Ratand, cred, o buna sansa sa ramana filosof, Calin Popescu Tariceanu n-a tacut si a lansat un atac dur impotriva procurorilor si a lui Klaus Iohannis in chestiunea urmaririi penale a lui Varujan Vosganian si a votului dat de Senat in aceasta privinta.
„Dosarul instrumentat de Procuratura Generala si pentru care s-a cerut votul Senatului nu se refera la presupuse fapte de coruptie ale unui senator, ci pune in discutie o decizie politica a unui ministru in functie, concretizata printr-o hotarare de guvern. (…)
Un vot in favoarea cererii procurorului general, asa cum isi dorea si presedintele, ar fi creat precedentul potrivit caruia orice decizie a Executivului (deci potential si a presedintelui) si a oricarei autoritati publice ar fi putut fi cenzurata in viitor de catre procurori (…) un asemenea precedent devenea periculos, pentru ca el ar fi deschis calea spre transformarea Romaniei intr-o republica a procurorilor”, spune dl Tariceanu.
Mai mult, presedintele Senatului sustine ca, „daca ar fi sa ne ghidam dupa ceea ce a spus luni domnul presedinte, dar mai ales dupa criticile deschise ale presedintelui la adresa votului din Senat, atunci schimbarea pare mai degraba in realitate o continuare a politicii initiate de fostul presedinte potrivit careia institutiile statului, inclusiv Parlamentul, trebuie sa se conformeze directiilor propuse de Cotroceni”.
Cred ca iesirea dlui Tariceanu poate fi evaluata pe mai multe paliere.
Pe de-o parte, avem unul cu bataie mai scurta, de oportunitate politica. Scaunul din fruntea Senatului al dlui Tariceanu se clatina serios. Depinde de votul senatorilor, iar CPT le spune ce vor acestia sa auda: mai usor cu Justitia, mai incet cu anchetele! Daca erau patrunsi de principiile statului de drept, ma gandesc ca nu votau impotriva urmaririi penale a lui Varujan Vosganian.
Acest mic oportunism al dlui Tariceanu, nu neaparat atipic domniei sale, nici macar nu mi se pare cine stie de problema.
Ce mi se pare grav este raportarea pe fond la Justitie. Fostul premier respinge categoric dreptul magistratilor de a ancheta/judeca o decizie politica ca sa nu ne transformam intr-o „republica a procurorilor”. Da, potrivit Constitutiei, Guvernul raspunde pentru deciziile sale politice doar in fata Parlamentului.
Dar eu nu vad ca procurorii DIICOT sa fie interesati de oportunitatea vreunei decizii politice. Niciun procuror nu va putea ancheta, de exemplu, taierea salariilor sau cresterea TVA, amputarea Legii Educatiei sau ordonanta primarilor taseisti ca decizii politice. Pentru ele exista raspunderea politica, intai in fata Parlamentului si, apoi, la vot.
Ceea ce am vazut eu ca ii interseaza pe procurori este situatia in care o decizie politica are in spate o infractiune. Dl Vosganian nu este acuzat pentru simplul fapt ca a decis ca Ioan Niculae sa primeasca gaze ieftine doar pentru ca atata l-a dus capul. Ci il acuza ca a facut parte dintr-un grup infractional organizat, care a urmarit sa ii faca acest favor lui Niculae avand clar reprezentarea prejudiciului pe care decizia il va provoca Romaniei, adica 130 de milioane de dolari.
Procurorii vorbesc despre avertismente ale SRI in acest sens. Si, mai mult, ataseaza la dosarul cauzei, stenograma discutiei din Guvern pe acesta tema care arata ca insusi premierul Tariceanu il avertiza pe ministrul Vosganian asupra acestor consecinte.
Deci suspiciunea asupra dlui Vosganian nu este ca pur si simplu a gandit prost, ci ca a gandit prost cu intentie si constientizand rezultatele. Ceea ce este cu totul si cu totul altceva.
Si da, am o veste proasta pentru dl Tariceanu, deciziile guvernamentale proaste pentru tara luate cu intentie si cu constientizarea, dar ignorarea efectelor sunt de competenta procurorilor pentru ca nu mai reprezinta o simpla decizie politica gresita, ci o infractiune.
Cand procurorii pot ancheta infractiuni comise la nivel guvernamental nu avem o republica a procurorilor. Dar, cand aceste anchete sunt blocate, nu cumva avem o republica a borfasilor?
Si, ma intreb, oare ce ascunde grija aceasta a dlui Tariceanu de a apara o decizie guvernamentala de care, potrivit stenogramelor, nu parea el insusi deloc convins? Doar oportunismul politic de care vorbeam mai sus? Doar crasa neintelegere a statului de drept? Sau si frica?
Oare dl Tariceanu se teme ca dl Vosganian, ministru in cabinetul sau, odata ajuns in ancheta, sa nu cumva sa-si descarce constiinta si memoria cu alte povesti interesante din timpul Guvernarii Tariceanu, despre substratul altor hotarari luate pe atunci?
sursa ziare.com
Comentariile sunt închise.