De ce a renuntat Traian Basescu la Daniel Morar

Traian Basescu a facut, in ultima luna, doua alegeri cruciale: a sustinut-o pentru sefia PDL pe Elena Udrea si nu pe Monica Macovei si a preferat un compromis cu Victor Ponta in locul sustinerii lui Daniel Morar. Desi ambele alegeri i-au uimit in egala masura pe cei mai loiali sustinatori ai sai, intre cele doua exista o diferenta fundamentala. Prima a reprezentat in totalitate optiunea sa. A doua alegere a facut-o pentru ca nu a avut incotro.

Am criticat vehement sustinerea sa pentru Elena Udrea. Nimeni nu l-a impiedicat sa puna capastru ambitiei patologice a progeniturii sale politice si sa o sprijine pe Monica Macovei, singurul politician democrat-liberal care, ajutat de o garnitura proaspata de secunzi, ar fi putut reface fractura dintre partid si alegatorii sai.

Si daca deznodamantul ar fi fost acelasi, macar ar fi pierdut frumos, consolidandu-si legatura cu romanii care l-au facut presedinte si care l-au aparat de doua suspendari printr-o dovada ca este intr-adevar altfel decat cei ce l-ar fi vrut alungat in suturi de la Cotroceni.

Nu a facut-o si a pierdut pe mina unei noi generatii politice cu nimic superioara celei din care provine el si pe care a dezavuat-o programatic. Prin aceasta alegere a dovedit inca o data ca marea sa problema a fost si ramane incapacitatea de a descoperi, cultiva si sprijini activ noi lideri politici, integri, curajosi si cu o cariera profesionala solida in spate, care sa preia conducerea PDL si care sa ii duca mai departe proiectele.

Strategia sa de a lua ”tinere talente” si a le arunca in serparia de partid pentru a observa de la distanta cine supravietuieste si cine devine, eventual, la randul lui un pradator politic, nu este o strategie. Este un mod de a se pacali singur, de a-si adormi constiinta cu scuza ”eu am incercat, dar daca ei sunt slabi, eu ce sa le fac. Doar sa nu ma lupt eu in locul lor”. (Intr-un alt editorial am sa explic in detaliu de ce nu poate aduce nimic bun o asemenea politica ”spartana” de resurse umane).

Revenind la subiectul zilei, abandonarea lui Daniel Morar nu se compara, insa, cu refuzul de a o sustine pe Monica Macovei. Si nu doar pentru ca nu ar exista o Elena Udrea in magistratura.

In ciuda a numeroase tensiuni intre presedinte si seful DNA, a nemultumirilor primului fata de activitatea unor procurori despre care este convins ca isi urmaresc propria agenda si ca fac jocuri politice, dorinta sa ca Daniel Morar sa fie confirmat in postul de procuror general este deasupra oricarei indoieli. Si a ramas la fel de neclintita pana foarte de curand.

De mai bine de un an, marele si unicul plan al lui Traian Basescu in ceea ce priveste parchetele a fost rocada Morar – Kovesi. Asa cum planul pentru CSM a fost rocada Ghica – Haineala. Convingerea unor analisti ca Basescu pandea de mult ocazia sa-l arunce peste bord pe Morar se bazeaza pe o teorie a conspiratiei, hranita de supozitii si procese de intentie, si nu pe fapte.

Fapt este ca anii in care cei doi au colaborat ii leaga printr-o intreaga istorie de dialog si decizii pe subiecte extrem de sensibile, care depaseste cu mult prin importanta si riscuri tensiunile si frustrarile de care aminteam mai sus. Daca argumentul loialitatii nu cantareste mult, cel al sigurantei si al pragmatismului alegerii presedintelui este evident.

Traian Basescu nu avea cum sa-si doreasca sa il inlocuiasca pe Daniel Morar pentru simplul motiv ca ar fi insemnat sa o ia de la capat in a construi o noua relatie cu succesorul acestuia. Iar pentru a atinge nivelul profesional si de incredere al colaborarii cu Daniel Morar este nevoie nu doar ca noul favorit sa aiba cel putin curajul, competenta si caracterul fostului sef al DNA, ci si de timp, de ani. Ani pe care Traian Basescu nu ii mai are la dispozitie. Asa cum nu mai are la dispozitie nici puterea pe care a avut-o candva si care i-a permis sa forjeze parteneriatul cu un procuror sef in termenii pe care i-a dorit el.

De ce a renuntat, totusi, presedintele sa-l mai sustina pe cel ce i-a fost loial, alaturi de care a repurtat numeroase victorii, al carui nume a devenit nu doar sinonim cu lupta anticoruptie dar si o garantie maxima de onestitate si profesionalism in ochii partenerilor europeni si americani? Raspunsul este cit se poate de simplu. Pentru ca decizia pastrarii sale definitive in fruntea Parchetului General nu mai era doar in mana sa.

Cata vreme, legal, procedura presupune acordul a cel putin doi actori, a celui ce il propune (ministrul Justitiei) si a celui ce il numeste (presedintele), care nu apartin aceleiasi tabere politice (presedintele a ales sa fie jucator, sa nu uitam, nu arbitru) singura solutie pentru a ajunge la un acord era compromisul. Rezultatul alegerilor parlamentare din decembrie a generat criza din justitie si nu ”tradarea” lui Traian Basescu.

Din pacate, asistam la un targ politic pentru ca toata procedura este dominata de politic. Cat timp cel ce face propunerile pentru sefii parchetelor este la mana partidului care i-a oferit portofoliul Justitei ele nu pot fi decat politice. Si implicit supuse aritmeticii rezultate in urma alegerilor. Este gresit? Din foarte multe puncte de vedere, da, mai ales atunci cand puterea incape pe mana unor partide care nu dau bani pe principiul independentei justitiei si nu fac nici un efort pentru a propune cel mai bun magistrat, ci pe cel mai obedient. Singurul mod, insa, in care poate fi introdusa o schimbare de substanta este o noua lege, care sa oblige la procedura de selectie profesionista si transparenta.

Care sunt sansele in situatii ca acum ca procedura de selectie sa nu fie manipulata pentru a da doar impresia de obiectivitate? Foarte mici. Iar asta o stie foarte bine si Daniel Morar, care a decis sa nu se inscrie la ”concursul” organizat de Pivniceru. Intr-un asemenea context politic si legislativ, diferentele intre numiri politice si selectii politizate sunt ca si inexistente.

Dar haideti sa vorbim pe sleau despre esenta problemei.

Pactul de coabitare semnat de presedinte si premier nu il conditioneaza doar pe Ponta, asa cum inca spera, nerealist, sustinatorii taberei care a pierdut alegerile, ci si pe Basescu. Iar principala conditionare la adresa presedintelui suna, brutal, cam asa: trebuie sa imparti puterea! Cu Ponta, formal, dar, de fapt, cu toti cei ce sunt in spatele sau.

Care a fost motivul pentru care partenerii internationali ai Romaniei au impus acordul de coabitare? Concilierea a doua realitati – preluarea puterii absolute de catre USL, in urma unui vot democratic si nevoia ca Romania sa nu fie deraiata de la parcursul ei pro – occidental o data cu dezlantuirea instinctelor primare ale majoritatii politicienilor USL.

Pentru pastrarea orientarii strategice, cu tot ce inseamna ea, inclusiv consolidarea independentei justitiei si lupta anticoruptie, occidentul i-a acordat in continuare girul lui Traian Basescu. Dar nu ar fi fost realist si nu ar fi avut sorti de izbanda interventia partenerilor nostri daca ei nu ar fi acceptat ca fiind evident ca in chestiunile de importanta majora trebuie sa existe un acord intre noua si vechea putere.

Ce inseamna asta concret? Ca pentru partenerii Romaniei alternativa la un compromis intre presedinte si premier si in chestiunea numirii procurorilor sefi era inacceptabila. Care ar fi fost alternativa? Perpetuarea razboiului de gherila dintre magistratii si oamenii din CSM care ii sunt apropiati lui Traian Basescu, pe de o parte si tabara Ponta, pe de alta parte. Ceea ce ar fi insemnat respingerea pe banda rulanta a tuturor propunerilor de sefi de parchete venite fie de la PNL, fie de la premier si perpetuarea interimatelor lui Daniel Morar si a lui Calin Nistor.

Nu exista nici o indoiala printre reprezentantii marilor puteri ca Daniel Morar ar fi fost cel mai calificat pentru preluarea functiei de procuror general, asa cum nu exista nici un dubiu ca Laura Codruta Kovesi este capabila sa faca fata provocarii DNA. Dar a-l sustine pana in panzele albe pe Traian Basescu intr-un razboi de uzura cu USL pentru numirile la parchete, dupa cum au facut asta vara la suspendare, ar fi insemnat sa incalce chiar ei regula principala a armistitiului pe care l-au impus atat premierului cat si presedintelui: cele doua parti trebuie sa se intalneasca la mijloc in rezolvarea unei crize. Sprijinul total pentru propunerea presedintelui ar fi insemnat sa nege taberei Ponta dreptul de a avea un cuvant de spus. Suna cinic? Este. Ca mai toate negocierile politice la nivelul acesta.

Marea intrebare este, insa, alta. De ce a ales Traian Basescu sa o sustina pe Kovesi pentru DNA si nu pe Morar pentru Parchetul General ca numire la care avea dreptul potivit pactului? Aici raspunsul nu este simplu. Iar pentru a-l intelege trebuie sa facem un pas inapoi si sa privim tabloul general.

Traian Basescu isi pierde puterea pe zi ce trece. Si nu doar pentru ca a ratat alegerile de anul trecut, prin infrangerea partidului sau, ci mai ales pentru ca anul viitor isi incheie mandatul de presedinte. Ceea ce inseamna ca si daca va reusi sa mai joace un rol important in politica, fie recastigand PDL, fie lansand Miscarea Populara, el tot va trebuie sa cedeze in curand, complet si definitiv, fraiele puterii.

Practic, la asta asistam acum. La predarea graduala a puterii de catre Traian Basescu in pregatirea momentului in care, anul viitor, va parasi oficiul. In clipa de fata, miza principala a presedintelui este ca in 2014 sa nu inmaneze steagul taberei adverse ci unora din propria echipa, alaturi de care a dus principalele batalii si fara de care nu ar fi reusit nimic. Despre capitulare se va putea vorbi doar in clipa in care cei ce i-au fost alaturi vor fi infranti la randul lor sau vor trece de partea mafiei politice. Deocamdata, nu exista motive sa credem ca s-a intamplat asa ceva. Ba din contra. Par mai stapani pe situatie ca niciodata.

In aceasta perioada de tranzitie, insa, presedintele nu isi mai permite sa ia decizii de unul singur. Nu ar fi nici eficient din punct de vedere al transferului de putere, dar nici corect. Evident si decizia de a renunta la Daniel Morar si de a o sustine pe Laura Codruta Kovesi s-a supus aceleiasi reguli. Iar cele doua argumente care i s-au adus presedintelui au fost mai puternice decat dorinta sa personala de a-l pastra pe Morar in fruntea Parchetului General. Cu atat mai mult cu cat erau sustinute de oameni care au lucrat cot la cot cu seful DNA si au contribuit decisiv la succesul multora dintre anchetele pe care le-a coordonat.

Primul, DNA este mai important decat Parchetul General din punct de vedere strategic in lupta pentru putere de anul viitor. Al doilea: toate calculele aratau ca daca Victor Ponta l-ar fi numit pe Daniel Morar procuror general, tabara Voiculescu-Antonescu ar fi repurtat o victorie colosala, care s-ar fi putut dovedi decisiva anul viitor.

Inmultiti cu o mie acuzatiile de tradare care i s-au adus liderului PSD pentru numirea lui Kovesi si tot o sa fiti departe de efectul pe care numirea lui Morar ar fi avut-o asupra pozitiei lui Ponta nu in USL, ci in PSD. Mai este nevoie sa va spun cine este Morar pentru PSD? Cel mai detestat om din lume, dupa Traian Basescu. Si nu atat pentru ca l-a bagat pe Nastase la inchisoare, ci pentru ca nu i-a trimis pe Udrea si Videanu sa-i tina de urat. Un PSD aruncat in bratele lui Voiculescu, via Nastase, de exemplu, a fost considerat de catre cei pe care Traian Basescu trebuie sa-i asculte acum un pericol ce trebuia impiedicat cu orice pret.

Daca din perspectiva jocurilor de putere si a pregatirilor pentru lupta de anul viitor lucrurile sunt destul de clare, nu acelasi lucru este valabil si din perspectiva principiilor, in special cele pe care le invoca de obicei partenerii nostri occidentali. Scopul nu poate scuza, totusi, toate mijloacele. Si nici nu le va scuza, iar compromisul va fi facut, cu siguranta, mai digerabil.

Trei semnale indica un posibil final semi-fericit. Primul este continut in comunicatul ambasadei SUA: ”Incurajam premierul (aflat in functia de ministru interimar de justitie), presedintele si Consiliul Superior al Magistraturii sa continue sa coopereze pentru a ajunge la un acord asupra acestor pozitii vitale, intr-o maniera cat mai expeditiva”.

Al doilea: propunerea facuta de Victor Ponta procurorului Calin Nistor de a deveni adjunct al sefului DNA. Nu i-a fost nici comod si nici placut liderului PSD sa se expuna, din nou, criticilor propriilor colegi pentru o oferta facuta celui care l-a anchetat pe baronul de Arges si impotriva caruia manifestau in urma cu doi ani. Si al treilea: rugamintea adresata de Victor Ponta CSM-ului ”de a analiza posibilitatea reconsiderarii calendarului stabilit pentru cei sase candidati propusi ca procuror”, adica de a grabi procedura de avizare astfel incat sa se ajunga cat mai repede la finalizarea numirilor.

Avand in vedere ca presedintele si premierul s-au intalnit deja la mijloc, potrivit pactului de coabitare, mingea este acum in curtea CSM-ului. Daca isi vor folosi inteligenta si tactul, magistratii au acum ocazia sa obtina in schimbul grabirii procedurii de avizare o solutie mult mai aproape de cea ideala, atat din punct de vedere al procedurii de selectie cat si al oamenilor ce vor fi numiti in final. Miza este mult prea mare pentru a permite gustului amar al compromisului sa intunece ratiunea.

– Articol publicat de Romania Libera –