AcasăHomepageCondamnarea lui Fenechiu. Cateva observatii

Condamnarea lui Fenechiu. Cateva observatii

Condamnarea ministrului transporturilor, Relu Fenechiu, la cinci ani de inchisoare cu executare si interzicerea unor drepturi, chiar daca sentinta nu e definitiva, are ca prim efect consolidarea imaginii ca justitia functioneaza, in ciuda profetiilor sumbre si acuzatiilor ca USL doreste sa preia controlul asupra justitiei. Premierul Victor Ponta a exploatat la maxim sentinta pentru a clama in toate interventiile tv „la cald” independenta justitiei, prezentand drept dovada condamnarea unui ministru in functie. Lucrurile nu stau deloc asa. Imaginea e una, realitatea arata cu totul altfel.

In dosarul Fenechiu, s-au exercitat mari presiuni publice si subterane pentru ca ministrul liberal sa fie salvat de proces. Din fericire, judecatorii din completul de trei (Francesca Vasile, Iulian Dragomir si Mirela Sorina Popescu) au rezistat sau pur si simplu le-au ignorat.

Premierul Victor Ponta insusi a declarat, chiar in ziua pronuntarii primei sentinte, ca spera la achitarea lui Fenechiu. Anterior, un alai de politicieni in frunte cu Crin Antonescu l-au sustinut ostentativ si in dispretul recomandarilor UE. Sunt acestea presiuni? In mod evident, da. In cazul premierului Ponta, corect ar fi fost sa taca. Putea zice, cel mult, ceva neutru: sper ca adevarul sa triumfe, oricare ar fi acela etc. Ce anume il determina pe un premier sa spere ca un posibil infractor sa fie achitat nu e prea clar. Adaugati lacrimile varsate dupa Fenechiu, public, in ziua condamnarii.

Si, apropo, nu ne mai pasa acum de banul public? Cazul, dincolo de aspectul penal, este caz clasic de muls statul: intre 2002 si 2005, firmele lui Fenechiu ar fi cumparat transformatoare vechi din anii ’70, vantude ulterior ca noi catre Electrica Moldova. 99% din transformatoarele cumparate de stat au ramas in stocul Electrica Moldova fara sa fie folosite, ca produse vechi. Prejudiciul estimat se ridica la peste 7,5 milioane de lei.

Fenechiu se apara spunand, intre altele, ca problema nu e vanzatorului, ci a celui care cumpara. Macar pentru asta si nu poti apara pana in panzele albe unul care te inseala la vedere, adica admite ca ti-a vandut margele de sticla, dar zice ca-i problema ta ca ai dat o avere pe ele.

Cativa s-au aratat intrigati de atitudinea relaxata a ministrului inainte de condamnare. Unii au pus-o pe seama unor posibile garantii politice ca nu va fi condamnat, altii au vazut inca un semn de aroganta combinata cu ceva prostie. Dar cel mai tare a frapat faptul ca nu a demisionat totusi din Parlament, dupa modelul Voiculescu, pentru a-si muta procesul la o instanta inferioara si pentru a castiga, astfel, timp.

Acum degeaba o face, deoarece o eventuala demisie din Parlament nu mai produce nici un efect, recursul se va judeca tot la Inalta Curte. Acesta este si motivul pentru care Fenechiu braveaza cumva stupid. Dar intrebarea ramane: de ce n-a demisionat? Zvonuri ca se pregateste sa plece din Parlament au circulat cu o saptamana-doua inainte de pronuntarea sentintei. Ce l-a determinat sa avanseze, cu atata singuranta, in proces, sa riste o sentinta despre care stia bine ca o sa-l mature din functia de ministru? Convingerea profunda ca-i nevinovat? Cam greu de crezut. Atunci, ce?

Sentimentul intangibilitatii pe care l-au avut cam toti inaintea lui. Nastase, Becali, Vantu si altii din liga mare nu si-au imaginat vreodata ca li se poate intampla ceva, chiar in opozitie fiind. Cu atat mai putin un om aflat la butoane, bine infipt la putere, cu bugete ametitoare pe mana, care privatizeaza CFR Marfa si pretinde a avea, prin urmare, o vasta influenta politica. Cine-si imagineaza ca un om ajuns aici sa pice? Cum se poate ca, in culmea gloriei fiind, sa te trimita cineva la plimbare sau, mai odios, la inchisoare cu executare? Asta politicienii ca Fenechiu sau Voiculescu inca nu pot pricepe.

La fel de inexplicabila si, in consecinta, suspecta, ramane disperarea cu care ministrul s-a agatat de functie. In loc sa-si anunte demisia, pe care nu parea s-o ia serios in calcul din moment ce n-a pus-o pe masa in secunda doi dupa pronuntarea condamnarii, domnul Fenechiu declara pentru ziarul Gandul ca nu a demisionat si ca va discuta cu premierul maine. Premierul Victor Ponta se comporta, la randul sau, foarte bizar.

Anunta repede ca a preluat interimatul la transporturi, ca ministrul i-ar fi comunicat in doua randuri telefonic demisia si ca va trimite cererea de revocare la Cotroceni, iar cand un jurnalist ii spune ca Traian Basescu a semnat-o deja, premierul revine natural si spune ca a trimis de fapt hartia de revocare. Ce-i cu balbaiala asta? Ce i-a dereglat?

Toate aceste incoerente ar putea sugera ca toti acesti politicieni se asteptau, de fapt, la alt deznodamant astazi, ca erau constienti, desigur, de varianta condamnarii, dar ca erau destul de siguri ca se va intampla altceva. N-a fost sa fie, deoarece sistemul a functionat si de aceasta data. La Inalta Curte, mecanismul a probat ca merge, inspira in tot cazul mai multa incredere in sentintele pronuntate, ca ele sunt de achitare sau condamnare. Este, poate, una dintre cele mai importante realizari ai ultimilor ani: castigarea increderii.

Si totusi, sa nu ne imbatam cu apa rece. Aceasta condamnare s-ar putea sa fie ultima din sirul celor importante. Tot ce s-a castigat greu se poate pierde foarte usor. In august expira mandatul presedintelui de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, iar aici e tot secretul. Presedintele Inaltei Curti formeaza completele de cinci, cele care pronunta sentintele definitive. Batalia pentru preluarea controlului pe capatul tunelului justitiei va fi, probabil, mai dura decat oricand.

La fel de important va fi ce intra in sistemul de justitie, pentru a nu se mai ajunge in situatia neplacuta ca noua generatie de judecatori, care au avut ocazia sa colonizeze instante superioare gratie unor reforme cheie declansate in 2005, sa aiba ocazia sa judece dosare cu parlamentari, ministri, sau chiar fosti prim-ministri. Dar asta este deja alta discutie, despre alt sistem.

RELATED ARTICLES

6 COMENTARII

  1. Functioneaza si nu prea. Cite personaje care au dat tunuri inca nu sunt nici macar stiute de public?Cite persoane au fost condamnate pe nedrept si faptasii nu sunt trasi la raspundere.?La noi e mai mult PANARAMA decit justitie.

  2. Deocamdata si-a gasit refugiu in Marea Adunare Penala, fiind sustinut de Hotii Domniei Sale

  3. Când vezi ce clasă politică avem, tare multă amărăciune mă cuprinde, pentru că nu văd o soluţie pentru ca viaţa noastră să devină mai bună. Omul politic actual al României parcă este ales să lucreze împotriva interesului legitim al omului de rând, care munceşte cât poate pentru a supravieţui acestor timpuri grele pentru majoritatea oamenilor cinstiţi din această ţară.
    Tare mult mi-a plăcut un articol publicat pe site-ul http://www.remesiana.org, un site al unei asociaţii înfiinţată de oameni care locuiesc în mediul rural şi, din câte am înţeles, încearcă să facă şi ei ceva pentru a deştepta conştiinţe în acel mediu în care trăiesc şi a cărei nume merită pomenit pentru că ştiu că nimeni nu se înghesuie să ajute astfel de iniţiative lăudabile, zic eu.
    În acel articol, se spunea:
    „Să plece-n Istorie acele partide politice care au astfel de oameni (…) şi să vină un alt partid politic, care să îndemne naţiunea română la progres prin încurajarea valorii şi să zică: „Noi suntem cei care putem să înălţăm România în rândul naţiunilor demne ale lumii! Voi puteţi să ne staţi alături?” Şi-atunci, generaţia oamenilor tineri şi foarte bine pregătiţi şi a tuturor oamenilor buni din această ţară va răspunde: „Da, putem! Daţi-ne un ideal naţional, daţi-ne o direcţie şi noi o vom urma, pentru că putem!”
    Tu, omule, chemat de istorie în aceste vremuri să conduci destinele unui popor, poţi?
    Când ai în faţă un popor slab, care nu este capabil de reacţie când îi sunt încălcate drepturile, ce faci?
    Tu, popor român, când nu ai putere de reacţie şi eşti pus să priveşti cum cei puternici împart bogăţia ca pe o pradă, doar între ei, ce faci? Stai şi priveşti! Poţi?”

  4. :)) Justitia in tara noastra e canceroasa, in realitate nu exsista tratament pentru ea, singura modalitate de vindecare este glontul pentru ca toti sunt infectati de coruptie…

  5. Justiția care judeca politicienii dupa legea făcută de politicieni? Hai ca ma faceți sa rad. Adică hotul, pune justiția sub jurisdictia ministerului aparținând politicienilor. Fac legile pe care justiția sa le aplice si justiția este liberă :))) hai ca are aceeași logica ca si democratia ca majoritatea decide. Si la violul in grup majoritatea decide. Este democrația la ea acasă. 🙂

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.