Concentrat pe greșeala comisă de Klaus Iohannis de a fi pornit un război împotriva lui Victor Ponta într-o chestiune în care, din cauza refuzului de a se explica Poporului român, s-a compromis drept influențat de firma austriacă, belitoarea Carpaților, am insistat puțin în editorialul din Evz pe declarația Președintelui despre intervenția sa telefonică la directorul SRI.
La B1Tv, joi seara, Victor Ponta a făcut următoarele afirmații:
„Şi impresia mea personală, poate greşesc, este că preşedintele a retrimis legea la Parlament, pe baza unor informaţii pe care le-a primit de la nişte «binevoitori», în special nişte «binevoitori liberali», pe care îi vedeţi zilele acestea luptîndu-se cu dinţii pentru interesele Schweikoffer şi pentru interese care din punctul meu de vedere sînt strict private.”
Repet ce-am scris și în Evenimentul zilei:
În nici un moment, Victor Ponta n-a afirmat că președintele a fost influențat de unii lideri liberali, ci doar că a primit informații false interesate de la unii lideri liberali, care lideri liberali dau curs intereselor comerciale ale firmei austriece.
Și asta nu pentru că l-ar da afară corectitudinea, ci pentru că, șmecher cum e, uns deja cu toate unsorile, (dacă mai stă mult premier, Traian Băsescu înfundă pușcăria, îngropat cum e și va fi în dosare după dosare deschise de Parchetul General, aflat în zona de influență a premierului, Victor Ponta a știut să evite acuzația clară, cea care ar fi cerut dovezi).
La aceste spuse ale lui Victor Ponta, Klaus Iohannis a declarat în direct și la orele dimineții la Tv:
„Nu am vorbit cu primul-ministru, dar în această dimineaţă am avut o discuţie, deocamdată telefonică, fiindcă am venit în aeroport, cu directorul SRI şi l-am rugat, foarte oficial, să analizeze şi să cerceteze cu maximă exigenţă şi seriozitate aceste afirmaţii.”
Trec peste relația Stăpîn-Grăjdar dintre Președinte și Directorul SRI, care se degajă din spusele lui Klaus Iohannis.
Cum adică, l-am sunat pe Eduard Hellvig de pe aeroport și l-am rugat oficial (i-a poruncit, acesta-i sensul) să analizeze cu maximă exigență și seriozitate afirmațiile premierului (Directorul SRI putea să le analizeze în chip neserios, superficial, și de aceea trebuia să-i se precizeze cum s-o facă?).
Așadar, Președintele României, aflat într-o ciorovăială cu premierul, ordonă SRI să declanșeze o Operațiune prin care o declarație la televizor a premierului să fie verificată dacă e adevărată sau nu.
Nici Constituția, nici Legea SRI nu prevede vreun rînd în temeiul căruia Președintele își poate permite să comande SRI o Operațiune de verificare a unui cetățean al României pe motiv că el, cetățeanul, a făcut niște afirmații care l-au supărat pe Președinte.
Eu, de exemplu, am afirmat în dese rînduri că Klaus Iohannis e o rață mecanică, întoarsă cu cheița, ca să măcăne și ea ceva, de tot felul de neisprăviți, dintre consilieri, dintre liderii PNL, dintre Ștabii Structurilor din România.
Să înțeleg că Eduard Hellvig a primit ordin să pună SRI să verifice dacă am sau nu dreptate în ce privește rața?
Singura instituție care poate cere SRI o Operațiune anume e CSAT și nu președintele!
Klaus Iohannis nu ne-a spus ce i-a răspuns directorul SRI, Eduard Hellvig.
Normal ar fi fost să-i răspundă că verificarea unor afirmații politicianiste ale premierului despre Președinte nu e de competența SRI.
Pentru că nu-l cunosc pe Eduard Hellvig, nu pot dibui ce i-a răspuns lui Klaus Iohannis la telefonul de pe aerport.
Dumneavoastră ce credeți? I-a răspuns directorul SRI că ordinul nu e constituțional sau dimpotrivă, că SRI se va grăbi să i-l îndeplinească în stilul, Să trăiți, Șefu!?
sursa: cristoiublog.ro
ponta nu este „el,cetateanul”,este el ….tembelul national care se intampla sa fie prim ministru,oarba dupa el! intr-o tara normala organele colaboreaza,ce e asa ciudat?cristoiule,esti varza!
Tot felul de fraieri care apar la tv ba chiar realizatori pensati care ne vara pe gat un fals conflict intre Ponta si Iohannis.
E fals pentru ca nu ne intereseaza pe noi injuraturile de adolescenti intarziati.
Sunt mici piscaturi personale, orgolii puse in valoare dar Iohannis nu a avut obiectii la modul cum guverneaza Ponta si gasca lui. Klaus a reactionat doar cand a fost atacat el.
Incearca saracu’ Rares Bogdan sa ne prostesca cum ca presedintele face opozitie la premier pe teme politice, o anureala; de fapt omul Ponta face opozitie la omul Iohannis.
clar ca buna ziua ,tara este a lui ponta ,a mafiotilor care-l inconjoara si dicteaza cum vrea la buna intelegere cu presedintele !….acum inteleg ura pentru Basescu …este singurul care are curajul sa spuna ce se-ntampla si sa informeze poporul caci opozitia este cumparata %….acum inteleg dosarele care apar pe banda ,doar sa-i inchida gura ca ei ,mafiotii sa lucreze in liniste ,adica sa fure in continuare si sa ameteasca poporul cu aiureli ” a la ponta de 2 lei „…..oare cat o mai suporta toate acestea un popor de tampiti si idioti ? ….ftratilorrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr chiar nu vedeti ce se-ntampla?……unde este romanul curajos de pe vremea lui Stefan cel Mare ?….
Șeful SRI,a răspuns probabil că v-a rezolva problema cu promptitudine, numai că efectul negativ s-a produs.Dar eu spun altfel: 1-0,pentru serviciile care îl susțin pe Ponta .
”Acuz.
Acuz generaţia mea de nevolnicie morală şi de turpitudine gnostică. Precum
personajul Cincinnatus al lui Nabokov, noi, toţi care ne-am format în ultimii
20 de ani, când ne-am depus jurământul de medic, de fapt am fost invitaţi la o
decapitare. Pentru că am consimţit nu doar să lucrăm într-o ţară în care
Medicina e văzută ca un fel de serviciu de salubrizare. Nu. Am consimţit şi că
în mijlocul nostru, în interiorul comunităţii medicale, e un „fel“ de-a face
lucrurile care e flagrant bolnav, e putrid, e pestilent.”
Drag
domn doctor Gabriel Diaconu, îmi încep comentariul cu un citat din afirmațiile
dumneavoastră atît de reale, neacuzîndu-vă de fraudă în condițiile în care 1.
gîndiți și 2.vă exprimați IDENTIC cu mine în acest context la fel ca în multe
altele, probabil.
Cu
toate acestea, sunt nedumerită pe bună dreptate, deoarece eu am exact aceeași
vîrstă pe care o aveți și dumneavoastră dar am un număr mai mult decît dublu
față de cît ați acumulat dumneavoastră după terminarea liceului(și am și cîteva
studii anatomice și medicale confirmate technocrat, pe lîngă cele în domenii
economice și politice foarte diverse pe care eu le dețin și pe care le-am
acumulat atît la Universitatea noastră Internațională din Capitală, cît și prin
experiența mea nu foarte scurtă, cu străinătatea, dar diferită de a
dumneavoastră, din pricina finanțelor și a susținerii lipsă, în cazul meu,
întotdeauna.
Cu
toate acestea, observ că amîndoi constatăm în fiecare zi fără întrerupere, de
ani de zile, că sunt mulțimi de oameni care se grăbesc să ne aprobe pentru
perioade fixate, din simplul motiv că vorba este atît de ieftină și de
răspîndită, atît în Romînia cît și în lume. Iar în contextul în care folosirea
ei în mod fals și mincinos nu este nici pe departe pedepsită(așa cum prevăd
atît Constituția cît și unele Coduri Penale), ce șansă credeți că poate avea
comerțul meu technocrat, prin cuvinte, în condițiile în care numai și numai
consilierele și consilierii ori politicienii și secretarele acestora ori șefii
și angajații companiilor private, ne preiau nouă celor EXTRAORDINAR DE PUȚINI
REAL EDUCAȚI, CULȚI ȘI PROFESIONIȘTI ÎN DIFERITE DOMENII, absolut toate
cuvintele de multe ori, îmbogățindu-se și căpătînd joburi înalte de pe urma
lor, în timp ce eu d.e. rămîn în umbra;
și, pe lîngă faptul că nu mă cheamă nimeni să mă angajeze, atît angajații cît
și angajatorii nu înțeleg ori nu recunosc absolut nimic din ceea ce scrie atît
în diplomele mele explicate detaliat de către oficialii în domeniu, dar nici
măcar ceea ce scrie în scrisorile mele de recomandare din partea patronilor.
Și, în eventualitatea în care ori mai
găsesc eu fie mă mai cheamă pe mine(‘din an în Paști’) să mă angajeze pt.un job
‘de
mîna a 5a’ în comparatie cu pregătirile mele ultra-verificate, fie mă pun să
dau examene suplimentare deși eu le-am dat deja pe acestea de multe ori (fie
în aceeași formă identică ori într-una extrem de apropiată, in perioada
multelor mele studii si internshipuri si practica)laolaltă cu toate și toți
tembelii, fie mă pun să fac internshipuri ori stagii de pregătire neplătite ori
pur și simplu mă plătesc prost pe mine personal ori refuză să mă plătească(ceea
ce mie mi s-a întîmplat continuu începînd cu anul 2008, la toți foștii
angajatori privați(Romîni și străini )pe care eu I-am avut.
În timp ce absolut toate posturile
decizionale din Guvern și Administrație sunt la fel de politizate precum sunt
de altfel, și multe din justiție.(Avocatul Poporului e un exemplu minor, intre
acestea).
Iar
eu, în ciuda multor comunicări avute în trecut precum și în detrimentul
studiilor mele strict diplomatice și politice din multitudinea celor pe care eu
le dețin(și pe care le-am băgat la cap și practicat fie și numai prin faptul că
am participat la numeroase seminarii și am dat numeroase examene complexe și
atent verificate în toți anii, la acestea) eu nu am făcut politică absolut
niciodată, sub nicio formă.
Cu toate acestea, în acest moment am
aproape 36 ani împliniți și nu am mai găsit absolut nici un loc de muncă de ani
de zile, ceea ce nu mi se pare ciudat în condițiile în care de ani încoace se
repetă CU NERUȘINARE ȘI CU TUPEU NEIMAGINABIL absolut toate anunțurile de
angajare din ziare, precum și aceleași oferte pe care Ministerul Muncii le
propune, periodic.
Și știți, drag tînăr medic, cu toate că nu
mi se pare nimic ciudat pentru această țară în care trăim, cu reala sa
descriere statistică(pe siteurile international și pe cele ale serviciilor de
informații, care nu au voie să mintă cu astfel de lucruri) și cu sutele ei de
mii de dosare care încă își așteaptă rezolvarea de către puținele instituții
veridice(precum D.N.A. si A.N.I.) din multitudinea de nou-create de către mafia
politică în toți anii și cel mai mult începînd cu 2012(vă dau cuvîntul!!!!!!): cu toate acestea nu înțeleg comportamentul
străinătății și al oficialilor străini față de mine, de ani de zile.
Fiindcă, în ciuda faptului că am fost
victima inocentă a unui accident urban, acum o jumătate de viață, iar asta m-a
obligat ca mai mult de jumătate din tinerețe să mi-o petrec numai prin spitale
și facultăți în timp ce restul anilor i-am pierdut numai căutîndu-mi de muncă
și făcînd mai mult internshipuri și voluntariate decît avînd un loc de muncă
stabil, plătit decent și de durată, din urmă cu mulți ani de zile acele teste
medicale complexe și speciale mă atestă permanent a fi sănătoasă, în timp ce
sunt obligată mereu ba de angajatorii(retardați și inculți și mincinoși penali
cu toate si cu toții), să le aduc periodic dovada sănătății mele de la medicul
de familie, ba acum să le dovedesc că sunt asigurată ducîndu-le un card de
sănătate(ceea ce este o aberație).Și care card, deși eu sunt înregistrată în
sistem(chiar azi m-a verificat in public, dra angajată la Medicover din clădirea în
incinta cu Ambasada Elveției pe str.Gr.Alexandrescu), mie mi s-a trimis în
fiecare din anii precedenți acasă, numai după ce îmi găsisem un loc de
muncă(motiv pentru care l-am aruncat ultima oară, deoarece eu mă voi opune
întotdeauna Administrațiilor și gîndirilor ăstora Comuniste/Socialiste și altele
‘de Stînga’).
Asadar, dragul meu domn profesionist, la
fel ca mine, nu stiu de ce dumneavoastra nu ati rămas în Canada, așa cum ar fi
trebuit să o faceți, dar știți, dumneavoastră nu sunteți nici Președinte, iar
eu nu sunt nici doamna Carmen Iohannis sau orice altă nevastă de politician
Romîn ori străin(oficial al Ambasadelor străine aici, d.e.)și nu pot face nimic
altceva decît să vă susțin în încercările dumneavoastră de anihilare a
membrilor predominant ‘de
Stinga’ ai acestui Guvern si Administratii ultra-mafioate din Rominia, in baza
multitudinii mele de studii plus experiente si experimente profesioniste pe
care găgăuzele
acestor Guverne și cel mai mult ai acestora ‘3 si 4’ din Guvernarea Poantă,
au tupeul de neimaginat să le compare(întocmai
ca niște derbedei iresponsabili și cretini de ambe sexe și de toate vîrstele și
etniile și naționalitățile) cu lipsurile imense (pe toate planurile existenței,
în special acele comportamentale și mentale)cu pregătirea(ori lipsa de
pregătire mentală, mai degrabă)a majorităților. Și asta, fie în virtutea unei
așa-numite(și fals înțelese) ‘corectitudini
politice’ sau in virtutea altora, precum sunt d.e. culturile, religiile, contractile
de muncă, statuturi familiale, sociale și altele.
Hmm, dragul meu domn Doctor, cu toate că eu
dețin atît diplome căt și experiențe jurnalistice și de comunicare plus
experiențe, printer celelalte deja amintite la începutul textului, să știți că
nu am găsit și nici nu m-a căutat vreodată vreo persoană profesionistă(fie
strain fie de aceeași naționalitate cu mine), care 1.să vrea cu adevărat și 2. să
știe să îmi ofere ceea ce eu am dovedit că mi se va cuveni mereu, mai mult
decît majorităților. Și singura condiție pe care eu ca fată apoi ca femeie
intelectuală cu experiență dură de viață, a fost să înceapă cu oferirea
încrederii(aproape depline).
Și
între noi fie vorba acum, despre pacientul=consumatorul Romin cunoastem ca este
neschimbat de ani de zile(de cind mai
ales politicienii, țigănimea, handicapatii și derbedoii de ambe sexe își mai
întemeiază familii, în Romînia), dar eu personal corespondez si comunic de
ani de zile, cu străinătatea(chiar ieri am trimis un fel de ‘Scrisoarea a 3a’
Ambasadelor Elveției plus cîtorva prieteni..Iar azi am
verificat personal primirea acestora..)
Si cred ca a venit timpul sa o afirm
cinstit: daca este real
ce am invatat si ce vedem la televiziuni si pe internet despre statutul
intelectualelor profesioniste(ca mine) si al profesionistilor de top(ca
dumneavoastra), in strainatate; si făcînd abstracție de
politiciene si politicieni ori oameni de duzină emigrați în străinătate, de ani
de zile): de ce eu
personal Nu am primit si nici nu am fost vreodata chemata de vreun Minister ori
Ambasada care să aprecieze mult că, deși eu sunt foarte deșteaptă de
la natură așa cum am dovedit și pot dovedi întotdeauna, corectitudinea mea
integră mi-a cauzat doar greutăți și nedreptăți din partea celorlalți de orice
statut, întotdeauna.
Iar disprețul pe care îl am pt.orice fel
de partid ori organizație politică(cu toate că am scris adevărul aseară că
apreciez activitatea dnei Alina Gorghiu si a celor de la Rominia Curata printre
alții, cu toate că nu în procent de peste 85%)îmi crează numai probleme, în timp
ce acei și acele dovediți că nu o merită deoarece încalcă orice principiu al
justiției simțite, căștigă salarii imense.
Ce să mai facem, dragul meu prieten, că am
comunicat întîi diplomatic apoi jurnalistic si apoi strict diplomatic si
economic, de ani de zile si NU NI S-A DAT VREODATA VOIE SA CISTIGAM DE PE URMA
ACESTORA, nici de catre societatea civila si nici de catre politica ??????????
Iar tehnocratia mea de top si
profesionismul inalt al dumneavoastra, insemneaza ‘NIENTE’ pt.aceste creiere tembele si perfide de care
e plina atit politica cit si societatea-societatile..(Dar un medic Spaniol e
leader in politica Europeana de citiva ani de zile de cind nu se schimba in
bine absolut nimica). Păcat că nu prea cunosc istorie(ne-Antică)…Iar
cursurile de istorie pe care le-am făcut 1 an de zile la Master, in 2011, mi-au
lăsat o scîrbă cumplită față de educația strict politizată din orice școală…
Cu bine !!
CONCLUSIONE:
DOUBLE MASTER, 36, INTERNATIONAL ECONOMIC
RELATIONS IN ENGLISH, BUSINESS COMMUNICATIONS in ENGLISH/ROMANIAN, DIPLOMACY,
EXPERT IN EUROPEN FUNDS, DESIGN AND ADVERTISING, I MEDITATE OR COACH FOREIGN PEOPLE INTO ROMANIA , 40Ron / hour: +40 0722601525
Dublu Master, 36, Relații Economice
internaționale în limba Engleză, Comunicare de Afaceri în limba Engleză/Romînă,
Diplomație, Expertă în Fonduri Europene și de coeziune; Design și Advertising; consiliez străini în Romînia,
40Ron/oră: +40 0722601525
Și la 0tv erau întrebați mujicii ce părere au despre una și despre alta, în special despre prostii. Iată că nici Cristoiu nu se dezminte. Ne întreabă ce părere avem despre o tîmpenie, fie ea chiar și neconstituțională. Ce… în rahatul ăst de țară se conduce ceva după constituție? Guvernul conduce după constituție?… Parlamentul da legi după constituție?… Canci!… Poate Președintele să știe ceva despre constituți și de aia nu se bagă?!… L-ați înjurat pe Băescu că-și băga nasul peste tot… acuma că Johannis tace și doarme, tot nu e bine! Schimbați Dracului constituția aia odată și lăsați oamenii să se bage și să facă!… România nu este o țară condusă după constituție… este o țară condusă după ureche… așa că nu mă miră că președintele i-a cerut directorului să cerceteze!… Mare rahat!… Va pun însă eu o altă întrebare, poate mai pertinentă și mai interesantă. Merită tot rahatul ăsta un editorial? Sau Cristoiu e în lipsă de subiecte și a găsit unul brusc și dintr-o dată?… Dvs ce credeți?… Ce părere aveți?… Aveți vreo părere?… Dacă nu, asta e!… Dacă da, mă doare-n paișpe!…
Nu stiu daca e legal sau nu dar ca sa-l poti dovedi pe Ponta oficial ca a mintit este foarte important pentru ca toti stim ca minte cu tupeu si nu e niciodata confruntat. Tara s-a vandut si se fura in cadrul legal, inca austriecii ameninta cu judecata, la fel si Rosia Montana. Chiar nu suntem in stare sa facem ce trebuie si sa ne lasam furati si mintiti pentru ca nu e legal? Si in cadrul legal exista circumstante atenuante asa ca nu ma deranjeaza daca e neconstitional. In plus Ponta a afirmat ca stie 100%
Imi pare rau ca am pierdut timpul sa-l citesc, aici, la Nasu`, pe acest batran decrepit; nici de-al dreaq nu intru pe blogul lui sa-i fac rating. Dar sunt de semnalat urmatoarele:
1. Ponta a zis, intrebat daca e cumva trafic de influenta, 100%, dupa care s-a corectat si a zis ca nu e procuror. Decrepitu` cristoiu uita.
2. Mutalaul a zis ca a sunat, oficial, si are dreptul, si a cerut sa i se spuna de catre SRI daca sunt inadvertente. Nu l-a sunat pe Coldea SAU VREUN SPION CI PE SEFUL POLITIC AL SRI.. Iarasi decrepitul national cristoiu nu vede de ce un sef de stat isi suna, si chiar din baie, seful serviciului secret intern. Altii sunau nu pe STS, ci personal, iar seful statutului nu are voie sa sune oficial.
3. Ii recomand Nasului sa nu mai puna pe site toti batranii decrepiti, comunisti, utecisti, ca va sfarsi ca ei.
4. Cred ca profesorul il va da afara din clasa pe elevul mitoman.
Fara sa jigniti ,nu se poate!?D-nul Cristoiu si-a spus parerea lui si a cerut-o si a cititorilor,nu de tipul meu;.a celor avizati ,Poate chiar a d-voastra.,,Dvs ce credeti?”
dl. cristoiu incepe sa semene cu tariceanu care stia el sigur pe ce pod e ca vine de la Bucuresti; dl. cristoiu pune intrebari inepte; dl. cristoiu nu face jurnalism ci incearca sa faca senzational din nimic, gen gaina cu pui vii; am asistat involuntar, „faceam” reteaua de calculatoare de la ziarul „Cotidianul” din 1996, la Grajdurile Regale, la infiintarea lui de catre nepotul lui Ion Ratiu, iar ce am auzit din gura acestui pitifelnic de cristoiu, m-a ingrozit; omul nu era jurnalist, era doar un frustrat grandoman; timpul a trecut iar acum e doar un decrepit. Decrepitudinea nu e o jignire, e o afectiune. Daca spuneam ca e dobitoc era jignire. Cum si ponta e mitoman, afectiune psihica. ponta nu e mincinos, e mitoman. Parerea mea.. no ofense..
D-l Cristoiu nu v-a jignit; a expus niste pareri si a intrebat pe eventualii cititori ce cred despre ceea ce a scris.
Deci, d-l sau d-mna A, ce anume va da dreptul sa fiti mai mult decat grosolan?
Cred ca ati gresit site-ul pe care comentati.