ar putea părea. În acest caz există trei aspecte distincte ale proprietăţii, din care doar două sunt reglementate legal. Unul este proprietatea asupra resurselor, care prin Constituţie aparţin “întregului popor” – chiar şi acest lucru este dubios, dar nu asta contestă localnicii. Alt aspect este proprietatea asupra terenului pe care se face exploatarea, mihăilenit de primar de la comunitate.

Aspectul lăsat nereglementat este proprietatea asupra drepturilor de poluare. În mod normal el ar trebui să aparţină comunităţii locale, însă el a fost desfiinţat de stat şi înlocuit cu avizul de mediu. Totul ar fi în regulă dacă, în afară de considerentele tehnice, avizul ar ţine cont şi de voinţa localnicilor. Însă după cum se vede, el nu ţine. Caz în care avizul este ilegitim, iar Chevron este cel care încearcă să încalce proprietatea comunităţii. La rândul ei, comunitatea se apără de agresiune.

Aşa cum am spus deja, problema se rezolvă prin cumpărarea acestui drept, la sfârşitul unei negocieri. Marea problemă a Chevron este că refuză să plătească. Este firesc ca acolo unde face exploatări, o companie să ofere garanţii, să construiască infrastructură, să dea burse şcolare etc. etc. etc. Chevron nu face nimic din toate aceste lucruri la Pungeşti, pentru a economisi bani.

Lucru care sugerează că de fapt nu este problema Chevron ci a managerului local. O corporaţie îşi evaluează corect beneficiile şi riscurile şi încearcă să conserve profiturile acţionarilor pe termen lung. Nu să antagonizeze populaţia şi să îşi expună operaţiunile la riscuri continuue.

Aici pare să fie vorba de ambiţia pe termen foarte scurt a unui manager care încearcă să atingă un obiectiv excepţional de cost, pentru a lua un bonus sau a prinde o promovare. Graba panicată şi stupidă cu care se întâmplă lucrurile mai arată că managerul respectiv este presat de un deadline ferm: aş paria că dacă nu rezolvă lucrurile până la sfârşitul anului – zboară. Iar şeful Chevron pentru România – Tom Holst – se protriveşte profilului: a aterizat aici direct din Angola.

Dacă Holst are măcar o motivaţie psihiatrică, guvernul care îl susţine este de-a dreptul iraţional.

Nu e deloc clar de ce îşi expune Victor Ponta popularitatea la un caz care poate degenera până la punctul în care să-l trimită în latrina politicii. E imposibil de înţeles de ce serviciile de informaţii şi jandarmeria încalcă legile într-un caz despre care ştiu că poate aprinde revolte populare masive.

Ei ce ultimatum au şi de unde?

Sursa: riscograma.ro