Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), a fost declarat vineri în stare de incompatibilitate de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI).
Motivul: începând cu data de 6 iunie 2012, Havrileţ deţine, simultan cu funcţia de preşedinte cu rang de secretar de stat al ANRE, şi calitatea de director general al SC GASCOP SRL (unde a fost şi acţionar), firmă al cărei obiect de activitate se desfăşoară în sectorul energiei electrice, termice şi al gazelor naturale, ori în orice alte domenii care se află în competenţa ANRE.
Potrivit art. 4 pct. 34 din Legea 160/2012 “membrii comitetului director nu pot avea calitatea de membru în organele de conducere la societăţi comerciale cu obiect de activitate în sectorul energiei electrice, termice şi al gazelor naturale ori în orice alte domenii care se află în competenţa ANRE, în condiţiile legii”.
Niculae Havrileţ a fost numit de Victor Ponta în fruntea ANRE în iunie 2012, acesta fiind membru PNL şi un prosper om de afaceri.
Anterior, el a fost consilier judeţean PNL la Târgu Mureş, iar în perioada guvernării Tăriceau a ocupat postul de membru al Consiliului Consultativ al Autoritati Nationale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN).
De asemenea, în perioada 2000-2001, Havrileţ a fost preşedintele Agenţiei Domeniilor Statului, postură care i-a adus şi un dosar penal.
În februarie 2005, el a fost cercetat penal de DNA pentru neglijenţă în serviciu în legătură cu privatizarea SC Vitipomicola SA Sâmburești Olt, fiind acuzat de înstrăinarea ilegală a peste 1.100 ha de teren agricol.
sursa: romaniacurata.ro