AcasăHomepageCum a ajuns Băsescu la mâna Elenei Udrea

Cum a ajuns Băsescu la mâna Elenei Udrea

sabina-fatiTraian Băsescu a pierdut din spiritul liber pe care îl avea acum zece ani și, treptat, a reintrat în peisajul politicienilor mioritici. Oamenii onești și cultivați de care s-a înconjurat la începutul carierei sale de președinte l-au influențat în mod decisiv și așa a ajuns să condamne comunismul, să scoată dosarele Securității din arhivele serviciilor secrete, să le pună la dispoziția publicului prin CNSAS (Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității) și să construiască o instituție puternică pentru demantelarea corupției la nivel înalt: DNA (Direcția Națională Anticorupție). Treptat, s-a descotorosit însă de ei, iar cea care pare să aibă influența cea mai mare asupra președintelui este Elena Udrea.

Traian Băsescu are, firește, propriile idei politice și propriile obiective. A fost de la început un pro-atlantist și această orientare clară a președintelui român a făcut lucrurile să se miște repede în direcția bună și să dezvolte o justiție independentă. E singurul politician român care a avut un program clar, dacă nu-l punem la socoteală pe Ion Iliescu și dorința lui din anii 1990 de a converti trecutul comunist într-un prezent socialist.

După zece ani de mandat la Cotroceni, Traian Băsescu nu este uzat, ci total schimbat. Își păstrează direcțiile mari, dar își schimbă scopurile, prietenii și tovarășii de drum.

Ce mai poate face un lider după ce a condus 10 ani o țară? Lăsându-i la o parte pe dictatori sau eliminând modelul Putin din discuție, politicienii decenți care nu vor să se retragă își negociază funcții internaționale în care își pot folosi relațiile, energia și experiența. Inițial, Traian Băsescu voia să urmeze acest model occidental, dar s-a răzgândit și acum își pune toate speranțele în partidul „altfel“ condus de Elena Udrea: face propagandă pentru această formațiune, își laudă pupila și crede că poate face dintr-o absolventă de facultate de mâna a doua o mare politiciană.

Traian Băsescu a devenit un politician „altfel“ decât a fost sau decât a lăsat impresia că ar fi fost. A abandonat lumea intelectualilor de dreapta, a experților și a tehnicienilor care l-au susținut în momentele grele, și-a aruncat peste bord consilierii și a rămas doar cu Ea. Și-a părăsit partidul doar pentru că nu a ales-o pe Udrea președintă la congresul de anul trecut. S-a întors împotriva Monicăi Macovei, fiindcă Elena Udrea nu o place. A negociat cu Victor Ponta și fiindcă undeva interesele ei și ale premierului s-ar putea întâlni, așa cum arată unele investigații media?

De ce președintele aruncă totul în aer pentru Elena Udrea? Ce-l determină să lase totul baltă pentru această politiciană abilă, dar care nu a demonstrat nimic până acum, deși a ajutat-o să fie ministru și să conducă filiala București a PDL. Oare un om cu experiența lui politică nu-și dă seama că această femeie nu are nimic nou de spus? Că principalele ei calități – de a negocia pe sub masă, de a-și cointeresa adversarii sau de a fi prietenă cu dușmanul – nu o transformă într-un lider? Că stomacul tare și obrazul gros sunt necesare, dar nu suficiente? Oare președintele nu observă că preferata lui e prezentă mai degrabă în zona frivolă a politicii decât în cea serioasă?

Unii oameni s-ar putea să o placă fiindcă e drăguță și nu merge niciunde cu mâna goală, alții poate o acceptă de dragul lui Traian Băsescu, dar dacă nu e în stare să-și entuziasmeze colegii din partidul „altfel“, cum ar putea să adune masele în spatele ei? Congresul PMP a demonstrat deja care sunt limitele ei și cum a reușit, prin aranjamente, să ajungă șefa partidului, iar alegerile europarlamentare au arătat că votanții președintelui nu-l urmează necondiționat. Traian Băsescu și-a calculat susținerea folosindu-se de algoritmul Iliescu, numai că alegătorii lui sunt mai greu de păcălit decât cei ai „bătrânului edec“.

Ce urmărește Traian Băsescu defilând cu Elena Udrea și partidul ei format dintr-o fracțiune a PDL: boicotarea dreptei unite la prezidențiale? Negocierea propriei poziții după alegeri? Asigurarea propriei imunități de teama amenințărilor liderilor PSD? Se folosește Traian Băsescu de Elena Udrea pentru a împinge pionul PMP în ce parte vrea în turul al doilea al prezidențialelor sau ea se folosește de el pentru a parveni politic mai mult decât ar fi reușit cu ajutorul banilor și relațiilor pe care le are?

Articol publicat de Romania libera

RELATED ARTICLES

1 COMENTARIU

  1. donc, sunteti intr-o eroare, parerea mea… Elena Udrea e o moldoveanca, ca si mine… o femeie puternica, care este directa si hotarata… frivolitatea de care scrieti e ceea ce VUVUZELELE vor sa se transmita despre ea; normal ca cei saraci cu duhul, creierul si fizicul vor fi cei care vor ridica piatra asupra ei… eu il sustin pe presedinte, culmea si pe E. U, desi sunt femeie, cu mult mai multa scoala decat ea… ptr moment sunt multumita de mine insami si imi permit sa o vad obiectiv, nu am gentile ei de mii de euro, adica sunt mult mai saraca financiar desi lucrez in vest, dar ii admir neconditionat pe amandoi ptr curaj; nu cred ca putem vb de faptul ca EU se foloseste de base si invers, cred ca trebuie sa vedem dincolo de parentele fizice, ca si ministru EU parerea mea, a fost excelenta… Doamne ajuta, sa lasam aparentele si sa vedem adevarata valoare a oamenilor… si eu port fusta scurta si haine elegante, de firma sau nu, asta nu insemna ca nu sunt profesionista!!! Base, s-ar fi lepadat de intelectuali… nu cred, cand dl. Plesu a fost stigmatizat, presedintele a luat atitudine… eu ma simt mandra ca sunt romanca, moldoveanca, basista si sustinatoare a EU. NIMENI NU MA POATE SCHIMBA!!! Dar pe voi,ce va schimba? Ptr a ne fi mai bine ne trebuie ani si schimbare de mentalitate; chiar si Franta e varza ca noi, singura lor sansa e apartenenta la UE de 50 de ani si eradicarea coruptiei, in principiu, la nivel inalt… colegii francezi imi spun ca de 30 de ani e de prost augur ptr un politician francez sa obtina nejustificat foloase materiale prin functia sa… restul e cancan si la ei si la noi

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.