Descentralizarea – De-modernizarea şi regresul democratic al României.

Proiectul de descentralizare administrativă nu va ajuta democraţia românească ci o va eroda. Acest lucru se va întâmpla prin atacarea bazelor moderne ale organizării politice româneşti. Perspectiva conform căreia aducem decizia mai aproape de cetăţeni ascunde o mare capcană. În condiţiile în care democraţia locală este foarte slabă, proiectul înseamnă de fapt mai multă putere pentru politicieni care nu răspund în faţa nimănui. Descentralizarea lărgeşte agenda politică judeţeană şi locală dar nu oferă societăţii instrumentele să o influenţeze. Coroborată cu obstacolele puse în calea participării politice şi sistemul electoral restrictiv, va întări poziţia liderilor locali şi a reţelelor clientelare pe care le întreţin. Puterea se va concentra la nivel local, va deveni din ce în ce mai izolată de cetăţeni şi vulnerabilă în raport cu interesele private. Dacă acest proiect va trece în formă actuală şi nu va fi însoţit de măsuri serioase de întărire ale democraţiei şi administraţiilor locale, rezultatul va fi o societate mai puţin integrată, solidară, sănătoasă şi sustenabilă decât avem acum. Descentralizarea actuala este un pact între elitele centrale şi locale pentru asigurarea monopolul politic asupra reprezentării şi gestionarii resurselor. Iar consecinţele sunt atât de serioase încât o dezbatere reală este indispensabilă.

Descentralizarea este aparent un proiect necesar şi are mulți susținători. Este posibil consonantă cu direcţia europeană de întărire a nivelului de guvernare local. Celor care le repugnă centralismul comunist le pare o reparaţie istorică. Pentru cetăţenii frustraţi de corupţia şi incompetenţa nivelului central, ar putea fi o relansarea a interesului faţă de politică. Unii ar putea să considere că localităţile şi județele lor se vor putea dezvolta mai rapid, atrăgând investiţii sau utilizând fonduri europene. Fidelitatea faţă de identitatea locală ar putea creşte. Pentru politicienii locali, cei mai mari susţinători ai proiectului, ar fi o ocazie să se responsabilizeze în faţa cetăţenilor. Mediul de afaceri, mai ales cel obişnuit să ‘’colaboreze’’ lucrativ cu administraţiile locale şi judeţene, vede profituri frumoase şi este gata să vorbească de dezvoltare economică, locuri de muncă şi impozite.

Ce se va întâmpla în practică? Dezbaterea depăşeşte cu mult conflictul aparent între putere şi opoziţie, între USL, PDL şi alte partide. Deşi proiectul este asumat de coaliţia de guvernare şi criticat timid de opoziţie, menţionarea acestora i-ar putea prezenta pe nedrept ca fiind purtători de idei sau exponenţi ai unor viziuni politice şi istorice. Nu e cazul. Descentralizarea este pentru aceste partide un simplu joc de putere, instinctual şi rudimentar. Şi-l doresc toate pentru că îi sunt deja prizoniere.

Descentralizarea propusă în formă actuală este un eşec democratic previzibil datorita transferului de putere de la centru către nivelul local şi de la public către privat. Conform legii se descentralizează, într-o etapă intermediară, după aprobarea legii cadru a descentralizării şi descentralizarea finală, orice ar însemna acest lucru, câteva domenii cheie: agricultură, sănătate, învăţământ preuniversitar, cultură, mediu, turism, urbanism, tineret şi sport şi transporturi. Spre deosebire de regionalizare care consolidează un nivel administrativ cu masă mare de contribuabili, actuala descentralizare întăreşte în primul rând nivelul judeţean şi apoi cel local. În condiţiile în care judeţele variază foarte mult ca mărime şi resurse (de exemplu judeţul Iaşi are mai mult de 800.000 de locuitori iar Sălaj între 200 şi 300.000) este o alegere strategica ciudată dar explicabilă. La nivel european tendinţa este să întăreşti nivelurile locale şi regionale şi nicidecum pe cele intermediare.

Există doi actori colectivi care promovează acest transfer, care funcţionează coordonat şi nu în neapărat în interes public. În primul rând elita politică locală, care câştigă în influenţă, resurse şi autoritate. O parte din administraţia centrală se va muta în subordinea Consiliilor Judeţene. Clientelismul adică sistemul de pile, cunoştinţe şi relaţii se va extinde să cuprindă şi noile instituţii subordonate. Elita politică locală va putea decide în domenii care până acum erau teoretic protejate prin subordonarea faţă de nivelul central. Cele mai flagrante cazuri sunt cele ale mediului, patrimoniului şi urbanismului. Se aplică aceeași logică porturilor sau plajelor. La nivel judeţean se poate decide ce obiectiv economic afectează sănătatea publică sau mediul, ce monument merită sau nu să fie distrus şi ce clădiri se pot construi în mijlocul centrelor istorice ale oraşelor sau în vârful munţilor. Trebuie spus că autoritățile centrale, de exemplu Agenţia pentru protecţia mediului, pană acum au invalidat multe decizii luate la nivel local şi au temperat serios avântul distructiv al demnitarilor locali. Ĭn al doilea rând, un promotor puternic este mediul privat dependent de resursele publice. Acesta aşteaptă cu nerăbdare întărirea nivelului local, noua ţintă a activităţii de lobby, ca să folosim un termen proxim pentru corupţie. Autorităţile judeţene şi locale poţi fi mult mai uşor influenţate/presate pentru a reglementa şi activa în interes privat. Acest lucru se întâmplă în condiţiile în care lupta contra corupţiei înaintează anevoios la nivel central dar totuşi înaintează în timp ce la nivel local stagnează în cel mai bun caz.

Pe lângă eliminarea de facto a instituțiilor care sunt capabile sa tempereze abuzurile puterii locale, mai întâmpinam doua probleme majore. Prima constă în probabilă diferenţiere în capacitatea autorităţilor locale şi judeţene de a oferi servicii publice cetăţenilor. Descentralizarea va însemna în timp că va conta mai mult judeţul în care te naşti şi mai puţin ţara. A doua, regulile de alocare a fondurilor pentru noile funcții competente şi atribuții descentralizate, de la nivelul central la cel județean şi apoi de la cel județean către cel local, impun ca regula arbitrariul. Arbitrariul convine celor care vor sa transfere fonduri nu în funcție de nevoi şi prioritati ci de fidelitatea şi complicitatea celor din subordine.

Cei care au ieşit să protesteze în ultimele două trei luni împotriva proiectului de la Roşia Montană şi împotriva gazelor de şist trebuie să ştie că prin legea descentralizării principalele obstacole în calea demarării proiectului minier sunt eliminate. Prevederile privind mediul, patrimoniul, urbanismul arată că autorităţile locale/judeţene pot decide în probleme care ne privesc pe toţi, la presiunea unor investitori locali.

Descentralizarea pare doar un program de politici puţin gândit şi dezbătut. Dar este mai mult de atât. Prin consecinţe se înscrie într-o tendinţă istorică a de-modernizării care cuprinde mai multe sfere ale sociale dar care are drept coloană vertebrală împărţirea şi organizarea puterii într-un stat.

Modernizarea presupune mai presus de toate construcţia unei autorităţi centrale legitime şi eficiente. Aceasta guvernează într-o comunitate politică delimitată de graniţe menţinând o infrastructură instituţională uniformă şi o birocraţie înzestrată cu proceduri şi resurse, aşa cum ne descrie Weber. Statul şi administraţia publică se autonomizează în raport cu grupurile de rudenie sau clientelare ci reprezintă ‘’interesul public’’ definit de instituţiile reprezentative şi executive. Cum spunea Fukuyama, iese de sub ‘’tirania verișorilor’’. În variantele democratice ale modernizării, universalizarea votului, pluralismul politic şi partizan, asigura un echilibru de forţe şi absenţa relativă a coerciţiei. Puterea executivă se secularizează şi se îmblânzeşte cu ajutorul parlamentelor locale şi centrale şi prin dezvoltarea partidelor cu rădăcini sociale puternice ale căror funcţii principale devin reprezentarea cetăţenilor, selectarea candidaţilor, formularea programelor politice şi guvernarea. În variantele autoritariste ale modernizării, statul şi elita politică transforma forţat societatea şi economia. Oricare ar fi varianta modernizării, aceasta a mers în direcţia integrării societale, a suprapunerii şi coordonării sferelor de interacţiune umană – economică, politică, culturală si socială. Autoritatea politică îşi asumă rolul de motor al dezvoltării economice şi sociale şi agent de redistribuire a resurselor, ținta fiind creşterea bunăstării generale dar şi eliminarea inegalităţilor care ameninţă stabilitatea regimurilor şi viabilitatea statelor.

Articolul complet il puteti citi pe Voxpublica.