AcasăHomepageCRISTOIU D-ale democraţiei babuine | De ce i-a ales Dacian Cioloş pe...

CRISTOIU D-ale democraţiei babuine | De ce i-a ales Dacian Cioloş pe cei patru ca să fie noi miniştri şi nu pe alţii? D-aia!

ion-cristoiu_94328300Într-un număr anterior al Evenimentului zilei, am comentat remanierea celor patru miniştri sub titlu:
D-ale democraţiei babuine: De ce i-a remaniat Dacian Cioloş pe cei patru miniştri şi nu pe alţii? D-aia!

Locul celor patru miniştri daţi afară a fost ocupat de Sorin Buşe (Transporturi), Mircea Dumitru (Educaţie), Dragoş Tudorache (Comunicaţii), Maria Ligor (Relaţia cu românii de pretutindeni).
Şi-n cazul celor patru numiţi de Dacian Cioloş şi binecuvîntaţi de preşedinte pot pune întrebarea:
De ce i-a ales Dacian Cioloş pe aceştia şi nu pe alţii?
Şi ca şi-n cazul celor remaniaţi pot răspunde:
D-aia!

Cea mai mare cucerire a democraţiei (autentice, nu babuine) e reprezentată, pe lîngă dreptul cetăţeanului de a alege şi a fi ales, de obligaţia demnitarului de a explica şi justifica deciziile în faţa Poporului.
De aceea, în democraţiile autentice, cînd pui întrebarea De ce a decis demnitarul X aşa şi nu altfel?, se răspunde cu declaraţiile publice ale demnitarului în care el a explicat şi justificat cît a putut de convingător decizia sa.

În dictatură nu există aşa ceva.
De ce l-a demis Stalin pe Ejov şeful NKVD?
D-aia!
De ce a decis Hitler să atace Uniunea Sovietică?
D-aia!

A fost o vreme în România noastră postdecembristă cînd demnitarii – de la preşedinte pînă la premier, îşi explicau şi îşi justificau în faţa opiniei publice, prin intermediul presei, orice decizie mai importantă.
Acestei practici tipice regimurilor democratice i s-a pus capăt o dată cu venirea lui Klaus Iohannis la Cotroceni.
La trecerea de la o dinastie la alta, noul rege al Franţei prelua, o dată cu regenţa, şi slujitorii, cavalerii şi curvele fostului.
În România, Klaus Iohannis a preluat de la Traian Băsescu Sistemul instituţiilor de forţă, cel mai puternic sistem din Istoria României, după Securitatea Stalinistă.

Beneficiind de cea mai puternică Poliţie Politică din Istoria României, Klaus Iohannis ştie că supravieţuirea sa la Cotroceni nu depinde de Poporul român.
Nici parvenirea sa la Cotroceni n-a depins de Poporul român.
Prin urmare, Klaus Iohannis a ridicat la rang de politică de stat înlocuirea explicării, a justificării unei decizii cu dispreţuitorul:
D-aia!

Din nenorocire, de acest nărav s-a molipsit şi Dacian Cioloș.
Nu întîmplător.
A fost o vreme cînd Dacian Cioloş era numai pupici cu Poporul.
Se explica şi se justifica în chip democratic.
A fost vremea cînd se temea că Parlamentul îl va lua de tur şi-l va rostogoli pe scările Palatului Victoria.
Parlamentul a intrat în vacanţă. La reluarea sesiunii parlamentare e greu de crezut că majoritatea parlamentară (întruchipată de şantajatul Liviu Dragnea şi de trimisul în judecată Călin Popescu Tăriceanu) va depune moţiune de cenzură.
Nici o grijă din partea asta pentru Dacian Cioloş.
Nici o grijă nici cu viitorul locul de muncă după alegeri.
Sistemul îi pregăteşte o rămînere în postul de premier.
Premier al Guvernului de Uniune Naţională, care să transpună în practică Proiectul de ţară, la care Dacian Cioloş lucrează.

Cum să mai explice şi să justifice numirea celor patru Dacian Cioloş în aceste condiţii?
La întrebarea de ce i-a ales pe ăştia şi nu pe alţii el răspunde:
D-aia!

sursa: cristoiublog.ro

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.