Îmi imaginez că un text despre Monica Macovei publicat într-un ziar din Brăila ar stârni ori un căscat intens ori câteva înjurături bine plasate. Îmi asum acest risc şi o să scriu astăzi pentru minoritatea (?) tăcută, lucruri pe care ea, minoritatea, probabil le ştie, dar care merită să fie repetate.
Au trecut aproape 10 ani de când Monica Macovei a fost numită în guvernul lui Călin Popescu Tăriceanu în funcţia de ministru al Justiţiei, de unde a declanşat cea mai profundă şi mai vizibilă reformă a statului. De numele Monicăi Macovei se leagă legea privind Consiliul Superior al Magistraturii, legea privind organizarea judecătorească, legea privind statutul magistraţilor, legea nr. 90/ 2005 conform căreia orice fost ministru poate fi anchetat şi judecat în baza dreptului comun, fără avizul Parlamentului, precum şi legea privind înfiinţarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate. Stabilind direcţia clară către statul de drept şi declanşând o luptă fără precedent împotriva corupţiei, Macovei şi-a urcat în cap întregul bestiar al infractorilor cu gulere albe adăpostit în Palatul Parlamentului. La începutul lui 2007, la iniţiativa Partidului Conservator condus de Voiculescu şi cu sprijinul PSD, Senatul României avea să adopte o moţiune de cenzură ce viza înlăturarea Monicăi Macovei. Refuzul demisiei însoţit de sprijinul cancelariilor occidentale au menţinut-o pe Macovei în guvern. Însă doar pentru câteva luni. Macovei a fost înlăturată în aprilie 2007, odată cu debarcarea PD de la guvernare, chiar dacă ea nu era membră de partid. Binele fusese însă făcut. Ceea ce reuşise să realizeze Macovei în cei 2 ani şi jumătate cât deţinuse portofoliul Justiţiei a fost de neclintit, iar capetele care tot cad de la o vreme încoace, procesele care se apropie de finish, verdictele în cazul unor – din ce în ce mai mulţi – politicieni se datorează, în principal, cadrului pe care această femeie alături de o mână de oameni curajoşi l-au aşezat în acea perioadă.
Cu o rezistenţă incredibilă la cascada de atacuri declanşate împotriva sa, Macovei a reuşit să-şi păstreze cadenţa, dovedindu-se un politician încăpăţânat în apărarea statului de drept şi a luptei împotriva corupţiei, devenind apoi şi cel mai activ dintre europarlamentarii români, cu zeci de rapoarte adoptate în Parlamentul European.
O să o spun direct, fără ocolişuri. Mi-ar plăcea să ştiu că Monica Macovei va participa la alegerile prezidenţiale, chiar dacă e aproape clar că nu ar avea nicio şansă. Nu ar avea şanse fiindcă sistemul politic este încă infestat de infractori, iar electoratul, când nu este scârbit, este şi el prea des ataşat de „valorile” şi de mesajele aruncate în spaţiul public de maşinile de propagandă ale acestora. Însă candidatura ei ne-ar aduce mai aproape de normalitate, de normalitatea unei clase politice care a avut oameni precum Coposu ori Maniu. Oameni politici care pun mai presus de interesele şi imaginea lor, binele public. Oameni capabili să producă schimbări peste timp, prin viziune, prin fapte şi prin puterea exemplului de neuitat.
Nu am scris astfel de editoriale până acum şi nu, nu am cunoscut-o personal pe Monica Macovei. Cred însă că anumite lucruri trebuie asumate, anumite lucruri trebuie spuse şi anumite întrebări trebuie ridicate. Iar una din aceste întrebări este pentru capii Alianţei Creştin Liberale, aşa cum se numeşte de ieri mariajul dintre PDL şi PNL. Cui îi este frică de Monica Macovei şi de ce refuzaţi să o includeţi în măsurătorile pentru desemnarea prezidenţiabilului dreptei?
Sursa: www.obiectivbr.ro
Comentariile sunt închise.