Șeful Cancelariei Prezidențiale, Dan Mihalache, l-a criticat pe Victor Ponta pentru modul în care colaborează instituțional cu președintele Klaus Iohannis, pe fondul războiului rece dintre premier și șeful statului.
Mihalache, despre care Ponta spunea că este „celălalt președintel al României”, a declarat la Antena 3 că premierul nu mai vorbește cu președintele din luna iunie.
Reamintim că președintele Iohannis i-a cerut demisia lui Ponta pe 5 iunie, ziua în care premierul a fost sub urmărire penală de DNA.
„Deci, domnul Ponta nu mai nimerește telefoanele, nu mai știe să discute cu președintele României de la ceva vreme, cam din iunie. (…) Poate că ar fi fost de evitat anumite lucruri care au provenit și din lipsa de comunicare, respectiv haideți să vorbim despre nominalizarea domnului Fifor la Ministerul Transporturilor, de Codul Fiscal. Adică nu poți pur și simplu să lași o hârtie la Palatul Cotroceni și să ne spui, constituțional corect: În propunem pe domnul Fifor. Nu se face așa. (…) Președinția României nu este o cutie poștală în care lași ceva și după aceea aștepți ca lucrurile să se întâmple. Nu-i nici notariat deși, și la notariat te duci cu împricinatul de mână când semnezi contractul„, a spus Mihalache.
Nominalizarea lui Mihai Fifor a fost respinsă de Klaus Iohannis, care a motiva că social-democratul nu are experiența necesară în domeniul transporturilor. Șeful statului a retrimis în Parlament și noul Cod Fiscal, precizând că Guverul nu a furnizat studiile de impact pentru anumite măsuri de taxe care ar putea genera reduceri de venituri la bugetul public.
Premierul i-a reproșat șefului statului că a avut o abordare politicianistă și că nu este un expert în transporturi sau economie.
sursa: paginadeplitica.ro
Si daca Ponta ( pe care nu il pot suferi) pune de o suspendare ,are curaj presedintele care numai se plimba si nu a dat macar un interviu romanilor sa convoace un referendum ? V-a avea sustinerea necesara sa ramana unde este si el si PRIMA DOAMNA ?
…dar poza cu MAIOR ,CORLATEAN si PONTA in Singapore oare ce era ?…ecran de televizor ?atunci erati in voga acum dati in ponta ? …rusinica Mihalache baiatule !
Dodo, in politica nu exista nici rusine, nici onoare nici prietenie nici ura. Totul se numeste interes. Cat despre Ponta, ce sa spun ? Poate s-au convins si milioanele care-l acuzau pe Basescu ca el este cel conflictual si imposibil. Iata ca nici cu unul ca Iohannis cu care nu poti sa te certi, Ponta nu se intelege mai bine. Face tot dupa capul lui fara a se consulta cu cineva.