In anul 1999, Sugata Mitra, profesor la Newcastle University (UK), a sapat o gaura intr-un zid al unei mahalale din New Delhi, in care a instalat un PC conectat la Internet (cu interfata in engleza), l-a pornit si l-a lasat acolo impreuna cu o camera ascunsa. Acolo copiii nu prea mergeau la scoala. Nu stiau engleza. Nu vazusera vreun calculator inainte si nu stiau ce este Internetul. Cativa copii din mahala au inceput sa dea roata computerului, invatand cum sa utilizeze interfata si sa navigheze online, iar, apoi, invatand prin ajutator reciproc. In poza, baiatul de 8 ani isi instrueste elevii cum sa navigheze pe Internet.
Ulterior, a repetat experimentul in toata India si apoi intr-o mare parte a lumii, unde a observat cateva lucruri interesante (pe care va invit sa le urmariti in primul link din josul articolului). Mai tarziu, in 2006, Mitra a vrut sa testeze limitele sistemului. Pot copii de 12 ani vorbitori de tamil dintr-un sat din sudul Indiei sa invete singuri biotehnologie in engleza, fara ajutor? Asa ca a chemat 26 de copii, pe care i-a lasat cu un calculator, spunandu-le ca sunt niste lucruri foarte dificile acolo. Toate erau in engleza. Si a plecat. Intorcandu-se peste doua luni, copiii au spus cu totii ca desi s-au uitat zilnic la ele, nu au inteles nimic. Mai putin o fetita de 12 ani, care a ridicat mana si a raspuns, literal, “In afara de faptul ca replicarea incorecta a moleculei de ADN provoaca boli genetice, nu am inteles nimic.”
Experimentul demonstreaza faptul ca in absenta unui profesor sau a procesului standard de invatare, copiii pot invata singuri, instruindu-se unii pe altii, cu conditia sa existe un mediu care sa stimuleze curiozitatea si sa faciliteze procesul de invatare in grupuri mici.
Doua dintre modurile de lucru/tehnici din experimentul de mai sus sunt abordade, prin intermediul invatarii experientiale, si in trainingurile pe care anumite companii le ofera angajatilor: adica minima interventie a trainerului – care are rolul doar de faciliator – si impartirea in grupuri mici de lucru, de 3-4 persoane.
1.Pot fi aceste doua abordari simple (lucrul in grupuri mici si interventia minima a profesorului) aplicate in scolile noastre? Da. Cu 0 resurse suplimentare, la orice dispicplina.
La mine in firma se desfasoara de 4-5 ani de zile un proiect destul de solid (atat pentru firma cat si pentru oamenii din ea), proiect care se desfasoara in valuri, asa cum ne place noua sa-i spunem. Proiectul tinteste ca toti (incepand de la country manager si pana la ultimul anajat) sa treaca printr-un proces de leadership practic (adica printr-un proces de dezvoltare de abilitati, prin care fiecare incearca pe cat de mult posibil sa devina o versiune mai buna a sa, astfel incat sa se poata ajuta intai pe el insusi si apoi pe ceilalti din jurul sau). Noi l-am numit in valuri pentru ca in fiecare an rolul de trainer se transfera treptat de la mare la mic, de la top manageri catre middle manageri, apoi catre team-leaderi si tot asa. Cum facem treaba asta? Prin intermediul unor workshopuri/ ateliere lunare prin care exersam: vorbirea creativa, asertivitatea, inteligenta emotionala, lucrul in echipa, vorbitul in public, inovarea, etc.
De fapt tot acest proces se numeste dezvoltare personala sau educatie non-formala si nu face decat sa angreneze individul intr-un ciclu permanent de dezvoltare de abilitati – experiente – stima de sine – convingeri – mai buni – plus valoare. Atat pentru individ cat si pentru comunitate. Si este o intreaga cultura in jurul acestui concept care s-a dezvoltat in ultimii ani in Bucuresti si in cateva orase mari (cu importante medii universitare si, implicit, corporate in jurul lor).
2. Poate fi acest proces al dezvoltarii de abilitati implementat in scoli? Da. Si iarasi cu resurse, cred, aproape de zero.
Exista o serie de traineri si la noi care lucreaza in aceste directii; multi sunt pacalici, dar multi sunt buni si chiar stiu sa angreneze oamenii in tot acest proces motivational. Apelati la ei pentru un proiect pilot in scoli, ii veti gasi cu usurinta. Mai mult, sunt convins ca ar face asta benevol – se vor simti onorati. Ei pot incepe de la varf si continua in valuri (incepand chiar cu oamenii de la centru, din Ministerul Educatiei, apoi cu cei din randul profesorilor, ulterior alti profesori pot deveni traineri la randul lor pentru colegii lor, iar in cele din urma profesorii pot deveni in sfarsit si facilitatori pentru elevii lor si pot aplica noi tehnici in procesul de invatare).
De ce sa introducem educatia non-formala in scoli?
Pentru ca la ultimele teste PISA, cele din 2012, Romania s-a clasat in ultima treime, mai exact pe locul 45 dintre cele 65 de tari participante. De ce sunt atat de relevante aceste teste si de ce se plaseaza Romania chiar asa departe? Pentru ca ele nu urmaresc doar ca un elev sa reproduca ceea ce stie (adica exact modul in care inca se face carte in tara noastra), ci mai ales capacitatea sa de a imbina cunostinte cu abilitati si de a le aplica in viata reala (adica exact ceea ce nu face inca scoala romaneasca). Testele PISA(Programme for International Student Assessment) se desfasoara din 3 in 3 ani si reprezinta un proiect al OECD (Organization for Economic Cooperation and Development), care testeaza 510.000 elevi de 15 ani selectati la intamplare in 65 de tari care reprezinta 80% din economia mondiala.
Si daca principala concluzie a acestui program este ca societatile moderne isi rasplatesc indivizii nu pentru ceea ce stiu, ci pentru ceea ce fac cu ceea ce ei stiu, atunci haideti sa ne uitam un pic catre „Miracolul Scandinav”. De fapt mai toata lumea este cu ochii pe tarile nordice atat de admirate pentru sistemele lor in ansamblu si care ocupa frecvent primele locuri in rapoartele pentru cele mai fericite tari din lume (cf ultimului raport United Nations din 2015, Islanda este pe doi, urmata de Danemarca si Norvegia). Din 2000 incoace, Finlanda detine unul dintre cele mai performante sisteme educationale (alaturi de cele asiatice), iar anul acesta a anuntat o adevarata revolutie a invatamantului -> pana in 2020 nu se vor mai preda materiile clasice, predarea urmand sa se axeze pe teme interdisciplinare si aptitudini. Iar Suedia a anuntat in urma cu trei zile ca va trece la programul de lucru de 6 ore, pentru a creste si mai mult gradul de fericire si productivitate a muncii.
Este salutara si oportuna dezbaterea curenta cu privire la noi norme in educatie si in procesul de invatare, la nevoia de a prelua din abordarea occidentala, la nevoia de concentrare mai mult pe individ si pe abilitatile sale.
De la acest punct incolo, vreau sa aduc insa in acesta discutie doua elemente precum echilibru si context, pentru ca:
- Linia dintre prea multa incredere, libertate, creativitate pe de o parte si iresponsabilitate, indecenta sau debusolare pe de cealalta parte, poate fi extrem de fina.
- Logic vorbind, nu poti sa aplici pana la capat aceleasi solutii pentru probleme/situatii/tari si chiar timpuri diferite.
Asa ca, draga Scoala, invata-i sa se si exteriorizeze, sa-si exprime emotiile, sa fie creativi, sa nu se cenzureze, sa se uite in ochii celuilalt (la propriu), sa vorbeasca bine si nu doar sa recite, sa vorbeasca in public, sa iasa din zona lor de confort, dar te rog mult, pastreaza si competitia, bunul simt, rusinea si responsabilitatea. Sunt din ce in ce mai rare, prin urmare ele vor fi averea noastra intr-o lume din ce in ce mai nebuna. Si jur! Vom fi printre tarile de invidiat!
A…era sa uit. Mai pastreaza si autodepasirea si munca in plus / o alta concluzie a programului PISA, coreleaza foarte puternic gradul de competenta in matematica a elevilor atat cu cu sansele lor de reusita in viata cat si cu nivelul economiilor performante. Prin urmare, oricata imaginatie ar fi ea necesara si in matematica, pana nu lucrezi si cu pixul in mana, nu o scoti la capat.
De ce munca in plus? Pentru ca atunci cand doi atleti/tari alearga pe o pista si unul dintre ei se afla cu mult in urma, pentru a recupara decalajul cel din spate pur si simplu nu are alta solutie decat sa sa alerge mult mai tare ca celalat. Ghinion! cum ar spune un fost profesor de fizica.
De fapt, am scris aceste randuri ca sa va intreb, domnule fost profesor, daca aveti vreun plan si pentru fostii dvs colegi si ai lor dragi elevi?
PS:
- Islanda este pe primul loc in lume la consumul de antidepresive, Danemarca pe trei, Suedia pe 4, iar Finlanda pe 7 (cf. OECD, 2012). Probabil gradul inalt de fericire se trage de la influenta antidepresivelor.
- Finlanda ocupa locul 7 dintre tarile membre UE la rata sinuciderii (cf. OECD 2012)
- Iar in Suedia (unde sistemul acorda prin lege o mare libertate copiilor in tot, chiar si in relatia cu parintii), vanzarea alcoolului este monopolizata de catre stat, Systembolaget fiind singurul lor lant specializat prin care oamenii pot cumpara bauturi cu alcoolemia mai mare de 3.5%. Ironic, nu-i asa? Cum copiii sunt tratati ca si adultii, iar apoi cand devin adulti, sunt tratati ca si copii…
sursa: contributors.ro