Consiliul Național de Etică (CNE) a stabilit, miercuri, că fostul ministru al Educației Ioan Mang a plagiat în mai multe articole științifice, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse oficiale, decizia urmând să fie făcută publică după ce va primi avizul Direcției Juridice din Ministerul Educației.
Hotărârea a fost luată după analizarea mai multor articole semnate de Mang pentru care s-au primit sesizări cu privire la posibile cazuri de plagiat, potrivit surselor citate.
Concluzia referitoare la cazul Mang va fi anunțată oficial de către CNE numai după ce va primi avizul de legalitate al Ministerului Educației.
În 9 mai, președintele Asociației pentru Educație și Cercetare EDU CER, Ștefan Vlaston, a trimis o sesizare către Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică (ANCS) prin care sesiza „o situație de posibil plagiat”.
„Prin prezenta, vă sesizez o situatie de posibil plagiat, pentru a fi supusă analizei CNE, conform prevederilor legale în vigoare. Este vorba de două articole științifice din domeniul comunicațiilor și codurilor corectoare de erori, sub semnătura domnului profesor Ioan Mang, a doamnei profesor Erica Mang (soția ministrului – n.r.), și a domnului profesor Constantin Popescu, profesori la Universitatea din Oradea”, se arăta în sesizare.
Ioan Mang a fost acuzat că ar fi copiat articole științifice ale unor autori străini, pentru validarea unei decizii într-un astfel de caz fiind nevoie de votul a opt dintre cei 11 membri ai CNE – organism consultativ care funcționează pe lângă Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică (ANCS), fără personalitate juridică.
Foarte rusinos sa te mandresti cu ce nu iti apartine,munca altuia !
Nu numai ca sa mandreste, dar in urma acestor „contributii” este platit, prin ele isi valideaza pozitia si in consecinta este platit.
Dar copy-lotul ?