AcasăJustițieAnticorupțieCULMEA TUPEULUI la început de RESTAURAŢIE! | Adrian Năstase a dat DNA...

CULMEA TUPEULUI la început de RESTAURAŢIE! | Adrian Năstase a dat DNA în judecată

adrian-nastase-cornu-purcel

Fostul premier PSD a deschis, la finalul lunii februarie, o acțiune civilă împotrivă Direcției Naționale Anticorupție și a Băncii Comerciale Române. Nu se cunosc detalii despre solicitările lui Adrian Năstase, dar la obiectul dosarului este scris „pretenții”, ceea ce înseamnă că fostul prim-ministru social-democrat cere despăgubiri celor două instituții, conform digi24.ro

Acțiunea în instanță a fost deschisă de Adrian Năstase la Tribunalul București. Pârâți sunt Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și Banca Comercială Română.

Adrian Năstase a fost eliberat condiționat din Penitenciarul Jilava pe 21 august 2014, după ce Tribunalul Ilfov a decis, definitiv, că acestuia i se poate aplica măsura liberării condiționate, deoarece executase o treime din pedeapsa de patru ani și șase luni de închisoare. Este vorba de pedeapsa rezultată prin contopirea pedepselor primite în dosarele „Zambaccian” și „Trofeul calității”.

În iulie 2015, Tribunalul București decidea, la cererea familiei Năstase, ridicarea sechestrului pus pe imobilul din str. Zambaccian și pe suma de 118.650 dolari din contul deschis la Banca Comercială Română. La momentul respectiv, fostul premier arăta că fuseseră deja achitate sumele considerate de Înalta Curte de Casație și Justiție drept prejudiciu.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.