Românii îşi plâng morţii. Îşi alină răniţii. Se uită la medici ca la Dumnezeu. E tot ce le-a mai rămas, să spere. 32 de suflete au plecat către rai, după iadul din clubul Colectiv. „Nu suntem numere, suntem liberi, suntem aşa de vii, aşa de vii / Pentru că ziua în care vom renunţa va fi ziua în care murim”. După aceste versuri, Colectivul a luat foc, din inconştienţa, zgârcenia şi avarismul unor patroni care pentru câţiva bănuţi în plus în buzunar nu au tapetat clubul cu burete ignifug. La câteva zile ies la iveală complicii aducători de moarte: autorităţile care ar trebui să se asigure ca tu, cetăţeanule, să te duci într-un bar şi să ieşi viu de acolo.
Românii nu renunţă, iar sub tăcerea de acum mocneşte ura pentru bătaia de joc la care sunt supuşi zi de zi, ceas de ceas, de peste 25 de ani. E linişte încă doar pentru că ne rugăm la Dumnezeu pentru victimele unui sistem corupt. Românii se gândesc şi la poliţistul mort la datorie acum două săptămâni, pe motocicletă, într-o groapă săpată dinainte de sistemul pe care îl ducea zilnic acasă în siguranţă. El în ploaie, arşiţă, sau zăpadă, sistemul în limuzină, la lux.
Românii ies în stradă. Se anunţă mitinguri. Colectivul din stradă stă să explodeze de furie. Sistemul corupt ar face bine să plece. Altfel va avea mânile pătate cu sângele altor români. Nu suntem numere, suntem liberi…
Sursa: puterea.ro