AcasăHomepageCristian Tudor Popescu, ATAC la Băsescu | Acest vajnic gardist al ţărişoarei

Cristian Tudor Popescu, ATAC la Băsescu | Acest vajnic gardist al ţărişoarei

ctpJurnalistul Cristian Tudor Popescu îi  atrage atenţia fostului preşedinte Traian Băsescu pe tema crizei imigranţilor. Soluția nu este respingerea refugiaților, ci lupta împotriva organizațiilor teroriste în colaborare cu Islamul neextremist.

 „Sunt și în România mulți admiratori ai gardului ridicat de Guvernul lui Viktor Orban la granița dintre Ungaria și Serbia. Da, domne, ăla om serios, să-i împuște pe toți arăbeții ăștia care vor să dea năvală, și așa mulți sunt teroriști, ce vin, domne, peste noi, să le dăm case, să le dăm de mâncare… Să stea la ei acolo!…

Printre acești vajnici gardiști ai țărișoarei, chiar și cei mai tineri tot au auzit din familie de românii care „rămâneau” în Occident înainte de `89. „Invadau”, cu miile, Statele Unite, Germania, Italia, Franța, declarându-se refugiați politic ai dictaturii lui Ceaușescu. Nu-mi amintesc să li se fi ridicat atunci un zid în față, n-au fost împușcați pentru că voiau să trăiască în Vest și nu în România comunistă. Au tras în ei, în schimb, grănicerii Republicii Socialiste România, ca să nu-i lase să iasă din țară. Dacă acum azilanții din nordul Africii și din Siria traversează Mediterana cu bărcile, în anii `80, mulți români forțau Dunărea înot, spre Iugoslavia. Aceia care au reușit, n-au fost aruncați înapoi în apă.

Mai toți cei fugiți din România înainte de `89 își aduceau apoi și familiile, făcând cerere de „reîntregire”. Nimeni nu le-a spus că sunt prea mulți. Acum însă, vine Băsescu, fost președinte, și zice să nu-i primim pe libieni sau sirieni, că au familii numeroase.

Atunci era bine, acum nu ne convine.Am vrea ca drepturile omului să fie valabile numai când omul suntem noi.Vrem să nu mai existe nicio barieră între România și Occident, dar dacă Orientul vine pe aici, și nu vine de plăcere, vrem garduri cât mai înalte”, scrie Cristian Tudor Popescu.

Altă „cugetare” dragă gardiștilor este vinovăția Vestului: „Americanii și europenii sunt de vină pentru războaiele civile din țările arabe. Ei s-au amestecat, au ațâțat, au bombardat”.

Vorbetele pe această temă, tot numitul Băsescu. Cică nu trebuia distrusă dictatura din Libia. Corect, așa trebuia să gândească Occidentul și în `89, că nu trebuie distrusă dictatura din România, că Ceaușescu îi ține pe români între granițe cu pușca, iar dacă dispare, ăștia or să vină cu milioanele.

Niciun moment, democrați vopsiți gen Băsescu, nu concep ideea că principalii vinovați pentru catastrofa arabă sunt Al Assad, Mubarak, Gaddafi și toți ceilalți dictatori, care au blocat orice progres politic și civilizațional în aceste țări, decenii de-a rândul.

În fine, altă idee sclipitoare e că odată cu imigranții intră în Europa teroriști ISIS. Păi, nu e nevoie ca teroriștii să vină cu pluta, ei sunt deja aici. Atentatele comise în ultimii ani în Europa și Statele Unite au ca autori musulmani născuți și crescuți în Occident. Mulți dintre voluntarii ISIS sunt cetățeni europeni sau americani.

Soluția nu este respingerea refugiaților, ci lupta împotriva organizațiilor teroriste în colaborare cu Islamul neextremist.
În ce mă privește, cred că nu e de ajuns ca România să nu se lase mai prejos decât Ungaria și să ne facem și noi gardul nostru. Trebuie să începem prin a îndeplini un vechi vis al președintelui Băsescu, tăind răul de la rădăcină: să-l expulzăm pe doctorul Raed Arafat”, conchide CTP.

sursa: obiectiv.info

RELATED ARTICLES

31 COMENTARII

  1. ctp, o javra ticaloasa ! Pai sa dea exemplu javra si sa ia la el acasa vreo doua familii si sa le intretina din banii lui

  2. Lasa-ne bre ca nu te-am auzit cand era raboi pe acolo. Normal ca-s oameni si trebuiesc ajutati , Problema e ca nu ai propus cum era normal la solutia reala .Trebuie rezolvata problema loco ,fara tagada ,asa cum am facut razboi se poate si pace dar trebuie ca Coalitia Internationala sub egida ONU _ NATO sa restabileasca ordinea in zona si totul rev ine la normal. Acolo nu au fost revolutii sau ceva asemanator sa se dizolve controlul ,acolo vorbim de interventie straina,iar strainii au si responsabilitatii.Adica daca cineva vrea sa-mi fac casa noua ca-i musai trebuie sa ma determine cumva,iar forta cred ca-i ultima dintre optiuni. Sa nu mai zic ca nu-i intodeauna cea mai buna solutie caci la casa mare si intretinerea costa cum sa vazut si la noi cand au tabarat alesi pe cascaval. Acu partial aveti dreptate cu ideea de pe vremea impuscatului dar lupii nu-ma’ la noi au statul de mielusei. Asa ca mai bine ati scrie ce nu trebuie sa faca tineri de azi sa nu se-ntample ce s-a intamplat noua. In rest toate cele bune!

  3. altul cu ura crancena fata de Basescu …un frustrat acest ziarist pe care-l apreciam la începuturi …dar de când a fost mituit sa-l toace pe Basescu la intervale egale ,ii transmit aceiasi ura si dezgust permanent….un mare analist al neputintei pe care nu o poate depasi decant improscand permanent cu venin si noroi !…nu stiu daca acest om are o parere buna despre cineva …poate decat despre el !…bleh !

    • Fata e problema lui? Crezi tu asta?
      Problema grava la el este dincolo de fata, in partea de sus.

  4. In primul rand ,,maestre” inainte de ’89 romanii nu fugeau cu miile din tara noastra,asta din simplu fapt ca…nu puteau! Cu totii stiam atunci ca,daca reuseam sa ramanem ,,in afara” rudele de gradul unu aveau foarte mult de suferit,iar asta ne taia elanul.
    In al doilea rand ,,maestre” romanii niciodata nu au fost extremisti,nici in tara lor,nici in alte tari.Priviti tiganii nostri,au aceleas tare pe care le-au avut mereu,doar ca, acum au devenit mai rai,mai obraznici,mai aroganti si,cu certitudine mult mai multi.
    Stiind ca arabii se inmultesc infinit mai repede va intreb,ce va fi peste 40-50-70 de ani? Ce Romanie vor lasa romanii, copiilor si nepotilor lor? Avem oare dreptul sa privim in viitor si sa ne intrebam asta?
    ,,Maestre”…taci!

  5. Cum poate un om normal la cap să compare ce făceau românii pe vremea lui Ceaușescu cu ce se întâmplă acum?!Datele problemei sunt atât de diferite încât trebuie să ai motivație serioasă (ură, ranchiună, dușmănie) pentru a te face că nu vezi.Sau să fii deficient mintal.

  6. Il si vad pe Iohannis de mana cu C.T.P., ca doar el a dat solutia :”lupta împotriva organizațiilor teroriste în colaborare cu Islamul neextremist.” – pornind la lupta. Ar mai trebui sa stie C.T.P. ca prin Reglementarea Dublin inca din 1951 tarile care au semnat acordul primeau refugiati politic de oriunde, inclusiv din Romania si care nu se declarau „refugiati politic” ci chiar erau, iar la acestia se mai adaugau si cei vanduti de Ceausescu. Poate a uitat C.T.P. „Gardistii” cum ii numeste C.T.P. sunt oameni responsabili care cunosc faptul ca refugiatii trebuie sa primeasca conditii decente de trai (scolarizare – de la invatarea alfabetului pana la invatarea limbii pentru ei si familiile lor, locuinte dotate – nu paturi in camine, asistenta medicala gratuita pentru ei si familiile lor, ca isi vor reintregi familiile si nu sunt deloc mici, venituri pentru existenta pana vor putea fi angajati, indemnizatii pentru copii si altele. In majoritate sunt necalificati si trebuie sa urmeze niste cursuri in masura in care invata limba. Romania nu reuseste sa asigure un trai decent pentru cetatenii proprii, nemaivorbind de marea problema a rromilor. C.T.P. nu trebuie sa confunde tembelii care acuza :„Americanii și europenii sunt de vină pentru războaiele civile din țările arabe”, cu oamenii responsabili care vor sa fereasca Romania de a cadea in penibil Este crestineste sa ajuti, dar trebuie sa ai si mijloacele necesare.Incheierea articolului este aiuritoare tot cu tinta la Basescu:”Trebuie să începem prin a îndeplini un vechi vis al președintelui Băsescu, tăind răul de la rădăcină: să-l expulzăm pe doctorul Raed Arafat” – Mult amar a strans C.T.P. din cauza lui Basescu si din asta i se trage si buba, ca de aia poarta gluga.

  7. CTP bati campii….. Cu asa zisii emigranti este lucratura, se vede de la posta. Pacat ca 99% dintre ei nu sint decat o masa de manevra, cine a gandit-o i-a mers mintea brici. Aici este „arta” nu gluma….Cred ca am festelit-o de data asta ,vor urma vremuri cel putin interesante dar foarte urate si pentru noi din pacate…..Poate idiotii astia pe care-i avem la conducere se vor trezi macar in ultimul moment….

  8. Bună seara domnule C. T. P. Nu cred că este nici o legătură între criza refugiaţilor şi Românii fugiţi peste graniţă în perioada comunistă. Vă apreciez foarte mult dar acum se discută pe alte coordonate. Germania şi alte ţări bogate din Europa poate nu văd deocamdată o problemă dar ce ne facem noi Românii noi care abia plătim pensile şi salariile etc.?

  9. Dle C T Popescu ma intreb daca aceasta gluga sinistra nu va impiedica sa judecati corect situatia ,,refugiatilor” care bat la portile( ,atentie”!!!) Germaniei si numai ale Germaniei !!!! Discursul dvs.demonstreaza un singur lucru: NU de grija acestor refugiati sunteti preocupat ,ci de a gasi inca cateva argumente prin care sa-l atacati pe T Basescu.In rest,nu sunteti deloc lipsit de inteligenta necesara ptr.a va putea imagina ca acest ,,exod”al disperatilor daca va continua si nu se va gasi o solutie acceptabila ptr toata lumea,tensiunile ce se vor naste intre populatia gazda si cea a multimii in sosire ,vor creste ,vor scapa de sub controlul autoritatilor si va exploda violenta de ambele parti. E foarte adevarat dle CTPopescu ca in Europa exista deja celule si organizatii teroriste.Dar dar nu e mult mai usor sa ,,impachetezi”in mijlocul refugiatilor,a mamelor cu copii in brate etc etc o intreaga armata de barbati fericiti sa moara ptr Alah si cele 20 de fecioare promise????Dl.Traian Basescu,va place sau nu ,are dreptate atunci cand spune ca trebuiesc taiate radacinile raului acolo unde acesta s-a nascut si s-a dezvoltat si ca aceasta ar fi singura solutie adevarata ptr.acesti oameni plecati in pribegie.Atunci cand acazut zidul Berlinului si au fost inlaturati dictatorii comunisti ,cetatenii acestor tari au trecut granitele ptr.a-si construi un viitor mai bun,in marea lor majoritate au muncit,si-au platit taxele,si-ai intretinut din castigul propriu familiile intregite si au incercat sa-si ajute familiile din tarile de origine.Deci nu au costat statele in care s-au dus sa lucreze,dimpotriva au contribuit activ la bunastarea lor.Aceste sute de mii de oameni care acum infrunta riscul mortii parcurgand 4500 km spre o lume total straina si necunoscuta lor ,vor avea nevoie de intregul sprijin logistic si financiar al guvernelor UE.Europa inca nu s-a vindecat dupa criza economica,o mare multime de cetateni,ma iales tineri nu au locuri de munca,ajutoarele de somaj s-au redus,nimeni nu stie cum vor putea fii asigurate pensiilor celor ce au muncit o viata,in viitorul apropiat etc etc.Credeti ca acesti oameni vor ramane linistiti observand ca ajutorul carora lor le este refuzat le este oferiti unor noi veniti care vor fi dince ince mai multi si care mai mult ca probabil nu se vor mai intoarce niciodata acolo de unde au venit????Refugiatii,la randul lor nemultumiti ca realitatea nu se aseamana visului,se vor simtii marginalizati,nedreptatiti etc si vor cadea victime sigure manipularii organizatiilor teroriste ,cantecului lor de sirena si vor fi folositi drept carne de tun ptr.diferite actiuni.De cealalta parte,organizatiile xenofobe,nationaliste etc vor folosi nemultumirea propriilor cetateni drept hrana ptr.ideile lor etc, Cum se rezolva si cine va putea gestiona conflictul siviolenta ce se va naste fara doar si poate??? Daca aveti o SOLUTIE REALA stimate domn CTPopescu va rog s-o comunicati consiliului Europei.Va veti asigura stima si admiratia intregii lumi si veti primi si Premiul Nobel ptr,Pace !!! Asteptcu interes si va multumesc anticipat.

    • Nu este tradator si nici prost ,are o ura viscerala asupra lui Basescu mai mult o invidie ca Basescu este mult mai destept si mai patriot ca el ,aici il ataca pe Basescu nu-si da seama ce scrie

  10. CTP-ule,sa-ti fie de ras gluga care-ti acopera’gandurile’! Nu am studii superioare,dar mi-e necaz cand vad ca o iei razna in momente…cheie!

  11. De un singur lucru nu tii cont,cel mai important,d-le CTP si anume ca acesti arabeti care invadeaza ca lacustele Europa,au altfel de educatie,mai bine zis nu o au, alta religie,sint crescuti si educati sa fie fanatici , nu accepta decit coranul si kalasnicovul de mici.Si dupa ce ajung in tarile civilizate ale Europei,ridica pretentii,cer sa li se dea case,bani,masini,mincare(dar nu de la Crucea Rosie ca este insemn crestin pe cutiile cu alimente),pretind tot felul de drepturi(chiar daca nu li se cuvin) si pe unde ajung,fac prapad,violeaza,ucid,fura.Si pe acesti salbatici ii aperi ,stimabile?ia-i la tine acasa,pune-ti turbanul pe cap si nevasta infasoara-o in valuri si basmale,ca sa le faci pe plac acestor salbatici carora le iei apararea.Nu poate fi comparata fuga romanilor peste granita in perioada ceausista, cu ce se intimpla acuma,este o diferenta de la cer la pamint.Asa ca d-le CTP mai revizuieste-ti gindirea si fii mai atent cu ce scrii prin presa sau pe facebook, deoarece de descalifici ca om de presa.

    • ….pentru asta e platiti tocmai de cei care au initiat exodul acesta masiv! asta NU mai inseamna emigratie! ci OCUPATIE! Distrugerea Europei!

  12. Ma Cristiniane Tudor Popescu, Tu habar nu ai despre ce vorbesti. Am impresia ca tu nu ai habar ce comploturi ascund Americanii!!

    • Stie cu siguranta! dar khazar fiind – conserva desfacuta dupa 1990 – este platit sa le faca jocul celor care o pun pina la urma de al treilea razboi mondial! ca si pe celelalte doua.

  13. hahaha, ctp, in poza are fatza de calugar catholic. iezuitu’ ctp ! 🙂
    hai sa fim seriosi, dom’ injiner. om cu parerti, dom’ inginer. si priceput, la filme, la tenis, la journalism, la politica externa, interna, international, interstelara, intergalactica, etc. ne ajuta sa ne luminam gaurile negre. ce ne’am face fara ctp ?! umbel acuzatii ca unii ar fi sereisti, altii penelisti sau pesedisti. io, recunosc, sunt cetepist. unde el apare, iese luminare.

  14. Mai nene, numa’ coasa-ti mai lipseste la poza de mai sus… Ca textul numa’ onest nu-i… E in ton cu stapanii tai…

  15. Mai CTP,schimba-ti poza de pe facebook,arati exact ca un cadavru sau mai bine zis, ca Moartea in actiune.Chiar nu ai alta poza de postat? esti sinistru si ca infatisare ,dar si ca fel de a fi.Si mai ai o mare musca pe gluga,vezi sa nu inceapa sa biziie ca aude DNA-ul si te ia la intrebari,stii tu pentru ce !!!!

  16. Bai parodie, bai Prostavane, bai rahat masonic. Nici măcar mason nu te-am făcut la Loja Dunărea și tot te ți după fusta lui. Cine îi stârnește, cine îi aleargă din țara lor.
    Palestina când o eliberează? Atunci când arabii vor fi lăsați în pace sa bea petrol și alte minerale, atunci și teroriștii nu vor exista. Până atunci, curu sus și strigă tare ca te rup ăstia.

  17. DACA CTP POATE NUMI O SINGURA TARA ARABA CU ADEVARAT DEMOCRATICA SAU CARE A DEVENIT INTRE TIMP DEMOCRATICA PROMITEM SA EMIGRAM IN FRUNTE CU EL ACOLO…LISTA O FAC EU…

    • Ai avut limba ascutita tot timpul CTP,dar iti pun o intrebare.Cati romani au emigrat in tari arabe pe vremea lui Ceausecu sau si-n prezent?? Majoritatea emigreaza in tari fara cearsafuri si cocotati pe camile.Esti pe invers omule,lasa-ne..

      • Intrebari? La CTP? Poate retorice. Nu ai bagat de seama ca EL are RASPUNSURI la TOATE?
        Si atunci, cum sa se intrebe?

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.