De-a lungul ultimei jumatati de deceniu a devenit tot mai straveziu faptul ca, pe masura ce in spatiul public se inmultesc odele inchinate ideii de monarhie, iar regalistii de tot felul apar de unde nici nu te astepti, in spatele usilor inchise se lucreaza, de fapt, la decredibilizarea totala a Casei Regale si a tesaturii simbolico-istorice pe care o poarta pe blazon.
A devenit vizibil si ca eforturi intense in acest sens se depun nu doar din exterior, ci si din interior.
Doua evenimente graitoare pentru modul lipsit de sens in care Casa Regala percepe ceea ce se petrece in Romania zilelor noastre s-au consumat la finele saptamanii, cand, cu ocazia Zilei Regalitatii s-au trezit decorati, printre altii, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, si o institutie – Radiodifuziunea Romana.
Sub supravegherea acviliana a „domnului principe” Duda, sotia sa, Principesa Margareta, a ajuns sa umple cu darurile solemnitatii si respectului regal tolbele unor drumeti cel putin dubiosi: pe cea a edilului Oprescu – cu Ordinul Coroana Romaniei in Grad de Ofiter, iar pe cea a Radioului Public – cu decoratia Nihil Sine Deo.
Iar dupa ce primul soc iti lasa putin ragaz pentru a trage o gura de aer, urmeaza rapid al doilea: DE CE-ul din spatele acordarii respectivelor distinctii.
Din relatarile de presa, aflam ca Sorin Oprescu trece in ochii Altetelor Lor drept un fauritor de lume noua, intr-o Romanie, altminteri, atat de prizoniera metehnelor vechi: maestru al bunelor practici in dezvoltare urbana, neobsit aparator al identitatii Capitalei si a monumentelor sale, suporter generos al monarhiei si al activitatilor desfasurate de Casa Regala.
Un portret de mai demn de festivalul ceausist de canto industrial, „Cantarea Romaniei”, nici ca se putea.
Intelegem, insa, din gestul celor doua personaje care au monopolizat coordondarea Casei Regale – domnul principe Duda si Principesa Margareta – ca nu vederea, ci orbirea e un dar; iar blazonul, oricat de regal e el, poate deveni oricand pres.
Banuiesc ca imediat dupa ce si-a primit inalta decoratie, Oprescu le-a trimis SMS-uri rechinilor imobiliari si celorlalte animale de prada care vaneaza bani publici sa stea linistiti: in ceea ce-l priveste nu s-a schimbat nimic, iar tot ce au vazut ca s-a intamplat la Peles a fost rodul imaginatiei bogate a unor vlastare regale nereusite.
Cum, insa, daca nu esti si fudul… lumea se naruie in jurul tau, pe langa marirea primarului Sorin Oprescu s-a consumat si preamarirea Radiodifuziunii Romane, distinsa cu decoratia „Nihil Sine Deo” pentru probitate, patriotism, profesionalism, in fine, pentru ca a fost aproape de publicul larg si, in toti cei 85 de ani de existenta, le-a mangaiat romanilor crestetul ca unor puiuti proaspat iesiti din gaoace.
Inteleg faptul ca institutia a primit semnatura fondatoare de la Regele Ferdinand, mai inteleg si ca Mihai I s-a adresat poporului pe calea acestor unde pana la abdicare, dar nu pricep de ce ar fi si suficient.
De ce, in decizia de a acorda respectiva distinctie, nu a contat faptul ca in jumatate din timpul in care a emis, institutia Radiodifuziunii a fost o sapaliga a totalitarismului?
Si ca, pentru romanii care nu au dorit sa se lase spalati total pe creier nu Radio Public a fost solutia, ci Europa Libera.
Apoi, de ce nu a contat pentru domnul principe Duda si doamna sa, faptul ca, de la Revolutie incoace, Radioul Public, la fel ca Televiziunea Publica, este teren minat din punct de vedere al aservirii politice?
De ce s-au gandit domniile lor ca, intr-o perioada in care presa romana – de stat, dar si privata – trece printr-o tot mai profunda criza, este momentul sa dea un cec in alb uneia dintre cele mai triste povesti din mass-media de la noi?
Insa, ce sa zici? Daca Oprescu este pictat ca Sfantul Protector al Monumentelor, de ce n-ar trece Radiodifuziunea ca o reduta a libertatii presei?
Exista, totusi, o problema mai mare pana si decat decorarea primarului general al Capitalei si a Radiodifuziunii Romane: faptul ca nu a fost un accident sau doar o dureroasa scapare din partea unor minti prea odihnite.
Prin Radu Duda si Principesa Margareta, Casa Regala a devenit complice la propria demolare.
De cativa ani, cei doi au inchiriat-o reglarilor de conturi intre politicienii de Dambovita, iar costurile in planul imaginii vor atarna greu.
Relatia dezvoltata cu turnatorul Dan Voiculescu, al carui trust media foloseste cum vrea imaginea Casei Regale, e graitoare.
Bineinteles, totul se petrece cu largul concurs al celor doi juni princiari pe care, probabil, incapatanarea Regelui de a ramane inca pe lumea asta ii sacaie, dar, din nefericire, nu-i mai si incurca.
Insa un semnal extrem de consistent si cu grad maxim de toxicitate legat de slabirea temeliilor Casei Regale a fost dat de insusi Duda, acest actor pe care nici marionetele de la Tandarica nu-l vor putea intrece.
Totul s-a consumat in 2009, cand a comis paricidul si s-a inscris in cursa electorala pentru alegerile prezidentiale din acel an.
S-a retras dupa numai cateva luni, dar zoaiele au ramas si nu vor disparea usor.
Cel ce isi spune cu atata pompa Print si se viseaza intr-una Rege a optat la vremea respectiva pentru scaunul de presedinte.
Nu avea nici o sansa, era clar, asa ca motivele rationale pentru care a dat acea palma ideii de monarhie ramane sa fie aflate de copiii copiilor nostri, probabil dupa desecretizarea unor arhive.
Daca sovieticii, in anii ’40, si apoi Ion Iliescu si ai lui, in anii ’90, au luptat pentru desfiintarea totala a monarhiei in Romania si demolarea Casei Regale, folosind tancuri si apoi mineri, scenariul a trecut dupa 2005 printr-o cosmetizare.
Si-au dat cu totii seama ca, cu fete delicate trebuie umblat cu ceva mai mult rafinament. Asa ca, in loc, sa mai vina ei cu buldozerul, ii incurajeaza mai nou pe locatari sa faca ei insisi Casa Regala „nelocuibila”.
Sorin Oprescu tot nu o sa fie urmatorul presedinte oricat isi doreste. Iar Duda tot o duda ramane. Nici el nu crede in monarhie din moment ce a candidat la functia de presedinte. Nu a inteles nimic din ce inseamna familia in care este de atata timp. Sau are rolul de a decredibiliza tot ce a mai ramas de facut bucatele din monarhie.
In ardeal pe vremuri se glumea spunandu-se ca este „casa de hop in tzol”. Glumele si poreclele in poporul acesta inseamna multe. Au venit si ei pe aici sa fure tot ce se putea fura. Acum s-au intors cu catel purcel si duda in speranta ca se mai poate. A plecat puiul cu ata de mult. Au de dat inapoi tot ce au luat, ca altfel ne suparam pe familia extinsa. Stiu ei ce inseamna sa se supere romanii.