AcasăHomepageDE CE A ATACAT PRESEDINTELE BASESCU ?

DE CE A ATACAT PRESEDINTELE BASESCU ?

Asa cum scriam si ieri, faptul ca un sef de stat lanseaza acuzatii grave de coruptie la cel mai inalt nivel la adresa partenerilor sai strategici euro atlantici, Statele Unite si Marea Britanie, in aceeasi fraza cu vinderea resurselor tarii pe 30 de ani catre Austria, tot sub forma cumpararii de prietenie, nu poate trece neobservat. Decit in Romania, unde diversionistii sau prostii se impart in tabere si se cearta toata ziua pe subiecte minore.
Atacul cel mai dur este lansat, ca o racheta intercontinentala, catre Casa Alba. Mai precis, Traian Basescu acuza un Presedinte american ca a conditionat vizita lui Adrian Nastase la Washington si primirea in Biroul Oval de semnarea unui contract comercial pagubos pentru Romania. E vorba de Bechtel, o companie foarte apropiata de familia Bush.
Chiar daca astazi avem la Casa Alba un democrat, deci un adversar al republicanilor, Barack Obama nu se simte deloc bine cind cea mai avansata democratie a lumii este numita SPAGARA! Asa sint americanii educati, sa-si apere Statul indiferent cine e la guvernare. E drept, cind acuzatiile vin din tara in care SUA si-a amplasat trupe si scut anti-racheta, si mai ales de la Seful Statului, sef al CSAT, sarcina Washingtonului devine complicata. Cind exista si atit de multe coincidente, despre care am scris in celalalt articol, imi vine sa cred ca Administratia Obama nu va avea o reactie publica. Nici contextul nu e pozitiv stiut fiind faptul ca exista un lobby puternic al unor companii americane pe linga premierul Ponta pentru a obtine exploatarea gazelor de sist in cele mai bune conditii, fara prea multe dezbateri publice si cu ordonante de urgenta deloc favorabile romanilor.
Atacul lui Traian Basescu nu vine pe Facebook ci este unul pregatit si lansat pe un post tv, Digi 24. Acest atac in care acuza SUA de mare coruptie vine la doua saptamini dupa vizita fulger la Bucuresti a sefului CIA, omul care a tinut sa declare public ca sefii SRI si SIE trebuie sa ramina batuti in cuie fiindca sint foarte buni in cooperarea americano-romana. In limbajul serviciilor secrete, aceste mesaje se dau public atunci cind exista banuieli ca ar putea fi schimbati.
Si mai exista un moment important, declaratiile celui care joaca rolul de ambasador al SUA la Bucuresti, un insarcinat cu afaceri ad interim. Ca o paranteza, este extrem de ciudat ca americanii inca nu au desemnat un ambasador intr-o tara partener si cu un rol strategic major. Asadar, loctiitorul de ambasador a declarat acum citeva zile, aproape pe fata, ca americanii sint parintii Marii Coabitari si ai alegerilor controversate de procurori sefi, intr-un strins parteneriat cu Marea Britanie. Aflam astfel, ceea ce banuiam cu totii, ca americanii si britanicii sint cei care l-au luat in brate pe Ponta si l-au impus si a doua oara la pachet cu o oribila coabitare.
Nu il pot banui pe TB ca a luat-o razna dar sint aproape sigur ca il stringe rau de tot coabitarea americano-britanica. TB a lipsit din nou de la receptia oferita de 4 iulie de catre Ambasada americana si nu a fost nici la jubileul de 75 de ani ai Consiliului Britanic, acum 2 saptamini, eveniment la care au fost prezenti Ponta, Antonescu, Zgonea.
Ca un mic amanunt, cred fara prea mare relevanta deocamdata, nu as neglija vizita neobisnuita a lui Patrusev, om al serviciilor rusesti apropiat de Putin, si raspunsul misterios al lui Basescu legat de un telefon pe care il asteapta de la Putin.
Cum spuneam si acum citeva saptamini, Romania nu se mai afla pe agenda scurta a lui Obama, Putin sau Merkel. Ceea ce face ca la Bucuresti sa actioneze oameni si companii care spun ca sint America sau Rusia dar de fapt isi fac de cap dupa cum vor, ca in no man,s land! Bazindu-se pe tot felul de tradatori si vinduti pentru citiva arginti. Niste borfasi care si-au vindut sufletele demult si acum sint gata sa ne vinda pe toti dupa ce ne impacheteaza in noi Constitutii, ordonante de urgenta ticaloase si o justitie de carton total aservita lor.
Il contrazic pe Ion Cristoiu si spun ca Puciul din vara trecuta a reusit dar pe tacute, dupa 1 an de guvernare sireata si dupa ce aproape toti ziaristii liberi au fost bagati in lagare ale libertatii! Cum sa mai cred in ziaristul liber care nu are voie sa participe la emisiuni, de exemplu la NASUL TV, invocindu-se contracte de exclusivitate ale respectivului. Un ziarist liber nu poate avea asemenea intelegeri de limitare a libertatilor sale de miscare si exprimare. Cea mai buna dovada este ca la NASUL TV nu exista asemenea catuse!
Ca vrem sau nu vrem, ca ne place sau nu de TB, spre deosebire de Iliescu – cel care a inchinat tara KGB-ului in decembrie 89, spre deosebire de Adrian Nastase – cel care a ingenuncheat Romania si resursele ei pentru interesele proprii in fata vinatorilor internationali, Traian Basescu nu a prea dat nimic in afara, in afara de vorbe si promisiuni! Interesant, nu-i asa?!
De dat insa va trebui sa dam, depinde insa cum si cui si in ce masura un procent bun va ajunge, in premiera, si la poporul roman, singurul detinator al comorilor vinate inca de pe vremea lui Ceausescu. Cred ca aici e Marea Miza, si sper sa nu ma insel, a lui TB. Atacurile sale la adresa celor doua super-puteri l-as traduce astfel, ”Dragi prieteni americani si britanici, sa nu credeti ca negociind cu Ponta se vor repeta scenariile de pe vremea lui Adrian Nastase. Draga Obama, please call me fiindca avem la Bucuresti niste comisari care ne dau ordine care nu ne plac. Dear Barack Obama, acesti comisari sint trimisi de Administratie sau actioneaza de capul lor?! Thank you!”
Sa fiti iubiti!
RELATED ARTICLES

80 COMENTARII

  1. Nasule m-ai dezamagit. L-am auzit pe presedinte, el n-a acuzat de coruptie statul american la inalt nivel, a acuzat coruptia la nivel inalt din tara noastra, care chiar daca el n-a detaliat se intelege astfel, Nastase a corupt oameni de afaceri americani, ca acestia sa faca lobi pe langa congresmenii americani, care la randul lor sa faciliteze intrevederea premierului Nastase cu presedintele SUA. N-ai fi bun de consilier, usor ai declansa un razboi. Vrei sa fi solul adevarului, insa, ceva iti joaca feste. Nu reusesc sa-mi dau seama ce e la mijloc, dar orgoliul tau, o cam ia razna. Nu vreau sa te superi, dar ti-as da un sfat, nu te lasa dus de primul impuls, incearca sa fi mai exigent cu tine, sa nu te lasi dus de val. Fi acelasi intransigent dintotdeauna, dar si cu tine insusti. Un presedinte responsabil nu face acuzatii gratuite si consilierii unui presedinte precum cei ai SUA, se uita la fapte şi diseca spusele presedintelui Basescu si nu se iau dupa parerile si comentariile ziaristilor. De data asta, ai cam dat cu bata in balta. Iti trec cu vederea, cred ca ceva te supara, nu stiu ce, dar nu esti tu insusti, nu te recunosc. Sa fie orgoliul ranit? Ai vro durere care te macina? Ceva, ceva nu merge! Arcul peste timp de la Nastase la Ponta, scoate in evidenta acelasi mod de operare a coruptiei. De multe ori ai avut dreptate in cele spuse de tine, dar sa sti ca de multe ori ai si gresit. Fii mai exigent nu doar cu altii, ci si cu tine insuti. Sa fii iubit. Prietenul adevarat, iti spune cand gresesti, tocmai pentru faptul ca tine la tine.

  2. Cine este generalul Kostyal?

    Generalul Ștefan Kostyal a fost unul dintre personajele-cheie în jurul cărora au gravitat interesele sovietice legate de Revoluția din România. Un comunist convins până în măduva oaselor, care nu încetat să lupte niciodată pentru impunerea în România a modelul sovietic. După cum singur povestește, închis încă din adolescență la Gherla, propovăduia comunismul în rândul prostituatelor și a hoților. În 1941, Kostyal povestește cum a trecut singur granița spre Ucraina în scopul de a găsi „paradisul comunist“. În schimb, rușii l-au luat drept spion român și l-au aruncat în lagărul de la Vorkuta, aproape de cercul polar arctic. După terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial avea să revină în România via Ungaria, el provenind dintr-o familie de etnici unguri comuniști din Timișoara. După studiile la Academia Superioară Militară din Moscova (1956-1958), Kostyal avea să devină general al Armatei Române iar în anii 80 a făcut parte din grupul care plănuia debarcarea lui Ceaușescu, alături de generalul Nicolae Militaru. Kostyal nu s-a jenat să vorbească despre cum ținea legătura cu rușii prin intermediul Ambasadei de la București iar soția sa rusoaică îi mijlocea întâlnirile acolo. Kostyal mai spune, în interviul citat, că în grupul respectiv s-au mai aflat și Ion Iliescu și Virgil Măgureanu, care ar trebui să se ocupe de partea politică a mișcării anti-Ceaușescu

  3. INCENDIAR !
    AGENTUL SOVIETIC PONTA L-A ARESTAT PE ILIE CEAUSESCU SI A
    FURAT CODUL CIFRAT AL CONTURILOR CEAUSESCU !
    CAZUL ESTE RELATAT IN ZIARUL CURENTUL !
    fragment
    Concret, aflat pe patul de spital, generalul Kostyal a povestit în cadrul unui interviu luat de jurnalistul Toma Roman jr. că în zilele fierbinți ale Revoluției, a contribuit la arestarea lui Ilie Ceaușescu și a lui Nicolae Andruța Ceaușescu, ambii frați ai lui Nicolae Ceaușescu, unul general de Armată iar celălalt general de Securitate. Totul este descris de autor în cartea „Ceaușescu văzut de aproape“, editată în 2008. În ziua arestării celor doi Ceaușești, Kostyal povestește cum după ce a plecat de la Școala de ofițeri din Băneasa de unde îl arestase pe Andruța Ceaușescu a luat cu mașina doi tineri și au mers spre Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului (CAAT). Numai că unul dintre cei doi tineri revoluționari, luați de un veritabil agent GRU era nimeni altul decât Victor Ponta, cel care avea să devină 20 de ani mai târziu liderul PSD și premierul României.”

  4. S.O.S
    AJUTOR NASULE ! AJUTOR
    Sunt de vreo zece ani colaborator permanent
    al publicatiei saptamanale NEW YORK MAGAZIN.
    Deasemenea postez zilnic pe blogul respectiv,
    Se pare ca ultima mea postare a creiat panica totala.
    Am primit pe neasteptate dela Grigore Culian redactor urmatorul mesaj.
    „Mi-ai pus destul rabdarea si bunavointa la incercare,
    asa ca de azi inainte ai interzis pe site-ul platit din banii mei.
    Case closed!”
    Se pare ca am calcat pe bec.
    Public aceasta postare de pomina.
    Sper ca Nasu sau oricine altcineva sa ma lumineze.
    Vorbesc serios. Sunt consternat. Se pare ca ultima mea postare atinge
    o coarda sensibila sau un adevar extrem de grav.
    Astept ajutorul dumneavoastra,

    SURSE AMERICANE : PRIMUL MINISTRU VICTOR PONTA AGENT RUS SI ALATURI
    DE DAN VOICULESCU UNUL DIN CEI CARE AU FURAT BANII LUI CEAUSESCU !

    MAI MULT DECAT SENZATIONAL : VICTOR PONTA LA ARESTAT PE ILIE CEAUSESCU SI A PUS MANA
    PE CODUL SECRET AL CONTURILOR !

    Acum cateva minute am inchis telefonul. Am vrut sa verific o afirmatie facuta de Mihai Pacepa ……..

    in cursul unui interviu acordat acum cateva saptamani sotului meu ….ziaristul american Robert Horvath

    PACEPA :
    LA CONTUL PERSONAL NUMIT TA-89 AVEAU ACCES NUMAI CEAUSESTII
    ……CEAUSESCU, SI CEI DOI FRATI ION CEAUSESCU SI MARIN CEAUSESCU.

    CINE LA „SINUCIS ” PE MARIN CEAUSESCU A PUS MANA PE CONTURI.

    IAR CINE LA ARESTAT PE ILIE CEAUSECU A DAT DE CODUL SECRET DE ACTIVARE !

    Să vedem cu ce se ocupa tânărul Victor Ponta în zilele de 20-22 decembrie 1989.
    Tanarul agent GRU joaca rolul vieții sale, care avea să-l ducă peste 20 de ani la conducerea Romaniei. Un rol jucat alături de un alt agent GRU (spionajul militar rusesc ) cu misiunea de a îndepărta de la putere pe Ceaușești. Aceasta actiune este documentat in amanuntime de un document declasificat al serviciului american.
    El apare in documentul serviciului olandez.
    Pe patul de moarte generalul Kostyal a povestit în cadrul unui interviu luat de jurnalistul Toma Roman . că în zilele Revoluției, a contribuit alaturi de Victor Ponta la arestarea lui Ilie Ceaușescu și a lui Nicolae Andruța Ceaușescu, ambii frați ai lui Nicolae Ceaușescu.
    ” L-am arestat tot eu pe Nicolae Andruța Ceaușescu, la Băneasa, după care m-am dus să coordonez Coman­da­mentul Apărării Antiaeriene a Terito­riului. Să vă zic ceva interesant. Luasem cu mine-n mașină spre CAAT și doi colegi tineri.. Unul dintre ei era Victor Ponta.’
    După studiile la Academia Superioară Militară din Moscova (1956-1958), Kostyal avea să devină general al Armatei Române iar în anii 80 a făcut parte din grupul care plănuia debarcarea lui Ceaușescu, alături de generalul Nicolae Militaru. Kostyal nu s-a jenat să vorbească despre cum ținea legătura cu rușii prin intermediul Ambasadei de la București iar soția sa rusoaică îi mijlocea întâlnirile acolo. Kostyal mai spune, …… că în grupul respectiv s-au mai aflat și Ion Iliescu și Virgil Măgureanu…..si un grup de tineri
    conspiratori ……..
    VA CONTINUA
    http://devanewyork.blogspot.com/

    Kiyoko Horvath
    Corespondenta speciala
    Nipon Press

  5. ATENTIUNE NEAMULE ! ATENTIUNE !
    IN CURAND DIRECT DIN CENTRUL LUMII !

    A MEN WITH A CAMERA
    NEW YORK
    CIneastul Robert Horvath anunta un unic program
    TV pe internet . Amanunte
    http://devanewyork.blogspot.com/

    . El promite trimiterea Rasputinului de la Bucuresti
    Dan Voiculescu ,cel care conduce cu gasca sa de securisti din
    Romania, catre puscarie
    Este un program absolut vizual ,dinamic fara mese rotunde
    adormitoare. Este facut de un singur om , doar cu o camera in mana.
    Veti vedea cu ochii camereI sale,,, New York-ul cel adevarat si etern
    fascinat. Muzica, fashion, arta, viata de noapte si mai totul, despre cel
    mai important oras din lume.
    Un om cu camera in mana este un pericol terminal pentru puterea securista de la Bucuresti.

    • DANA,07/07/2013 19:12

      –––––––––––––––––––––––––––

      Mai da pronto fetilii azi :lol

      Da ce sa-ti spun vizualizari 😆 in 24 de ore ,cu plata sau fara plata 😆

      Nu vreau sa vad ,ti-am mai spus ,sa vada cei care vor sa -ti ridice vizualizarile ca sa nu te obosesti 😆

      Raspunde Report comment

      Laura,07/07/2013 19:15

      –––––––––––––––––––––––––––

      Perfectul simplu, madam, se formeaza asa, iote ca la tanti Diacritica:

      http://diacritica.wordpress.com/2009/10/03/i-ii-sau-iii-perfectul-simplu/

      Deci, “eu nu-l mai zării” si “tu nu-l mai zăriși”. Ca vad ca e boala grea.

      Raspunde Report comment

      DANA,07/07/2013 19:16

      –––––––––––––––––––––––––––

      Apropos numele meu e unul singur ,eu nu-l schim ca tine si nici nu-ti permit sa mi-l schimbi pe al meu .

      • D-nule Radu Moraru ,doar raspuns la replica 😉 ,scuze !! 🙂
        Astept toamna !! 🙂

  6. SPAM PENTRU ETERNITATE !
    Stimata Administratie
    AIci a fost ziua nationala. Am facut o pauza in filmari si am stat in fata
    compiuterului. Recunosc. Am abuzat de spatiu si de rabdarea dumneavoatra. Pentru acest lucru a-mi cer scuzele de rigoare.
    Eu traiesc in lumea libera. Sper sincer ca tara de care sunt legat sa traiasca la fel. Cenzura nu este cunoscuta ….un fel diferit de a gandi si
    a actiona. De aici pornesc toate.
    Am trait si vazut de toate. Chiar si un pluton de executie. Despre mine s-a scris o carte DACA TRECI PRIN CAMERA MORTII Victor Nicolae. Voi face in curand un film autobiografic despre ancheta securitatii, Vina mea a fost de o gravitate speciala. Am desvaluit lumi planul unui nebun
    Bomba Atomica.
    Va dau cuvantul de om si onoare. Traiesc la New York si Tokyo. Am calatorit in jur de lume. Am intalnit diferiti oameni……dar nu am vazut nici unde, atata rautate si ura ca in Romania …..in aceste zile. Ea se revarsa
    si pe acest blog. Trist foarte trist .
    Am fost sincer surprins si intrigat de intalnirea cu Nasul. O oaza de lumina si profesionism.
    Eu sunt creiatorul celebrului scandal ICR New York prin chemarea politiei in miez de noapte.
    http://devanewyork.blogspot.com/2010/01/expozitia-patapievici-deschisa-dupa-doi.html
    Serviciile m-au banat complet. S-au deschis 7 bloguri similare Robert Horvath …..Manipularea a functionat din plin si astazi continue la fel.
    In momentul in care Departamentul de stat a protestat, mentionand protestul oficial al evreimii americane prin declaratia Anti Defamation League…….Puterea politica dela Bucuresti trebuia sa se prabuseasca.
    Dar la Bucuresti nu s-a auzit o soapta. In aceasta situatie singura mea
    posibilitate de a spune adevarul a fost SPAMUL.
    In acest moment….Nu este o figura de stil …..Am fost alungat depe toate blogurile.
    Urmeaza in curand Nasul.
    Singura mea preocupare jurnalistica in contextul romanesc este DAN VOICULESCU . De altfel blogul meu poarta titlul INTALNIRE CU DAN VOICULESCU.
    In occident toata lumea a realizat ca el conduce Romania prin niste marionete. Si o conduce spre Rusia.
    Acesta este motivul pentru care peste noapte am trecut cu toate armele in tabara Traian Basescu. Cu toate relele posibile un prieten al Americii.
    Am fost onorat sa postez la Nasu
    . De la distanta cel mai bun blog romanesc. Intr-o tara cu oameni nu prea seriosi un blog serios si profesionist iese in evidenta. Voi continua cat se mai poate.
    Apoi ramane singura arma la dispozitie……spamul.

  7. Eu nu-l consider un atac al Preşedintelui. T.B ne confirmă (cu acordul celor,,atacaţi’) ceea ce ştiam deja.Intrebarea care mi-o pun este:
    Cum este posibil ca V.Ponta să renunţe la o creanţă de 380 000 de dolari din cei 580 000 datoraţi de Rompetrol (Kazahstan) şi toată lumea tace?
    Dacă Sova cu firma de avocatură a mamei sale a dat tunul (comisionul din cei 34 de mil euro plătiţi de noi pentru rezilierea contractului cu Bechtel), Ponta nu putea rămàne mai prejos.
    Presa îşi pune tot felul de întrebări irelevante, televiziunile usl-iste sunt intrigate de valoarea rochiei de mireasă a Robertei Anastase,iar ,,poporul moare de foame”etc,în timp ce, ăştia dau mega-tunuri!!!

    • Dragă florin@
      Familia lui Șova a negociat toate contractele păguboase ale României. Cînd am aflat asta din presă, am înțeles ce hram poartă „băiețașul” în guvern.

      • Bănuiesc că Adrian Năstase l-a avut pe Dan Ioan Popescu și famiglia Șova și Ponta îl are pe Șova cu famiglie cu tot

    • Este stilul A3 de atac. Eu, chiar dacă nu sunt de acord cu „orientarea” lui Radu Moraru spre PDL-ul lui Blaga deci și antiBăse, nu pot accepta nici excesele astea. Aș putea înțelege chiar și nevoia de un „spate” puternic pentru Radu Moraru pentru a răzbate cu televiziunea sa. Nu-i ușor în astfel de vremuri în care toată presa ciugulește din cele 300 milioane de euro cît este totalul fondurilor de publicitate. Dacă privim la dreapta politicii, singurul capabil să-l ajute pe Radu Moraru cu relațiile sale în subteranele USL este doar Vasile Blaga. În felul ăsta, nici nu putem spune că ne-a tradat NasulTV ducîndu-se la USL. Nu cred că Radu Moraru face din convingere ceea ce face, ar fi grav, ar însemna că este un mercenar ca mulți alții. Sunt convins că este forțat de conjunctura actuală s-o facă. Știu de pe propria-mi piele ce înseamnă să ai o echipă bună în spate cu care ai răzbit ani de zile. Ai imensa responsabilitate de a le asigura și salariile pentru că nu pot trăi cu aer. Cînd se apropie ziua de salarii și tu n-ai nimic în conturi, nu mai dormi noaptea și ești dispus chiar și la compromisuri. Cu ani în urmă eu am împrumutat bani de la cămătari cu 10%/lună pentru a plăti salariile din cauza întîrzierii unor încasări la export. Știu cu este. Cît mai cred asta, rămîn în continuare în expectativă și aștept vremuri mai bune și pentru noi, și poentru NașulTV. Îl voi critica amical pe Radu Moraru atunci cînd nu sunt de acord cu el; El va înghiți cu noduri criticle noastre, a celor care l-au susținut, cred eu; apoi ne vom reîntîlni pe același drum să împingem la căruță împreună 🙂

    • Fa(ta) nu mai pune din astea ca nu le deschide nimeni ,ne ferim de spam si din astea de ale tale ) .

  8. O BIOGRAFIE PUTIN ROMANTATA
    Circumstante atenuante pentru necunoasterea gramaticii romane.
    Numele meu adevarat ,cunoscut de boema bucurestiana este Robby Horvath. Am fost un fel de rege al CEAIURILOR locale, alaturi de un Nuni Anestin sau Pusi Dinulescu si multi altii.. Am absolvit Cinematografia cu diploma si scoala de corectie fara diploma. Am fost dat afara din toate scolile lucrand ca muncitor necalificat in diferite fabrici si uzine. Nu am liceul terminat deloc, primind o diploma pe gratis, cand Ceausecu a hotarat ca tot nemul sa fie scolit. Nu am avut niciun talent deosebit. Dupa primirea diplomei plimbindu-ma pe malul Dambovitei am vazut in fata Institului de Teatru si Cinematografie niste studente cu picioare lungi si sani extremi de frumosi. Am decis sa devin cineast.
    Am facut ultimul film la IATC cu Mircea Daneliuc. Sotia mea a fost frumoasa actrita Mihaela Buta de care am divortat pentru ca ma inselat cu actorul Vladimir Gaitan. Cariera mea cinematografica a fost scurtata de securitate. L-am filmat pe Ceausescu care sa lauda ca va poseda arma atomica in fata unor tovarasi apropiati. Folosind o coproductie, am trimis bineinteles materialul serviciului francez. M-am bucurat de atentia personala a geniului carpantin ,care se interesa personal de mersul anchetei. Dupa un an si ceva de batai cosmarul meu a luat sfarsit prin decizia de a mi se trage un glont in cap. La interventile continue a lui Aurel Corrnea care lucra trimis de Televiziunea Franceza la Casa Alba presedintele Carter a trimis o scrisoare omologului sau o scrisoare, in care al ruga sa ma lase in pace, promitindu-i “œclauza natiunii celei mai favorizate”
    Am inceput visul american spalind vase. Dupa vreo zece ani incare am incercat sa rezist tentatiei sa ma sinucid, m-am plimbat din nou , pe malul”¦. Hudsonului. Ajungand in fata celebrei Fashion Institute of Technology si vazand din nou fete cu piciore lungi si sani frumosi, m-am hotarit sa devin
    un cunoscut fotograf de moda. La facultate am cunoscut-o pe pe Kiyoko si am plecat in Japonia, Restul este istorie cum spun americanii.
    Robert Horvath Deva Devartes Film internationalӬNew York-Tokyo
    Ӭhttp://devanewyork.blogspot.com/
    ¨http://www.devagallery.com/
    O BOIGRAFIE PUTIN ROMANTATA
    Circumstante atenuante pentru necunoasterea gramaticii romane.
    Numele meu adevarat ,cunoscut de boema bucurestiana este Robby Horvath. Am fost un fel de rege al CEAIURILOR locale, alaturi de un Nuni Anestin sau Pusi Dinulescu si multi altii.. Am absolvit Cinematografia cu diploma si scoala de corectie fara diploma. Am fost dat afara din toate scolile lucrand ca muncitor necalificat in diferite fabrici si uzine. Nu am liceul terminat deloc, primind o diploma pe gratis, cand Ceausecu a hotarat ca tot nemul sa fie scolit. Nu am avut niciun talent deosebit. Dupa primirea diplomei plimbindu-ma pe malul Dambovitei am vazut in fata Institului de Teatru si Cinematografie niste studente cu picioare lungi si sani extremi de frumosi. Am decis sa devin cineast.
    Am facut ultimul film la IATC cu Mircea Daneliuc. Sotia mea a fost frumoasa actrita Mihaela Buta de care am divortat pentru ca ma inselat cu actorul Vladimir Gaitan. Cariera mea cinematografica a fost scurtata de securitate. L-am filmat pe Ceausescu care sa lauda ca va poseda arma atomica in fata unor tovarasi apropiati. Folosind o coproductie, am trimis bineinteles materialul serviciului francez. M-am bucurat de atentia personala a geniului carpantin ,care se interesa personal de mersul anchetei. Dupa un an si ceva de batai cosmarul meu a luat sfarsit prin decizia de a mi se trage un glont in cap. La interventile continue a lui Aurel Corrnea care lucra trimis de Televiziunea Franceza la Casa Alba presedintele Carter a trimis o scrisoare omologului sau o scrisoare, in care al ruga sa ma lase in pace, promitindu-i “œclauza natiunii celei mai favorizate”
    Am inceput visul american spalind vase. Dupa vreo zece ani incare am incercat sa rezist tentatiei sa ma sinucid, m-am plimbat din nou , pe malul”¦. Hudsonului. Ajungand in fata celebrei Fashion Institute of Technology si vazand din nou fete cu piciore lungi si sani frumosi, m-am hotarit sa devin
    un cunoscut fotograf de moda. La facultate am cunoscut-o pe pe Kiyoko si am plecat in Japonia, Restul este istorie cum spun americanii.
    Robert Horvath Deva Devartes Film internationalӬNew York-Tokyo
    Ӭhttp://devanewyork.blogspot.com/
    ¨http://www.devagallery.com/

  9. IA CITESTE TATAIE……
    Suntem tovarasi de spritane. Am fost colegi ? Am batut ceaiurile
    bucurestiene impreuna. Ai terminat Cinematografiia cu mine. Ti-am
    luat vreo gagica ? Caci invers este imposibil.
    Repet. Am terminat doua facultati de arta cu diploma ….si o scoala de
    corectie fara. Nu cred sa fi admis nici la ultima. Acolo s-au format oameni
    si caractere.

  10. INVITATIE LA NEW YORK

    International filmmaker ROBERT HORVATH, who has won many prizes and awards, has created a short documentary about sculptor Sabin Howard’s work.SABIN HOWARDandGallery 300 (22nd St and 8th Ave)PresentAPOLLO(A documentary film)THE CREATION OF THE SCULPTURE APOLLObyROBERT HORVATHDEVAFRIDAY, IULIE 11 @ 6:30 pm300 w 22nd st @ Eighth Ave

  11. Precizare. Al cunosc pe Bout personal. Sunt prieten cu avocatul lui.
    Cunosc cazul in amanunt. Sunt specializat in terorism si transport
    ilegal in arme. Totul este luat depe blogul meu.
    Am fost redactorul sef ….atentie SEF al Exploziv News. Fara alte
    comentarii de prisos.

    • Si eu am fost fostul șef CIA … 😆 😆

      Treaba cu avioanele vândute de TB e luată de pe blogul securistului turnator SR Stanescu ,precum si traficul de armament si multe altele ….e doar propaganda securista antenista

      Ne lesi ,bre????…. Crezi c-ai dat de prosti aici,care n-au auzit de blogosfera???

      Drum bun si cale bătută ,impostorule !!!!!

    • Gata Nasul a decis sa fiu alungat. Pacat am crezut ca este diferit.
      Mult diferit. Cateva clase diferenta. Din pacate mediul a-si face
      datoria. Poate are dreptate. Nu vrea sa ramana singur.
      Eu sunt singur . Impotriva tuturora. Este calea mea . Mi-am luat soarta
      in propriile mauni. Am reusit dela spalatul vaselor sa ajung sus.
      In Romania nu s-a schimbat nimic. Poate doar in rau.
      In curand lansez TV mea proprie pe internet. Va fi vizuala cu aparatul in mana. Politica si New York-ul vazut de un artist. Va batea totul la fund.
      Inclusiv Nasul. Deci La revedere . Ne revedem in cateva saptamani.
      Pana atunci urmariti ROBERT HORVATH DEVA BLOG

  12. EU REPREZINT ROMANIA ! NU VOI NULITATILOR !
    Hai sa o dam pe bune. Este cazul sa va adresati administratiei. Adevarul trebuie cenzurat. Eu nu am atacat niciodata pe nimeni. Eu sunt cel atacat si cand indrasnesc sa raspund ,trebuie sa fiu alungat.
    Nu am atins nici cu gandul un fir din parul sau din barba nasului.
    Pare un tip inteligent si profesional. L-al luat cateodata la misto ( romanian slang ) dar fara ganduri anti basiste perverse.
    Va deranjez . Stiu. Sunt altfel decat voi. Amestec vorbele cu faptele voi
    doar vorbele cu vorbele si iar cu vorbele.
    Apoi nu sunt modest. Ca artist eu reprezint Romania. La fiecare expozitie personala arborez drapelul romanesc iar in mijlocul galeriri pun portretul Regelui Mihai. Regele meu.

    Fimele mele bat lumea.
    Creativitate si talentul va debalanseaza. Va umple vorbele de ura si neputinta.
    Cereti administratiei sa fiu alungat. Nu sunt nici primul nici ultimul Este felul vostru de a trata valorile. Nu credeti in nimeni si nimic.
    Ramaneti singuri in cercul vostru extrem de stramt si provincial.
    Exrem de provincial. Stiu ca deranjez ca locuiesc in centrelel lumii New York si Tokyo.
    Aceste vorbe nu se adreseaza decat nulitatilor …….
    Dar un artist deloc modest nu poate fi atins . Geniul merge mai departe zambind. Stiu ca voi fi declarat nebun. Mi-e frica de normali si mediocrii. Noi nebunii schimbam lumea si istoria. Voi nici macar sosetele.
    Mentorul meu Salvador nu a fost nici el normal. Vedeti Expozitia dela
    DALI LA DEVA.
    http://www.devagallery.com/
    Aceste randuri nu se adreseaza doamnelor frumoase si politicoase depe acest blog intelectual. De departe cel mai bun blog romanesc

  13. in contextul articolului tau, Nasule este foarte interesanta aceasta afirmatie: „Cu atît mai mult nu trebuie să uităm noi, cei care ne-am bătut în vara anului trecut pentru salvarea statului de drept. Şi cînd spun asta mă refer, în ordine absolut întîmplătoare, la Robert Turcescu, la Grigore Cartianu, la Dan Tapalagă, la Laura Ştefan, la Mircea Marian, la toţi jurnaliştii care au fost pe baricadele B1 TV, Evenimentul Zilei şi Hotnews.”

    • si pe mine m-a socat aceasta fraza a lui cristoiu, Georgiana.
      Dl cristoiu se compromite in fata nostra nenominalizand printre cei cativa care au sustinut statul de drept in vara trecuta si Nasul TV. Iar faptul ca a si refuzat sa participe la Forumul dreptei spune multe despre jurnalistul cristoiu si, mai ales, nu-l onoreaza.
      Ce a fost pe Nasul Tv in acea perioada fierbinte, cum ne-am unit, coagulat, aici noi, fidelii acestei televiziuni, o stim prea bine. Omisiunea intentionata si tendentioasa este tot o minciuna, dar ceva mai parsiva decat celelalte. Binecunoscuta si mult folosita tehnica a adevarului trunchiat …
      Uite ca ne-am lamurit si-n privinta acestui jurnalist. Pana acum, lunecos fiind, nu reuseam sa am o impresie clara despre el. Si in privinta B1 TV lucrururile incep sa se lumineze. Macar stim cu cine avem de-a face. E si asta un castig, deloc neglijabil chiar.

      • Poate ar fi mai simplu sa observi ce direcție a luat Radu Moraru;
        – anti Băse & Co (inclusiv Elena Udrea, mișcarea populară,..)
        – pro Blaga & Co (inclusiv Mihai Neamțu cu Noua Republică – introdus sub aripa buldogului de RM în mod sigur).
        Ion Cristoiu are el multe păcate dar îi place să fie liber. Am fost surprins la începutul emisiunii de absența lui Ion Cristoiu, nu mă așteptam. După primele minute de emisiune am înțeles de ce un vulpoi bătrîn ca Ion Cristoiu nu s-a compromis și nu a girat cu faima lui o emisiune de înfierare proletară a Mișcării Populare și a inițiatorului ei, Traian Băsescu. Probabil că Ion Cristoiu a „uitat” de NașulTV în mod deliberat, ca un răspuns la dezamăgirea provocată de noua orientare a postului NașulTV, nedorind să spună mai mult de atît.


        • VEi, da ! trebuie sa va dau dreptate, Daniel. Si in acest caz, se isca banuiala ca si absenta dlui MRU ar putea fi legata de asta.

  14. Mark Wiliams
    Bre saxonule.
    Blogul meu se chiama INTALNIRE CU DAN VOICULESCU…LA PUSCARIE.
    Se pare ca nu-l simpatizez deosebit si nici el.
    Dovada ; m-a dat in judecata.

    http://devanewyork.blogspot.com/

    Nu te inspaimanta. Nu Basescu este in vizorul nostru ci VOICULESCU.

    • tataie ….esti dus cu pluta ,indiferent cine esti …in felul asta nu reusesti sa atragi atentia nimanui …doar starnesti zambete sau ignor.

    • Materialul cu Bout este identic cu cel raspindita de postaci prin tot spatiul on line.Si care a fost indelung discutat la Latrine.
      Care pe cine v-ati plagiat?

      • iar dosarul lui Ponta e luat de pe ExplosivNews

        mosul asta internaut ,crede ca toata lumea e idioata….copiaza din blogosfera tot felul de informatii si se impauneaza cu ele ca si cum ar fi ale lui

        e o panarama impostoare!!!

    • Roberth Horvath
      Ai scris destul si despre Traian Basescu.L-ai tavalit prin noroi cum ti-a venit,nu mai face acum propganda batului de chibrit.
      Lovesti tendentios,urit,murdar si nedeontologic ,in stilul prietenului Vadim Rudor.O fi o simpla coincidenta?
      Ai asezat la rind pe primul ministru,Victor Ponta (ASTA ESTE ACUM-Guverneaza Romania),pe Presedinte,pe sefii serviciilor secrete si alte personalitati sdin spectrul politic.
      Defaimator si tendentios…
      Face parte dintr-un scenariu elaborat pe la Gindeste .org?

      Daca ai probe si stii ce spui,depune sesizari la institutiile competente..

      Dar tu nu ai..decit prefabricate in tehnica maskirovka…ca sa manipulezi,sa denigrezi ,sa induci minciuna ca si adevar..

      Cine nu te cunoaste?
      Se pare ca ti-ai gasit LOCUL.Dar nu si auditoriul.Atiti citi am mai ramas.
      PENTRU CINE SCRII MAREATA CREATURA???

  15. RECUNOSC SUNT SPON CEAUSIST!

    http://hunedoreanul.gandul.info/eveniment/spionul-deva-pregateste-o-revolta-anticomunista-la-new-york-3284645

    GANDUL .

    Spionul „Deva” pregăteşte o revoltă anticomunistă la New York
    Publicat la: 09.10.2008 00:05

    SESIZARE. Robert Horvath „Deva” a sesizat Poliţia americană că una din expoziţiile ICR din New York este „nazistă”. Poliţiştii veniţi la faţa locului au constatat că a fost vorba de „false alarm” (sursa: YouTube)

    Este acuzat că a fost spion român „plantat” în SUA care, după încetarea „Războiului rece”, s-a trezit fără misiuni şi obiectul muncii. El se prezintă ca artist din diasporă cu pseudonimul „Deva”. Spune că numele a fost inspirat de oraşul din România în care s-a născut

    Robert Horvath, un personaj acuzat că a fost spion de-al lui Ceaşescu în America şi care spune că este din Deva pregăteşte la New York o manifestaţie anticomunistă şi anti Băsescu, indignat de o expoziţie artistică organizată în SUA de către Institutul Cultural Român (ICR).
    Horvath este un român stabilit, în anii 1970, în Statele Unite ale Americii, al cărui nume este extrem de activ pe forumurile mai multor publicaţii româneşti şi pe o serie de bloguri. Robert Horvath povesteşte pe unele pagini web că mai este cunoscut în calitate de artist cu numele „Deva” şi mărturiseşte că şi-a ales acest pseudonim de la oraşul unde s-a născut. Mai mult, el are o galeria de artă online, „Deva Gallery”, unde şi-a expus lucrările.
    „Am început pregătirea în aceste zile a unei demonstraţii a intelectualilor şi artiştilor din fostele ţări comuniste. Vom demonstra împotriva expoziţiei comuniste în faţa misiunii României la UN”. Anunţul revoluţionar a fost postat pe mai multe bloguri româneşti şi este semnat „Deva (Robert Horvath) New York”.

    „Artistul” 007

    În timp ce în autobiografia prezentată pe internet, Horvath se dă victimă a regimului comunist şi spune că a fost nevoit să fugă din ţară în America, există voci de pe blogosferă care-l acuză pe acesta că, dimpotrivă, a făcut spionaj în SUA în folosul regimului Ceauşescu.
    Ioan T. Morar, jurnalist la „Academia Caţavencu”, a publicat pe blogul său, morar.catavencu.ro, un fragment din textul lui Horvath, pe care-l cataloghează „o mostră din opera unui fost spion”. Pentru Morar, cazul lui Horvath ilustrează situaţia spionului român trimis în străinătate de regimul comunist şi care, după Revoluţia din 1989, a rămas fără obiectul muncii. „Brusc, România s-a aliat cu America, iar spionul român a rămas cu ochii în soare. Dar el fusese instruit să reziste la diverse situaţii. Aşa că a rezistat şi a făcut ce a ştiut, a raportat la Bucureşti tot ce, în nebunia lui recentă, i se părea normal să raporteze”, explică Ioan T. Morar motivaţia manifestului revoluţionar al lui Horvath.

    „Serviciile sunt paralizate”

    Pe un alt site, blogs.click.ro, spionul „Deva” îşi duce lupta personală cu ICR din New York cu un text scris în maniera unei note informative. „este liderul unei secte satanice. Am contactat FBI. Documentele sunt evidente. Am anunţat în scris şi verbal pe consulul Pavoni (consulul României la New York – n.r.) şi pe Ilinca Ilie de la Ambasadă (Ambasada României la Washington – n.r.). Am cerut zilnic să fiu contactat de SIE (Serviciul de Informaţii Externe – n.r.). Serviciile (de informaţii – n.r.) sunt paralizate şi nemulţumite.”

    ––––––

    „Am început pregătirea în aceste zile a unei demonstraţii a intelectualilor şi artiştilor din fostele ţări comuniste. Vom demonstra împotriva expoziţiei comuniste în faţa misiunii României la UN”
    Text semnat de Robert Horvath, postat pe morar.catavencu.ro

  16. CAND SPUI ADEVARUL NU TE CREDE NIMENI.
    SUNT SPION ! COLEGII MEI CU OCHI ALBASTRII CA CERUL VORBESC
    CU ACCENT AMERICAN.
    NU ENGLEZ……… AGENTUL OO7
    Spionul “Deva” pregăteşte o revoltă anticomunistă la New York , Artistul” 007
’ El se prezintă ca artist din diasporă cu pseudonimul “Deva”. Spune că numele a fost inspirat de oraşul din România în care s-a născut.’
http://hunedoreanul.gandul.info/eveniment/

  17. Radule,

    Asa e. Romania nu mai este pe nici o agenda semnificativa. Poate pe cea a executorilor, de acum.

    … Or sa vina curand, nici o grija.

    Romania nu mai e nici pe agenda romanilor gospodari, din pacate. Multi au plecat, multi se pregatesc sa plece. Cei care mai sunt se pregatesc de iarna economica ce va veni.

    In fine … spuneam ca luna iunie a fost de spaima la vanzari in toate domeniile.

    Dar tot eu spuneam – nu cred, mai frate, nu ai loc de masini pe strazi, la 1.4 eur/litru.

    EI, ASTAZI, prima oara … poate de dupa 89 … nu, nici macar, si pe vremea lui Ceasca erau mai multe … cum spuneam, astazi am mers Bucuresti – Sibiu si retur, sambata … si am avut momente de drum unde pe kilometri intregi nu intalneam o masina.

    E primul semn clar vazut de mine.

    E groasa !

    • Cristian777@
      Ai dreptate pentru că eu mai fac traseul ăsta numai în zilele de lucru cind este foarte aglomerat mai ales cu mașini de transport marfă. Dacă lumea se fîțîie mai puțin în weekend, este un semn. Eu în fiecare duminică circul pe traseul Bacău-Suceava, E85. Ei , află că e mult mai lejer ca-n anii trecuți. S-a ajuns aproape acolo unde a vrut Europa, la uniformizarea costurilor energetice(electricitate,gaz și carburanți). Chiar dacă pe noi ne afectează crunt politica asta, este corect economic. Și eu cred că oriunde în EU trebuie să ai aceleași prețuri. Acum trebuie să ne ridicăm la nivelul de salarizare al vestului dacă n-am fost destul de deștepți s-o facem pînă acum, sau mai bine spus, n-am fost guvernați de români patrioți. Asta va dura mulți ani chiar îi dacă vom avea români adevărați la conducerea țării.

  18. Mosule
    Bout nu este liber….nici sa se duca la toaleta. Serveste 25 de cotoronti
    in SUA. Ma intreb daca cunosti limba germana ;All talk of the possible exchange of former CIA employee Edward Snowden for Russian businessman Viktor Bout serving a prison term in the United States is harmful and provocative, Bout’s lawyer Alexei Binetsky believes.
    Read more: http://english.ruvr.ru/news/2013_06_24/Talk-of-Snowdens-possible-exchange-for-Bout-harmful-and-provocative-lawyer-4526/

  19. @ Nightmare
    „A nightmare is an unpleasant dream that can cause a strong emotional response from the mind, typically fear or horror, but also despair, anxiety and great sadness”.
    Cu alte cuvinte te vei adresa in curand in numele personal si al serviciilor.
    administratiei sa ma baneze . Vinovat de spam si spunera adevarului.

  20. Mie nu mi se pare ca este vorba de UN ATAC, ci de simple dezvaluiri sau puneri in clar a unor lucruri stiute sau banuite de multi. Nu vad deloc cum USA, Marea Britanie sau Austria ar fio socate de lucruri pe care le cunosc de fapt si care fac parte din practicile lor curente. Daca exista un atac, atunci atacul vizeaza partea romana, pe cei care au vandut resursele respective.
    Eu leg aceasta dezvaluire publica de o alta fraza spusa de Presedinte zilele trecute. Spunea atunci dl Basescu ca cei care au facut puciul din vara trecuta aruncand tara in haos si compromitand-o international VOR PLATI IN FATA JUSTITIEI. Pentru mine, cele doua declaratii sunt inseparabile si asta ma face sa ma gandesc ca urmeaza evenimente de maxima importanta pentru curatarea tarii de ciuma rosie. E o intuitie.

    • si inca ceva foarte important : acest „atac” pe care eu il consider ca fiind adresat celor care au vandut resursele tarii si cel privind pe responsabilii loviturii de stat din vara trecuta apar DELOC INTAMPLATOR tocmai la cateva zile dupa intalnirea cu cei doi sefi ai serviciilor secrete.
      LUCRURILE SE LEAGA intre ele. Semnificatiile si mai ales consecintele llor e vom realiza, ni le vom explica si le vom intelege la momentul potrivit. E inca mult prea devreme chiar si pentru analisti si jurnalisti avizati.
      Atitudinea Presedintelui Basescu este cea a unui sahist care nu o data ne-a uimit prin originalitatea si strategia miscarilor sale. Cred ca domnul Presedinte Basescu a inceput o mare partida si ca de rezultatul ei tine in buna parte soarta de maine a Romaniei. Si mai cred ca adversarul nu este in afara tarii, ci aici, printre noi, deasupra noastra.
      (Cei din afara nu-s decat eventuali „sponsori” ai jucatorilor.)

      • salve ,prietene !!!!

        de acord exact cu ce spui si mai adaug si eu ceva

        Miza mandatului lui Traian Basescu este unirea cu Moldova ,care este in desfasurare …rusii sunt pusi in fata faptului implinit ,alltfel nu se apuca Voronin asa dintr-o data sa-l atace pe Presedinte ….bursele si cetatenia romana acordata moldovenilor au avut rezultate mai eficace ca si tancurile rusesti si plus sustinerea Germaniei ,care a ajutat Moldova la rugamintea lui Traian Basescu .

        Venirea Sefilor Spionilor american si rus are legatura Moldova,Nabucoo,gazele de sist si cele din Marea Neagra.

        La Bucuresti s-a discutat despre unificarea Romaniei cu Moldova si zona de influenta in care se vor afla si nu cred ca cea ruseasca,dupa reactia presedintelui …efectiv ii jubila toata fatza.

        Amwricanii au facut o concesie Rusiei prin caderea proiectului gazoductului Nabucco,iar rusii au trebuit sa dea ceva la schimb …Moldova …oricum nu mai puteau face nimic ,dar cred ca ne-au vrut in Euroasia lor ,din acest motiv i-au sustinut pe pucisti si atacarea statului de drept….l-au vrut pe Traian Basescu debarcat neaparat…dar au intervenit SUA si EU.

        chiar daca a cazut proiectul gazoductului Nabucco ,Romania,prin gazele de sist si cele din Marea Neagra poate deveni un jucator important pe piata de energie ,in detrimentul rusilor …si aici a fost si este buba rusilor.

        Din acest motiv are loc dezghetarea relatiilor rusesti …e clar ca buna ziua ca suntem un adversar de temut pentru ei prin strategia Presedintelui..

        • Sper să ai dreptate. Știm toți că președintele nostru (adică al celor care l-au votat și-l susțin în continuare) a făcut tot ce poate un președinte pentru a aduce Basarabia inapoi (fie unită cu Romania, fie în UE). Eu auzisem chiar de o variantă în care România să recunoască independența Transnistriei la schimb cu Moldova. Rușii poate „vor da” Basarabia, dar fără Transnistria (n-a fost teritoriu românesc din cte știu eu) .
          Și eu care credeam că Nașul Radu Moraru a revenit printre noi, „băsiștii”

          • danielro

            E doar o părere …asta cred eu ca s-a întâmplat si îți dau dreptate cu Transnistria…Moldova o sa se uneasca cu România in UE ,dar fără Transnistria si probabil România nu va avea pretentie la Bucovina…

            Vocea Rusie duce o propaganda abjecta contra gazelor de sist ,iar de aici îți dai seama cit de periculosi ne vad rusii ca viitori jucatori pe piața gazelor .

          • Manca-le-ar pitpalacu’ de gaze, ca nu ne lasa sa respiram :X Ori nu era mai bine sa n-avem de niciunele? Ca stam cu fundu’ pe ele (pe bogatii) ca Hagi Tudose 😆 iar cand e sa le folosim, le iau altii. Si numai zazanie fac.

  21. @ Nightmare
    Eu nu scriu pentru tine. Scriu pentru lume buna si importanta.
    Dan Voiculesecu de exemplu. Desi este doar o puradea batrana
    de Bariera Vergului trebuie sa-i raspund la atentie.
    ” De dincolo de Ocean, jurnalistul robert Horvath lansează şi o ipoteză şocantă: Dan Voiculescu ar fi implicat în moartea fratelui lui Ceauşescu.
    “Probabil că dl Voiculescu urmăreşte emisiunea. Îl întreb: în ziua în care dl Marin Ceauşescu s-a “sinucis”, unde aţi fost dv.?”, a declarat Robert Horvath.
    Dan Voiculescu a răspuns pe blogul său acestor acuzaţii.
    “Când devii persoană publică îţi asumi – şi nu trebuie să te plângi de asta, a fost optiunea ta – tot soiul de întâlniri, acuzaţii şi lupte ,,exotice””, scrie Dan Voiculescu, pe blogul personal.
    Scriu si pentru servicii. Sunt un preferat de-al lor. Le dau mereu de lucru. S-a deschis un departament special. Nume de cod….Robert

  22. ATENTIE NEAMULE !
    PRESEDINTELE OBAMA URMARESTE NASUL TV.

    NASULE
    Te asigur ca declaratiile presedintelui Romaniei nu sunt cunoscute de
    Presedintele SUA
    OBAMAMA.
    De unde stiu? Avem un prieten comun.
    Frank Gardiner Wisner (June 23, 1909 – October 29, 1965) was head of Office of Strategic Services operations in southeastern Europe at the end of World War II, and the head of of the Central Intelligence Agency during the 1950s.

    He was stationed in Romania, where he became head of OSS operations in southeastern Europe.While in Bucharest he became friendly with King Michael of Romania. Later he became an informal adviser to the royal family. OSS agents penetrated the Romanian Communist Party and Wisner was able to discover that the Soviets intended to take over all of Eastern Europe. Wisner was disappointed by the US government’s reaction to this news and he was forced to advise the Romanian royal family to go into exil

    ATENTIE :
    BAIATUL LUI Frank George Wisner este un bun cunoscator si prieten al romanilor. Inclusiv persoana mea. ESTE UNUL DIN PRINCIPALII CONSILIERI AI PRESEDINTELUI OBAMA. Am vorbit la telefon inainte de deplasarea in Egipt. Trimite complimente. Urmareste Nasul tv impreuna
    presedintele cand au timp liber.

  23. „DE CE A ATACAT PRESEDINTELE BASESCU „?

    Nu stiu ,sincer !:)

    Acu’ daca tot a comis-o macar sa spuna si motivul ca altfel o tinem tot asa :nu stii Nasule ,nu mai da ,nu-i bine, e altfel etc. 😆

    Vedem ce mai urmeaza !!

    • Buna ziua ,d-le Radu Moraru ,iara sunt comentarii in afara subiectului ,in loc sa vorbeasca despre ce ne-ati spus ei tot despre dvs. vorbesc ,pareri si pareri si pareri(de cum vor ei sa fie Radu Moraru ) .. inca nu au aflat sau nu vor sa accepte ca Radu Moraru – este ziarist liber ,liber la opinie, etc. ! Sa fiti iubit!!:)

  24. Buna seara tuturor!

    Eu astept sa treaca timpul, sa vad ce si cum 🙂 Dantelarii dintr-astea complicate ma depasesc. Odata-i cu plus, odata-i cu minus in catalog Tiranul, de nu mai stiu ce sa cred.

    Io atata stiu: Tiranul a ridicat un picut măsaiu’ (= fața de masa) sa vedem cam ce-i pe sub si-i vazuram pe unii cam „cu pantalonii-n vine”. 😛

    • Buna ,Laura ,s-a elucidat misterul care, cum ,ce a vandut ,sau ce ..,viata merge inainte !!Duminica placuta! 🙂

  25. SATURDAY, JULY 14, 2012

    UN SCANDAL INTERNATIONAL FARA PRECEDENT ! GUVERNUL GERMAN CERE INCHIDEREA ANTENEI 3 SI DEMISIA PRESEDINTELUI CRIN ANTONESCU !
    AM PRIMIT UN MESAJ OFICIAL DIN PARTEA AMBASADORULUI GERMAN IN SUA
    ” UN ATAC NEPERMIS LA ADRESA POPORULUI GERMAN ”

    Revin cu un fapt uluitor . La principala statie de televiziune din Romania Antena 3 afiliata la CNN sa organizat un atac fara precedent impotriva poporului
    german si al doamnei Merkel. Aceasta actiune fara precedent sa bucurat de participarea Presedintelui Romanie Antonescu. S-a mers atat de departe incat s-a afirmat direct ca Cancelarul German a facut parte din Stasi, echivalentul german al securitatii lui Ceausescu. Antonescu nu a infirmat acuzatia facuta de Victor Ciutacu dand chiar de inteles ca este de acord cu afirmatia acestuia.
    In calitate de jurnalist am luat legatura cu atasatul oficial al presei germane de la New York. In cursul acestei dimineti am
    avut convorbiri telefonice cu consulul german la New York
    Busso von Alvensleben care m-a asigurat ca acest caz a intrat
    in atentia autoritatilor germane .
    Am trimis in calitate de cetatean SUA, un cetatean al lumii libere am trimis un protest anbasadorului german la Washington, Peter Ammon .
    Romania face parte din E.U si din NATO. Asistam la o incercarea unui grup anti occidental de a reintoarce istoria si a introduce Romania din nou in sfera de influenta rusa. Nu ramane decat sa amintesc declaratiile fara echivoc al
    agentului KGB , Andrei Marga in fata parlamentului roman.
    „Vladimir Putin este un om foarte competent si ar fi bine ca liderii din Europa si de la noi sa fie la fel de competenti.”Am avut amandoi, cu domnul Crin Antonescu, ocazia sa fim primii vizitatori la Putin ca premier
    Sunt foarte bun prieten cu un fost ministru al lui Putin, bun prieten cu Putin, Filipov, care imi spunea ca rusii cred ca vor sa cucereasca teritorii. Si i-am aratat cat de gresita e aceasta perceptie ”
    Nu ramane decat sa adaug ca acest bun prieten detine gradul de general si sef de departament in serviciul secret rusesc.
    La Vorbe Grele Citez din memorie
    Ciutacu : Sunt nepot de rabin …aproape ingropat de viu de germani. Poti avea incredere in poporul german si in doamna Merkel………….
    ……………….
    In partea doua a interviului ATENTIE ATENTIE ATENTIE
    CIUTACU : …ESTE ANUL IN CARE CANCELARUL DE AZI AL GERMANIEI DOAMNA MERKEL A SEMNAT CONTRACTUL CU STASI
    PRESEDINTELE ROMANIEI CRIN ANTONESCU : NU STIU…POATE.
    Robert Horvath Deva Nipon PRESS

    • Bai,tataie …cit ai de gand sa ne mai freci la creier cu prostiile tale ???

      ce dracu nu intelegi sa postezi o singura data aberatiile …ce pana mea crezi ca faci aici???

      ai postat o data, de 10 ori ,ajunga-ti…cine vrea sa citeasca, citeste .

      esti chiar batut in cap ???…nu te vezi ca esti ridicol cu aceleasi postari ???

      • Draga Night,
        Nu-ti mai bate, prietene, capul sa-i raspunzi. Nu face. Prezenta acestei persoane pe forum vizeaza in primul rand ocuparea spatiului si acapararea discutiilor. Intr-un fel, ii reuseste. Ma uitam la articolul dlui Moraru : „CLASA MUNCITOARE E LA ULTIMUL GRATAR!”. Ei bine, la inceput s-a iscat un dialog, au aparut ceva opinii pentru ca in final sa mai ramana doar autorul nesfarsitelor aberatii si inca unul, doi, dar nu mai multi. Punct ochit, punct lovit !
        In perioada imediat urmatoare lui decembrie 89, Iliescu, pana atunci adeptul partidului unic a fost ferm „sfatuit” de Gorbaciov ca romania sa treaca la pluripartism si sa se creeze aparenta unei adevarate democratii. Atunci, criminalul Ilici a prezidat parinteste la infiintarea a nenumarate partide si formatiuni politice si la infiltrarea celor istorice si a Casei regale (inceputa din perioada ceausista). Referitor la oNG-uri si formatiuni politice Ilici s-a exprimat explicit ca TREBUIE OCUPAT TOT SPATIUL PUBLIC in asa fel incat nimic necontrolat de el si-ai lui sa nu aiba vreo sansa sa se construiasca si sa se consolideze. Asta se intampla si astazi si se intampla la toate nivelele vietii in Romania. Acest domn „Robert” nu face decat sa aplice, prin logoreile sale cotidiene, invatatura comunistului Ilici. In plus, vad ca are o misiune care-l vizeaza in primul rand pe domnul Moraru, caci de articolele sale se leaga cu o perseverenta de-a dreptul kgbista.
        Cred ca nu are rost sa-i dam apa la moara unui astfel de personaj venit sa pulverizeze acest forum.

        O seara buna, Night si tie, prietene Mark !

  26. NOTA OFICIALA
    Guvernul Romaniei.
    Prim Ministru
    Stimate domn Victor Ponta
    A-ti declarat; Nu există o informaţie care să vizeze o ameninţare de tip terorist în legătură cu teritoriul României”
    Va contrazic categoric.
    Ma numesc Robert Horvath cetatean roman si american. Sunt cineast , absolvent IATC- Bucuresti Cinamatografie. Sunt jurnalist de investigatii specialist in terorim si transport
    ilegal de arme. Deci stiu ce vorbesc.
    Amenintarea terorista creste zilnic bucurandu-se de umbrela servicilor romanesti. Va informez cu un caz concret :
    Am cerut autoritatilor diplomatice romanesti sa ma puna in legatura cu serviciul roman extern. Am fost refuzat. Toate memoriile mele au ramas deasemenea fara rezultat.
    Am mentionat ca am intreprins o ancheta personala in care informand despre o actiune terorista …..Exportul de giroscoape
    pentru rachetele iraniene. Am mentionat ca aceste rachete au ajuns pe in mana Talibanului ,iar inbunatatirea tirului au dus la doborarea de helicoptere US si NATO. La moartea a 80 de militari americani.
    Citez din denuntiul catre FBI
    Cititi memoriul meu

    UN FRAGMENT DIN RAPORTUL MEU CATRE FBI : Assistant Director in Charge Janice K. Fedarcyk………. Stimata Doamna ……. Ultimele desvaluiri vorbesc despre intrebuintarea unei companii romanesti pentru trimiterea de arme catre IRAN. According to an investigative report……. and an associate had sent the sniper scopes to a Romanian front company to mask the final destination: Iran.
    Nimeni nu sa atins de teroristul Aurel Fratila care a trimis giroscopurule catre Iran. Legatura cu un general iranian-seful serviciului irania Europa nu a deranjat pe nimeni.A interesat insa autoritatile americane… care ai voi acorda mandatoriu 20 ani la Guatanamo.
    Ma adresez dumneavoastra cerand deschiderea unei anchete.Se pare ca exista o conspiratie la toate nivele pentru acoperirea mafiei de arme si sprijinirea terorismului international.
    Doresc o discutie confidentiala cu om de incredere.Doresc sa dau informatii despre activitatea de terorism pe teritoriul Romaniei.
    Astept raspuns de urgenta…inainte de termenul legal. Copia acestui document a fost trimes Ambasadei SUA- Bucuresti.
    Cu sinceritate
    Robert Horvath Deva
    Presedinte Devartes Film International
    New York Tokyo

  27. Nasule
    Asta cu serviciile este chiar de pomina.
    A confunda niste vorbe protocolare cu esenta …..este cel putin
    ridicol. Melescanu nu a primit ani de zile viza de intrare in SUA.
    A participat la ” sinuciderea ‘ lui Marin Ceausescu la Viena etc.
    Scopul vizitei.
    ROMANIA CENTRU AL QUEDA
    DECLARATIA OFICIALA A GUVERNULUI SUA.

    ROMANIA CENTRUL EUROPEAN AL QUEDA
    ( DECLARATIA GUVERNULUI SUA )
    Under Secretary for Terrorism and Financial Intelligence Stuart Levey.
    RAPORT CENTRUL FINANCIAL AL QUEDA DESCOPERIT LA BUCURESTI.! Ahmad Khalaf Shabib al-Dulaymi
    ( UN APROPIAT AL LUI BEN LADEN )
    DESCHIDETI :http://www.ustreas.gov/press/releases/tg621.htm
    hmad Al-Khalaf Shabib Dulaymi oferă sprijin financiar, material, sau tehnologice catre Al Qai’da în Irak şi Al Qai’da. În martie 2009, Al-Dulaymi a organizat contrabandă de arme şi explozivi în Irak din Siria, printr-o întreprindere din Regatul Unit, bazat pe numele AQI. La sfârşitul anului 2008, Al-Dulaymi a acordat sprijin financiar AQI prin acordarea de fonduri pentru familiile AQI luptători ucişi în Irak.
    BUCURESTI CENTRUL FINANCIAL AL QUEDA
    INCEPAND CU JUMATATEA ANULUI 2011 AL DULAYMI A FOST RESPONSABIL (SEFUL ) RETELEI AL QUEDA DIN EUROPA ALCATUITA DIN DOUA CELULE INCLUSIV UNUL IN BUCURESTI iROMANIA,CARE AU FINANTAT AL -QUEDA IN EUROPA PRIN CONTRABANDA DE TIGARI SI CAFEA Al-Dulaymi este responsabil pentru a facilita formarea, echiparea şi circulaţia de luptători străini în Irak, prin recrutarea de musulmani în Europa pentru a ajuta Al-Qai’da prin fonduri de contrabandă sau arme, sau lupta împotriva Forţelor Multinaţionale din Irak.
    Începând cu sfârşitul lunii decembrie 2006, Al-Dulaymi facilitat transferul de bani către un facilitator AQI financiare din Fallujah, Irak. La un timp nespecificată în 2006 sau 2007, al-Dulaymi adus resurselor nespecificată, la un lider AQI în Irak şi, ulterior, a adus mai multe persoane la acelaşi lider AQI pentru formarea profesională în sprijinul operaţiunilor de AQI.
    MESINGERUL LUI BEN LADEN
    În plus faţă de furnizarea de resurse financiare, materiale sau de sprijin tehnologic AQI şi al-Qai’da, Al-Dulaymi prestează servicii pentru Osama ben Laden. Al-Dulaymi A PREDAT O SCRISOARE DE LA BEN LADEN CATRE LIDERUL Abu Ayyub al-Masr….. A ACTIONAT CA INTERMEDIAR INTRE AL QUEDA SI ANTURAJUL LUI BEN LADEN

    • Robert horvath.asa da,cineastule.ACUM ,in fine AFLAM ce faci p-acilisea.Ce te-ai invirtit in jurul cozii,cu chestii trestii pina cind AI PRINS prilejul sa agati armaghedoanele si infectiile lui Vadim ale lui Ciuvica si SRS.pe-aciulea.

      Indreptate nu doar asupra Presedintelui Romaniei,ci si ROMANIEI insasi.

      Pentru ca MINTI.Cu vasilescu cu tot.Si esti lasat sa bagi mizeria pe gitul celor care mai sunt INCA pe aici.
      Nu ma apuc sa iti demontez dantelaria am facut-o CIND A APARUT prima data,acum citiva ani.
      Cita nerusinare….sa preiei minciunile si dezinformarea de la Felix si sa le pui AICI?????

    • lupta se invata luptand. Dezinformarea o inveti doar atunci cand citesti astfel de texte Mark. Spre deosebire de altii inca nu a injurat dar promit ca va fi facturat pentru autoreclama

  28. Dle.Moraru de ce dai cu barda in Basescu in Udrea ?cand v-a veni la putere si Antonescu ,crezi ca o sa te lase cu televiziune ,uitete la Diaconescu ce a patit.Au ei metode sa te faca sa renunti ,iti da la amenzi pana te face sa te apuci de agricultura asa cum iti doresti de altfel.Iar modul cum faci tu televiziune oameni s-au dumirit.Televiziune la fara frecventa .

  29. Nasule
    O spun pe fata si fara pare de rau. Sunt pentru Basescu. El este raul cel
    mic. Raul cel mare este gasca pucista care a incercat si mai incearca sa scoata Romania din zona de influenta americana. Fara sansa sau speranta.
    O spun pentru naivi cu toata raspunderea. Chiar daca Basescu pierdea cu 99 % era tot salvat. Chestia cu independenta si democraratia este pentru naivi si cei pentru pre multa minte. Basescu este pro american si a jucat cu
    perfectia aceasta carte.
    Esti un tip inteligent . Deosebit de ascutit la minte. Cunoscator al lumii. Dar uneori faci pe prostul. Este evident ca atacul lui Basescu este
    de uz intern. Pe nimeni nu intereseaza in America sau in alte parti. Hai sa fim seriosi . Macar odata.
    Basescu nu a vandut nimic. Cand arunci o asemenea abureala nu rosesti ? Basescu si-a vandut si avionul. Vreu dovezi.
    BASESCU A VANDUT FLOTA AERIANA A ROMANIEI
    PRIETENULUI VICTOR BOUT PE UN PRET DE NIMOC. UN BOEING LA
    PRETUL UNUI JEP.
    Rusul Victor Bout, poreclit şi “Comerciantul Morţii”, era considerat de unul dintre cei mai importanţi dealeri de arme din lume. A vândut armament romanesc fabricat de stat, grupărilor teroriste din toată lumea, din Afganistan până în Columbia. O bună parte din timp, Victor Bout şi-o petrecea în România, la Bucureşti. Avea sediile a două companii de transport aerian chiar în cartierul Băneasa, iar echipaje româneşti au transportat arme în zone de conflict ale continentului negru.”Comerciantul Morţii” schimba armamentul pe diamante, acestea fiind apoi prelucrate în Europa. “Lordul Războiului” a cumpărat şi avioane româneşti, cu ajutorul cărora transporta arme. Le-a cumpărat la preţ de nimic de la statul român. Cel puţin un avion de pe lista neagră a cărăuşiei cu arme a fost ţinut timp de trei ani în baza militară Otopeni. Asta deşi ONU interzicea oricărei ţări să facă afaceri cu el. Lucra în toată lumea, trăia pe picior mare, deşi erau unul dintre cei mai căutaţi furnizor de arme pentru terorişti. Singurul oras unde se simte in siguranta si aparea la lumina zilei era capitala Romaniei . A actionat in tandem cu Traian Basescu care a fost ministrul transporturilor iar apoi Presedintele Romaniei. O MARE PARTE DIN AVIOANE DIN FLOTA LUI VICTOR BOUT PROVIN DIN ROMANIA. Iliuşin-uri-18, Antonov-uri 24, Boeing-uri 707, Tupolev 154 şi BAC-uri 1-11 au fost vandute sau facute cadou la pretul unui jeep cu acordul si semnatura lui Traian Basescu -ministrul transportului.
    Între 2001 şi 2004, echipaje româneşti au zburat în Africa pentru compania Jetline. În documentele ONU se afirmă că această companie şi echipajele româneşti au transportat arme în zone de conflict ale continentului negru. Iar aceste informaţii despre cărăuşia cu arme in specia Made in ROMANIA ,spre mai multe state africane sunt confirmate, sub protecţia anonimatului, de o sursă care a participat la aceste acţiuni în Africa.
    Zeci de români, personal navigant şi tehnic al companiei militare româneşti ROMAVIA au deservit avioanele BAC 1-11 cu indicativele P4-JLB, P4-CBH, VP-BBA şi 3C-QRF şi un Boeing 727 cu înregistrarea P4-JLI.
    Un document eliberat de Autoritatea Aeronautică din Aruba, locul unde majoritatea avioanelor erau înregistrate, demonstrează clar că piloţii români lucrau pentru Jetline Internaţional, companie condusă de Mohamed Hijazi, un libanez influent cu multe conexiuni în Africa.
    În Uniunea Europeană, activitatea companiei Jetline Incorporated este strict interzisă, dar Autoritatea Aeronautică Civilă a autorizat MIA Airlines să desfăşoare activităţi în România cu patru aeronave ale acestei companii. În realitate, compania se folosea de şapte avioane chiar sub nasul acestei instituţii, al cărei sediu se află la câteva zeci de metri de cel al MIA Airlines.
    Această flotă a adus patronilor sume mari de bani din zborurile făcute în Africa, Orientul Mijlociu şi spaţiul ex-sovietic. Oficial, cifra de afaceri anuală MIA Airlines este în jur de 100.000 de euro, adică echivalentul a cam două curse complete. În realitate, cifra de afaceri este de ordinul zecilor de milioane de euro şi statul român s-a ales cu o gaură imensă.
    Avionul-problemă 3C-QRF a fost importat de MIA Airlines in anul 2006, pentru dezmembrare şi suma declarată a fost de 40.000 de dolari. Realitatea este însă alta. “Nici această aeronavă nu a fost înregistrată în evidenţele contabile. De menţionat la acest punct că o aeronavă BAC 1-11 costă între 2 şi 5 milioane de dolari”.
    Angajaţii primeau oficial un salariu în jur de 900 RON, însă în realitate s-a descoperit că un pilot câştiga mult mai mult. Nici sutele de curse externe, în valoare de milioane de euro, nu erau înregistrate în scriptele companiei, în final gaura dată de patronii MIA Airlines fiind una uriaşă.
    Legăturile lui Victor Bout cu Traian Basescu nu se opresc însă aici. August 2003. În Baza militară de la Otopeni soseşte aeronava BAC 1-11 cu înmatricularea VP-CLM a insulelor Cayman. Scaune de piele, configuraţie VIP. Lux într-un avion al morţii! Avionul a fost a lui unui colaborator al rusului, Minin, şi cu el au fost duse în Sierra Leone mari cantităţi de arme şi muniţie care au alimentat sângerosul război civil din această ţară.
    Inspectorii ONU au fotografiat avionul. Imaginile sunt şocante: lăzi cu arme zac pe elegantele fotolii din piele! Probele erau evidente: fişele cu zborurile avioanelor, certificate de utilizator final false, oferte de armament şi corespondenţa secretă a traficanţilor.
    Trei ani aeronava morţii a stat într-o bază militară românească, în curtea ROMAVIA, companie a Ministerului Apărării care asigură zborurile demnitarilor români. Inclusiv pe cele ale preşedintelui ţării. Avionul ar fi trebuit confiscat încă de la aterizare. Nu s-a întamplat aşa ceva.
    BAC-ul a trecut în proprietatea lui Victor Bout.
    O altă aeronavă a morţii, un BAC 1-11 cu înmatricularea din Guineea Ecuatorială 3C-QRF, este descoperită pe aeroportul Băneasa în 2006. Aeronava apare în documentele ONU datorită implicării în traficul cu arme în Congo. Proprietate a companiei Jetline, BAC-ul era folosit de o companie autohtonă, MIA Airlines, MIA Airlines, companie privată care oferă servicii VIP, are sediul într-un apartament de bloc din Băneasa. Avioanele stau la ROMAERO, în hangarul 7. Aeronavele pe care le operează firma românească aparţin companiei Jetline Incorporated.
    “Iliusin” din Romania lui Basescu vandute contrabandistilor.
    Potrivit unui raport facut de Information Service, dat publicitatii in 2001, in flota aeriana a lui Viktor Bout se gasesc doua avioane “Iliusin 18V”, cumparate de la compania romana Tarom. Cele doua avioane au indicativele “YR-IME” si “YR-IMD” si au ajuns de la Tarom in flota “Air Cess Liberia”, una dintre companiile prin care Bout este suspectat ca a facut trafic de armament. Primul “Iliusin” a ajuns, ulterior, cu indicativul “EL-AHO”, in flota unei alte companii controlate de Bout, “Santa Cruz Imperial” Liberia. Al doilea avion de la Tarom a ajuns, prin “Air Cess Liberia”, la “Santa Cruz Imperial”, sub indicativul “EL-ADY”, si apoi la “Star Airlines” din Sharjah, cu indicativul “EX-7504”. Schimbarea indicativelor avioanelor era unul dintre modurile prin care autoritatile pierdeau urma aeronavelor care transportau armament.

    Alte Iliuşin 18 sau Antonovuri 24 care au aparţinut TAROM au ajuns la unele companii obscure din Emiratele Arabe Unite sau state ex-sovietice, precum Tretyakovo sau Berkut Air din Kazahstan, Altyn Air, Aerovias cu baza în Sharjah, Air West Cargo şi lista continuă.

    Tot TAROM a vândut două avioane cargo Boeing 707, avion similar cu cel folosit de preşedintele României, cu câte 300 de mii de dolari bucata. YR-ABC şi YR-ABA au ajuns tot la nişte companii obscure, South-Asian Airlines şi Cargo Plus Aviation din Emirate. YR-ABC i-a fost schimbată înregistrarea în 9G-IRL, fiind surprins pe Otopeni Militar în septembrie 2003 cu noua înfăţişare. Imensul Boeing s-a prăbuşit acum doi ani în Lacul Victoria, în apropiere de aeroportul Entebbe, în timpul unei curse Addis-Abeba – Togo.
    Ultimele două avioane vândute de compania naţională sunt BAC-uri 1-11, cu înmatriculările YR-BCJ şi YR-BRC. Au fost vândute la pachet cu 120.000 de dolari, avioane similare fiind scoase la vânzare de alţi operatori cu sute de mii sau chiar milioane de dolari. Ele au ajuns la o altă companie din Emiratele Arabe Unite, Aquiline International Company, cunoscută şi ca Trast Aero, cu birouri în Sharjah, Moscova şi Brazzaville, Congo.

    Compania lui Victor Bout in Romania se numeste “Flying Dolphin” (prin filiala sa, “Flying Dolphin Romania” SRL) . Avioanel companiei printre care un Boeing 707 sunt reparate sau contrlolate regulat de Tarom la Baneasa.
    Directorul adjunct al Aeroportului Otopeni Valentin Vasilescu spune in ziarul britanic Standard Today :Bout business was to illegal transfer of Romanian Governement weapons loaded on Bucharest-Otopeni military apron for almost HUNDRED flights with destination DR Congo, Angola, Iran, Liberia, Sudan, Rwanda, Uganda etc……… Bout airplane registred in Moldova ER-75929 operated 73 flights of Romanian build smuglling weapons for Africa at military apron of Otopeni-Bucharest airport under Air Acvila ( RRM code ), a Romanian Department of Defense company.”
    Vasilescu a inregistrat in secret pe Presedintele Romaniei confirmand ca acesta avea cunostinta de uriasul trafic ilegal de arme. Caseta a fost predata statiei de TV Antena 3.
    LA ORDINELE LUI TRAIAN BASESCU ROMANIA A DEVENIT FURNIZOR DE PERSONAL CALIFICAT PRECUM SI BAZA DE APROVIZIONARE SI INTRETINERE PENTRU AVIOANELE TRAFICANTILOR.
    “Traian Basescu had been under surveillance for several years.”
    Rachete antitanc romanesti se numara printre armele din depozite secrete ale miscarii marxiste columbiene de gherila FARC (Fortele Revolutionare din Columbia) descoperite de armata columbiana, se arata intr-un raport al Grupului de analiza antiterorista Giat de la Bogota. 
Serviciile de informatii columbiene au avertizat cu privire la interesul liderilor FARC pentru achizitionarea de armament de ultima generatie, in special rachete sol-aer IGLA-S24 fabricate in Romania. Transportul rachetelor romanesti a fost facut cu avioane provenite din Romania si asigurata de piloti romani.
    Cel mai marei de armament din lume, poreclit “comerciantul morţii”, Viktor Bout, a fost nu demult arestat de DEA american, în Thailanda
    Mandatul internaţional de arestare, pus în aplicare de americani, ieri, în capitala Thailandei, este emis cu acuzaţia că Bout a încălcat embargourile ONU privind comerţul cu armament din mai multe ţări si transport de rachete pentru rebelii columbieni. Bout serveste 25 de de puscarie. Basescu are scapare dupa terminarea mandatului ?
    Ai cunosc prea bine pe americani. Doar sunt unul de-al lor. Te intrebuinteaza si cand numai esti folositor a-ti dau un sut in fund.
    Robert Horvath DEVA USA

    http://devanewyork.blogspot.com/

    • Mosule …Victor Bout e liber ,tataie …si a facut afaceri cu Adrian Tarau ,care-i in America ta si cu PSD

      Traficul de armament este girat de PSD…mocofane

    • Da, dom’le, ca sa vezi! A dat si flota si frate-su’ vindea arme, ca asa a zis la antena3. Stiam, am mai citit.

    • acu ii puneti in afara de flota si avioanele in carca…panarama decrepita.

      Io zic sa.ti vezi de Kyoto sau cum o cheama …ok??

  30. Nasule

    nu-l cunosti deloc pe Corsar,desi a fost de jdemii in emisiune la tine .

    daca Traian Basescu voia sa trimita mesajele de care scrii, catre Sua si marea Britanie ,folosea alte canale….era destul sa sune la ambasade ,fiindca stii bine ca au spionii lor .

    afirmatia ca Romania nu e pe agenda lui Merkel si Obama ,e total eronata …..sincer, imi starneste zambete ….mai ramane sa spui ca si Pontalone ca pe Traian Basescu nu-l mai baga nimeni in seama in occident .

    daca Romania nu era pe agenda lui Obama ,nu se mai contruia nici un scut la Deveselu,iar Seful spionilor americani nici nu trecea prin Bucuresti ….

    Daca Romania nu era pe agenda lui Merkel ,Ponta nici nu calca granita Germanie ,iar Pontalone s-a dus doar pentru ca Basescu a girat pentru el….altfel Merkel il trimitea la plimbare si ii spunea clar ca ea nu voteaza in Romania.

    Plus de asta te contrazici singur in acest articol….Pai Pontalone ,nu-i unul din copii „noului sistem” ????…parca asa afirmai intr-un articol….

    sunt de acord cu o singura afirmatie si anume ca Traian Basescu nu a instrainat nimic ,a dat doar vorbe.

  31. Nu puneti in bagajul Presedintelui lipsa de simpatie sau de prietenie fata de SUA.NICIODATA acest Presedinte nu va face jocuri cu cel mai bun si devotat prieten al Romaniei.
    Nu este oare cazul Bechtel unul penal??Imi amintesc de primirea la Casa Alba a lui Bombonel inainte de alegerile prezidentiale.
    Presedintele american abia il baga in seama,era usor intors cu spatele catre romanas.S-au vehiculat multe variante privind onorariul si sursa..Muult mai tirziu s-a aflat de trocul cu Bechtel..Si la acest troc s-a referit Traian Basescu…De ce s-ar supara Obama sau Congresul,sau cine???Hai sa fim seriosi..despre ce vorbim??
    Putem include si meritocratia ca fiind „suparata” pe SUA..?

  32. Domnule Moraru nu denaturati spusele Presedintelui Basescu,nu la ce sustineti dVs. s-a referit si stiti asta, dar in ultima vreme ati rasucit macazul si nu stiu de ce ?! Presedintele nu s-a schimbat !

  33. Cea mai simpla definitie a capitalismului democtratic-cleptocratic actual este: „CINE MINTE / FURA / INSEALA PE CINE!”
    De aceia MERITOCRATIA este singurul sistem politico-social care trebuie incurajat pina la implementarea acestuia.
    Tarile dezvoltate au o infrastructura foarte dezvoltata in aceasta privinta prin sectorul privat, sector care NU poate fi altfel decit meritocratic; competitional si competitiv! Poate de aceia „marxistii” nostri din ’90 incoace NU a vrust si nici nu vor sa-l dezvolte prea mult, deoarece este periculos in primul rind pentru ei…
    Pina prin anii ’70 dolarul american avea un echivalent in aur; acum este doar un petec de hirtie cu o valoare absolut incerta si va fi umilit in curind de yuanul chinezesc care are echivalent in aur!
    Tot din anii ’70 poporul ameriican a fost „mc-donalizat” incet-incet, pina cind – in ziua de astazi – a devenit o populatie; acest proces este in plina desfasurare si la noi in tara.
    Priviti: „Zombizarea Romaniei”

    http://www.youtube.com/watch?v=eVxZBlPGMqM

    PS. Fata de Unchiul Sam al anilor ’70, noi avem totusi sansa de a-l avea dascal pe cel mai mare „profesor” al tuturor timpurilor: Mr. Google, via Internet! (…)

  34. Nasule cred ca nu ai interpretat corect cele spuse de Basescu,Basescu a acuzat cumpararea unui loby foarte eficient de la firma Bechtel pentru a fi primit la Casa Alba.

  35. Sigur, Presedintele nu a actionat deloc asa cum ar fi trebuit sa o faca, adica sa se abtina de la niste afirmatii paguboase pentru Romania.
    Dar SUA nu-i cel mai bun exemplu de democratie, cine, ce ar spune!

  36. Eiiiiii Nașule, parcă mai vii de-acasă acum…! Dacă eu am mirosit subtilitatea atacurilor băsesciene de la 340km de București, pe Calea Victoriei pute rău deja cred eu. Chiar plusezi în privința lui Ponta și cred că așa este. Cît despre marea democrație americană eu de multă vreme am niște dubii. Nu cred că-i exemplul cel mai bun, poate Germania este mai aproape de idealul de democrație, s-o spună specialiști ca Laura Ștefan nu eu. Mă bucur că reîncepem să vîslim în aceiași barcă și în aceiași direcție. Totuși nu paria pe PDL+NR, noi cei de dreapta așteptăm altceva. Poate va apărea,poate nu.

  37. „Barack Obama nu se simte deloc bine cind cea mai avansata democratie a lumii este numita SPAGARA!”
    Draga Nasule,
    USA (Uniunea Sovietica Americana) NU este si NU poate fi cea mai avansata democratie; este doar perceptia GRESITA din tara! Iata un „must see movie”, care poate ar fi bine sa fie transmis si de Nasu’

    http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=xhJKujvSIBs#at=68

    PS. Daca americanii aleg premieri asa „caractere”, poate e bine sa stie TOATA planeta cine este ponta, „ABTIBILTUL NATIONAL”:

    http://ohanesian.wordpress.com/2013/07/02/adevarul-despre-premierul-victor-ponta-care-ne-zbarleste-parul/

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.