AcasăHomepageCoplata lui Nicolăescu, un fiasco total

Coplata lui Nicolăescu, un fiasco total

coplataLa o lună de la introducerea coplăţii în spitale, măsura luată de Ministerul Sănătăţii s-a dovedit una ineficientă atât pentru pentru unităţile sanitare, cât şi pentru pacienţi. Astfel, numărul internărilor a rămas acelaşi, în loc să scadă, iar banii strânşi în 30 de zile din coplată nu acoperă nici măcar cheltuielile cu utilităţile pentru o zi. Mulţi dintre managerii spitalelor critică această măsură, în vreme ce pacienţii se plâng că dau bani degeaba, fără să resimtă vreo îmbunătățire a condițiilor.

În cele mai multe spitale din ţară coplara este de 10 lei la externare. O taxă care nu pare să ajute prea mult bugetul spitalelor, dar care se simpte în buzunarele bolnavilor. Într-o lună de zile de la introducerea coplăţii cele mai multe spitale au colectat sume modeste, cu care nu reuşesc să facă mare lucru.

„Suma strânsă în prima lună este o sumă de 6.800 de lei, o sumă care reprezintă aproape 20% dintre pacienţi care s-au externat din spital”, a declarat directorul medical al Spitalului Sfântul Spiridon din Iași, Diana Cimpoieșu.

Situaţia nu este mai bună nici la Craiova, unde banii strânşi din coplată într-o lună de zile se pot cumpăra câteva cartușe de imprimantă sau instrumente medicale.

„Pentru luna aprilie am avut 5.800 de internări aproximativ, iar coplata s-a regăsit la 1.522 de pacienţi. Noi suntem spital de urgenţă şi jumătate din internări se fac prin urgenţă şi atunci a rămas doar cealaltă jumătate, iar din cealaltă jumătate erau categoriile care nu se încadrau în coplată”, a declarat directorul Spitalului Judeţean Craiova, Florin Petrescu.

Spitalul Municipal din Roman a strâns cea mai mică sumă din coplată, doar 225 de lei într-o lună. Acesta este urmat de spitalul din Mangalia, cu 475 de lei şi de spitalul judeţean din Reşiţa , care a strâns din coplată 847 de lei.

Doar spitalele mari din Capitală au strâns sume ceva mai însemnate, însă infime, comparativ cu cheltuielile.

„În aprilie s-au încasat 14.940 de lei noi, aceştia ajung pentru alcool sanitar pentru o lună de zile, reactivii din cadrul laboratorului pentru o zi şi utilităţile mai puţin de o zi, însemnând curent, gaz”, a spus purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar, Leonard Grecescu.

Pentru cei mai mulţi bolnavi măsura luată de Ministerul Sănătăţii reprezintă doar o cheltuială inutilă. Pentru autoritaţi sistemul de coplată nu este decât… încă un experiment pe spatele și buzunarele românilor.

„Nu ştiu cum a funcţionat. Ideea cu coplata nu a fost să fie vorba efectiv de nişte bani pentru că 10 lei nu reprezintă un buget semnificativ”, spune premierul Ponta.

„Noi am spus că vom face evaluarea modului în care coplata produce efecte la sfârşitul anului . Haideţi să aşteptăm cele nouă luni de zile din acest an şi atunci vom vedea, merită sau nu să avem coplată. Noi nu vrem neaparat să să aducem bani în spital pe spatele bolnavilor. Noi vrem să descurajăm internările care sunt nejustificate”, a spus ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu.

Până când ministrul Sănătăţii va evalua rezulatele măsurii, românii scot degeaba bani din buzunar, iar spitalele rămân tot cu visteriile goale.

RELATED ARTICLES

3 COMENTARII

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.