Fostul sef al Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorului Brasov, Ionel Spataru, a fost condamnat, vineri, de catre magistratii de la Curtea de Apel Bucuresti, la cinci ani de inchisoare cu executare si interzicerea unor drepturi pe o perioada de trei ani. Instanta a decis astfel, reducerea pedepsei cu inchisoarea de la opt la cinci ani, in dosarul in care Spataru este acuzat de luare de mita. Si fostului ofiter SRI, Alexandru Musat, cel care a intermediat mita, i-a fost redusa pedeapsa, de la patru ani cu suspendare, la trei ani cu suspendare si interzicerea unor drepturi pe o perioada de doi ani.
”Banii au fost pretinsi si primiti pentru ca, in exercitarea atributiilor sale de serviciu, sa revoce o decizie prin care a fost inchisa activitatea unui agent economic pe o perioada de cinci luni”, se arata in comunicatul DNA. Procurorii au cerut judecatorilor pedeapsa maxima pentru Ionel Spataru, respectiv 17 ani de inchisoare, dupa ce acesta a fost prins in flagrant, in timp ce lua mita 60.000 de euro, pentru a elibera o autorizatie de functionare. In dosarul mitei de la Protectia Consumatorului au mai fost audiati primarul Brasovului, George Scripcaru, prefectul Ion Gontea, fostul subprefect Carol Ambrus si seful DSV Brasov, Dorin Enache. Fostul sef al OPC a declarat in fata anchetatorilor ca jumatate din banii primiti urmau sa ajunga la primarul Brasovului, George Scripcaru.
Ionel Spataru si Alexandru Musat pot face recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie. In cazul in care pedeapsa se va aplica, se va scadea perioada in care Ionel Spataru a fost retinut si arestat.
nu cred ca urma sa-i dea ceva vioristului.altfel, mi se pare nedrept sa fie deranjat un mare protector judetean al nostru.norocul e ca in celelalte judete suntem protejati mai ca lumea.