De ce a scos Basescu securea razboiului

Cum o da, cum o intoarce, Ponta iese prost. Basescu l-a prins la cotitura si, din cate se aude, e doar inceputul.

A desprins securea razboiului din cuiul co­abitarii si i-a infipt-o lui Ponta in moalele capului. Pana la prasele. La prima vedere, presedintele isi forteaza norocul, sus­pen­darea e iarasi fluturata be­licos, partenerii europeni ar putea stramba din nas ca Pactul o ia pe apa Sam­betei, iar miza pare, deo­camdata, in registrul mi­nor al impulsionarii Par­ti­dului Miscarea Populara. Tra­ian Basescu este insa ho­tarat, asa cum se vede din interviul acordat Romaniei libere, sa impinga lucrurile si mai departe, definindu-se ca liderul de facto al opozitiei. De altfel, era cam ul­ti­mul tren pe care mai putea sa-l prinda pen­tru a face asta. Tocmai de aceea, e clar ca si-a calculat atent momentul, a as­tep­tat cu rabdare si, cu riscul de a-si atrage critici binemeritate pentru cautionarea unei guvernari incompetente, hotomane si la marginea interesului national, l-a dus cu za­­harelul pe Ponta lasandu-l sa creada ca el este delfinul, a facut inventarul gre­se­li­lor si cand in plasa i-au cazut doua cap­turi de zile mari – dubioasa privatizare a CFR Marfa si Omar Hayssam – a iesit la atac.

Primele semne ale schimbarii de strategie aparusera mai de mult, dar erau cam mol­cute, cam de complezenta, sa nu zica lu­mea ca a fraternizat cu totul. A urmat res­pingerea, la inceputul lui iulie, a Ordo­nan­tei Rompetrol prin care Ponta renunta cu o suspecta nonsalanta la 400 milioane do­lari din datoriile kazahilor catre statul ro­man, apoi refuzul de a-l nominaliza pe Si­laghi la Transporturi si obligarea lui Ponta de a-si asuma pana la capat privatizarea CFR Marfa. Acesta a fost punctul de cotitura, de­cla­ratiile ulterioare despre pe­ricolul ca Gruia sa nu aiba bani si sa dea compania la fier vechi in loc sa faca in­vestitii fiind doar des­chi­za­toare de noi fronturi. Lo­viturile de gratie le-a apli­cat insa din vacanta, dupa un dans la Ciresica si ca­te­va bai de multime in care a socializat cu schepsis („Roaga-te sa nu fa­ca nimic guvernul pentru voi, altfel stri­ca tot“ – unui cioban din Sibiu). In inter­viul pentruRl a legat permanent numele lui Ponta de cel al condamnatului Fene­chiu si l-a tocat cu acuzatii grave, vechi si noi. „Victor Ponta e un premier fara res­pect de lege. Ce ar trebui sa fac? Sa-mi pun semnatura pe castigatorul pe care-l vrea tandemul Fenechiu-Ponta?“,„Aici in­sa poate fi un aranjament murdar, de care Victor Ponta nu pare a fi strain si in care si-ar dori cu orice pret sa atraga si CSAT“, „Ponta are niste schelete in du­lap, fiindca pe vremea in care prospera Omar Hayssam, el era seful Corpului de Control al premierului Nastase“. Fiecare cuvant e cu bataie mai lunga si cu impact la public. Daca privatizarea CFR Marfa pi­ca, oricat ar incerca Ponta sa impacheteze mediatic si sa dea vina pe Basescu siCSAT, fuga de responsabilitate si incompetenta s-au infipt bine in mentalul colectiv, mai ales ca ar fi al doilea esec dupa Oltchim. Daca privatizarea se semneaza totusi cu Gruia, suspiciunea de „afaceri murdare“ va prinde si mai multa consistenta. In fi­nal, cum o da, cum o intoarce, Ponta iese prost. Basescu l-a prins la cotitura si, din cate se aude, e doar inceputul. La fel in po­vestea cu Hayssam, din care Ponta a fost exclus dintre cei „alesi“ si de incredere („au stiut foarte putini si in niciun caz dintre cei predispusi sa povesteasca pre­sei, indiferent ce functie ar avea“). O pal­ma grea pe obrazul, deocamdata, rezistent al premierului. Si, premiera, dupa sem­na­rea coabitarii, l-a atins la plagiat.

Vedem jocul, intelegem ratiunea, prese­dintele ne-a spus si care sunt argu­men­tele: „Nu pot fi partas la o guvernare co­rupta“, „Am trecut de etapa in care sa mai pot tolera felul in care guverneaza: ineficient, cu foarte multe minciuni, dez­in­formare“, dar obiectivul final ramane inca neclar. Care este miza mare, exista una si ce urmeaza?

Calculul pragmatic si instinctul politic i-au spus presedintelui ca nu mai este timp de asteptat. Pe de o parte, risca sa-si incheie mandatul sub auspiciile unei coabitari pe­ni­bile, pe de alta, i-a devenit clar ca, fara ruperea unei halci din electoratul PDL in contul Partidului Miscarea Populara, san­sele unei recoagulari a dreptei sunt mi­ni­me. Va reusi? Si da, si nu. Teoretic, dupa euro­parlamentare, PDL, PMP si celelalte partidulete de dreapta se vor „strange ca ghioceii intr-un buchet“. Da, dar mana care va tine buchetul va fi tot a lui Ba­ses­cu. Acesta este marele atu si totodata ma­rea vulnerabilitate a proiectului. Basescu poa­te (si mai mult ca sigur o va face) sa fie liderul dreptei unite, dar nu si candidat la prezidentiale. Noului venit in PDL, Ca­talin Predoiu, i-a pus rapid stampila: opor­tunist, pierzator in alegeri in fata unui penal, incapabil de actiune si sa-si asume decizii. L-a facut KO, poate tocmai pentru ca Predoiu se contureaza ca inlocuitor al lui Blaga, in timp ce el i-ar vrea acolo pe Udrea sau Boc, dar si pentru ca alesul pentru cursa prezidentialelor trebuie sa fie unul pe gustul lui. N-a prea avut mana bu­na pana acum, toate „sperantele“ pre­zi­dentiabile lansate la apa de el – MRU, Ba­conschi – au esuat pe drum. Altfel spus, Ba­sescu se afla, ca si alta data, in propria capcana, este singurul lider veritabil al opozitiei (asta-i realitatea, ca ne place sau nu), dar vrea sa controleze totul, motiv pen­tru care parjoleste in juru-i. Cert e ca presedintele isi asuma acum deschis dublul rol de lider si de unificator. Este in­sa suficient?

– Articol publicat de Revista 22 –