Cum sa votezi daca esti scarbit de sistem

„Am găsit candidaţi cu care aş vota, dar sunt izolaţi prin toate partidele”, mi-a spus amărât un prieten. „Nu-mi pot împărţi votul între X şi Y pentru că fiecare, deşi ar merita să ajungă la Bruxelles, e pe lista unui partid diferit. Şi dacă-l votez pe unul, de fapt votez şi nevestele sau politrucii de pe aceeaşi listă. Deci, ce fac?”

Există o soluţie. Nu e confortabilă şi trebuie să ai şi răbdare pentru a-i vedea efectele. Dar există.

Pe Edmond Niculuşcă şi Alberto Groşescu i-am întâlnit în timpul Nopţii Muzeelor când, împreună cu câțiva colegi din asociația lor, au făcut timp de 7 ore niște tururi ghidate foarte mişto ale Școlii Centrale. Le-au trecut prin față vreo 3000 de oameni. Tot ei fac de patru ani tururile cu bastonul prin București în care „nu povestim doar istoria interesantă a caselor din Bucureşti, dar şi că ele sunt demolate şi de ce”. Peste 10.000 de bucureşteni au participat până acum la aceste tururi.

Ideea lor e simplă: dacă nu ştii povestea locului pe lângă care treci zilnic, nu are cum să-ţi pese de el. Dacă nu cunoşti trecutul oraşului în care trăieşti, îţi vei bate joc de el. De ani de zile, băieţii fac voluntar toate astea. Nu-i sprijină nicio instituţie a statului, ba mai mult unii le-au cerut bani pentru sălile în care ar fi vrut să ţină conferinţe. Şi, deşi de tururile lor s-au bucurat mii de oameni, banii obţinuţi din donaţii sau prin mecanismul 2% sunt nesemnificativi. Edmond nu-şi ascunde dezamăgirea, Albert recunoaşte că le e cam greu. Dar niciunul nu are de gând să renunţe.

Să pui ştampila pe un candidat, o dată la câţiva ani, e comod. Să nu o pui deloc, e inutil. Dar dacă ţi-e scârbă de sistem ai putea să votezi săptămânal pentru Edmond şi pentru Alberto.

Fie făcând regulat donaţii asociaţiei lor, fie organizând, împreună cu ei, şi mai multe tururi pentru ca oamenii să audă povestea oraşului lor şi, astfel, să nu mai fie indiferenţi. În timp, efectul muncii lui Edmond şi Alberto se va vedea. Şi atunci, ţi se va împlini visul: votul tău chiar a schimbat ceva.

Despre Mihai Ranete am scris anul trecut. Era student la Medicină şi printre organizatorii unui proiect numit „Împreună pentru sănătatea rurală”. O mână de studenţi şi medici îşi iau stetoscoapele şi aparatura la sfârşit de săptămână şi pleacă în sate uitate de Dumnezeu unde îi consultă, gratuit, pe localnici. Nu cer bani pentru asta, nu îşi fac reclamă prin campanii mediatice şi nici nu pozează în apărătorii ţărănimii sau muncitorimii României.

Pe Mihai l-am revăzut de curând într-un reportaj. Deşi a ajuns medic rezident, continuă să participe la caravana medicală şi să consulte în sate. Colegii lui fac cu greu rost de bani pentru benzină şi mâncare. Dorm cu toţii pe jos prin săli de clasă. Dar sunt sigur că nici lui, nici celorlalţi, nu le-a trecut prin cap să renunţe.

Să pui ştampila pe un candidat, o dată la câţiva ani, e comod. Să nu o pui deloc, e inutil. Dar dacă ţi-e scârbă de sistem ai putea să votezi săptămânal pentru Mihai şi pentru ceilalţi medici de la „Împreună pentru sănătatea rurală”.

Fie transportându-i cu maşina în satele unde vor să ajungă, fie convingându-ţi prietenii să direcţioneze spre ei acel 2%. Poate că, în timp, proiectul lor va lua amploare, poate va deveni un program răspândit în toată România. Şi atunci, ţi se va împlini visul: votul tău chiar a schimbat ceva.

Articol publicat de Hotnews.ro. Pentru a citi continuarea click AICI