AcasăHomepageConfesiunile lui Ponta | Mai am nevoie de timp ca să înţeleg...

Confesiunile lui Ponta | Mai am nevoie de timp ca să înţeleg cu ce am greşit faţă de oamenii care nu m-au votat

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, afirmă că mai are nevoie de timp, după alegerile prezidenţiale pierdute în faţa lui Klaus Iohannis, pentru a înţelege cu ce a greşit oamenilor care nu l-au votat şi cum trebuie să se schimbe el, Guvernul şi partidul, pentru a rămâne om politic.

El şi-a explicat astfel motivul pentru care, în ultima perioadă, a apărut mai puţin în public pentru diferite declaraţii.

„M-am gândit, totuşi peste şase milioane de români, unii dintre ei cu siguranţă îl plac pe Klaus Johannis şi au venit să-l voteze, alţii însă, nu ştiu exact care e proporţia, au venit şi au votat împotriva mea şi atunci schimbarea mea n-a fost de strategie, a fost o perioadă de timp pe care n-am încheiat-o încă, mai am nevoie de acest timp ca să înţeleg cu ce am greşit faţă de acei oameni. Sigur, sunt unii care n-or să mă placă niciodată şi n-am cum să-i răzgândesc sau să mă justific. Foarte mulţi, însă, din cei care au votat cumva împotrivă, ca să nu vină Victor Ponta, cu siguranţă au avut lucruri să-mi reproşeze şi tăcerea mea sau, mă rog, mai puţină comunicare a fost legată de obligaţia mea, dacă rămân în viaţa publică, de a înţelege cu ce am greşit faţă de acei oameni, cu ce trebuie să mă schimb eu, cu ce trebuie să se schimbe Guvernul, cu ce trebuie să se schimbe partidul pe care-l conduc„, a spus Ponta la Antena 3.

El a susţinut că, imediat după alegerile prezidenţiale din 16 noiembrie, pierdute în faţa lui Klaus Iohannis, s-a gândit că poate a primit un semnal că ar trebui să se retragă chiar dacă nu are vârsta pensionării, după care însă a luat în calcul faptul că a fost totuşi votat de 5 milioane persoane, iar restul celor 6 milioane votanţi poate au dorit să îi transmită că puterea nu este a sa şi că trebuie să se schimbe dacă vrea în continuare să fie un om politic.

Aşa încât, în ceea ce mă priveşte, da, vreau să rămân prim-ministru până la alegerile din 2016, din noiembrie, pentru că cei care ne-au votat în 2012 n-au votat să ne jucăm cu funcţiile – ne ducem, te-ai supărat, pleci acasă – ne-au votat ca să facem nişte lucruri pentru ei. În al doilea rând, ca să demonstrez că pot să învăţ dintr-o înfrângere mai mult decât am învăţat din toate victoriile anterioare, pot să învăţ ceea ce am greşit şi ce trebuie să îndrept. Şi mai există un argument, şi aş vrea să nu fie considerat polemic, am spus: <<Bun, mă retrag, plecăm de la guvernare, dar eu am o responsabilitate faţă de foarte mulţi oameni.>> Şi întrebarea lor a fost, în diverse ocazii: <<Bun, plecaţi şi cine vine?>> Vin exact cei care în 2009, 2010, 2011, că n-am văzut foarte multe figure noi. Predoiu a fost tot timpul în guvernul ăla, guvernul care a tăiat pensile şi salariile, Boagiu, Ialomiţeanu, toţi ceilalţi, ori mie mi s-ar fi părut că e o trădare din partea mea faţă de cei care ne-au votat în 2012, la locale, la parlamentare, cei care au votat la referendum, cei care au votat în 2014, pur şi simplu să abandonez ca să vină cei pe care ei au vrut să-i dea afara de la guvernare”, a adăugat Ponta.

sursa mediafax.ro

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.